Connect with us
Publicitate

Eveniment

Râmnicean, escroc imobiliar de meserie în Brașov

Publicat

pe

Foto ilustriativ

Un tânăr din Rm. Sărat a fost încarcerat la Penitenciarul Codlea din Brașov după ce, timp de un an, s-a ascuns de oamenii legii care-l vroiau în spatele gratiilor într-un dosar de înșelăciune. Nu mai puțin de șase astfel de fapte a adunat în câteva luni râmniceanul până când a fost dat pe mâna oamenilor legii, scrie Opinia de Buzau.

Publicitate

Cum proceda? În urmă cu câțiva ani, tânărul de 30 de ani s-a mutat în județul Brașov, unde a lucrat ospătar atât în municipiul reședință, cât și în Făgăraș. În acest timp, a locuit cu chirie în diverse locații, dar nu mai mult de o lună-două. Când constata că nu mai poate plăti chiria, publica anunț de închiriere a imobilului, deși nu era proprietar, iar apoi încasa garanție ori chirie în avans de la noii chiriași și dispărea. Când veneau să se mute în casă, chiriașii dădeau nas în nas cu proprietarul imobilului.

Așa a fost dat pe mâna polițiștilor care i-au documentat nu mai puțin de șase astfel de fapte de înșelăciune. Pe 17 martie 2020 a fost dat în urmărire națională într-unul din dosarele în care era ­cer­cetat, iar în noiembrie pe numele său a fost emis mandat de executare a pedepsei de 3 ani și 4 luni. În tot acest timp, încercând să scape de oamenii legii, râmniceanul s-a mutat dintr-o locuință în alta și ieșea doar pentru a-și cumpăra alimente. Joi însă a fost depistat pe raza municipiului Brașov de polițiștii de investigații criminale ai Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, cu spriji­nul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, și condus la penitenciar.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes