Connect with us
Publicitate

Administrație

Raluca Turcan (PNL): Încercăm să obţinem majorităţi funcţionale în administraţia locală cu USR-PLUS şi PMP. Dacă nu au echipe, viaţa primarilor va fi dificilă, foarte dificilă

Publicat

pe

Vicepremierul Raluca Turcan a declarat, marţi seară, că pentru obţinerea unor majorităţi funcţionale în consiliile locale, PNL intenţionează să aibă drept parteneri USR-PLUS şi PMP.

Publicitate

„Avem această decizie de a încerca pentru obţinerea unor majorităţi funcţionale să avem ca principali parteneri de colaborare locală, în administraţia locală, USR şi PMP. Evident că noi cu USR şi PLUS am fost, să spunem, în parteneriat pentru candidaţii la primării. Şi pentru majoritatea în Consiliul General eu sper să reuşim să facem şi cu Mişcarea Populară”, a spus Turcan la B1 TV.

Potrivit acesteia, fără o majoritate în consiliile locale, proiectele, care sunt „rezultatul unei munci în echipă”, nu pot fi realizate.

„De aceea ne-am şi străduit să le explicăm oamenilor, în campanii, că e foarte important să dea votul pentru primari ca să le dea şi echipe, pentru că dacă nu au echipe, viaţa lor va fi dificilă, foarte dificilă”, a afirmat viceprim-ministrul.

Publicitate
Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes