Connect with us

Social

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei s-a vaccinat împotriva Covid-19: Pledez pentru informarea credincioșilor de către preoți

Redactia

Publicat

pe

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a transmis luni că s-a vaccinat împotriva Covid-19 și că susține „cu toată convingerea” implicarea preoților în informarea credincioșilor cu privire la campania de imunizare. Potrivit acestuia, Biserica Română Ortodoxă și-a exprimat poziția favorabilă în ceea ce privește vaccinarea anti-Covid iar clericii le transmit credincioșilor informațiile despre imunizare cuprinse în broșura oficială pe care toate cultele religioase au primit-o în ianuarie de la Secretariatul de Stat pentru Culte.

Publicitate

„Ajutorul Bisericii există şi se traduce prin transmiterea din partea clericilor spre credincioşi a informaţiilor cuprinse în broşura oficială pe care toate cultele religioase au primit-o în ianuarie de la Secretariatul de Stat pentru Culte. Conţinutul acestei broşuri despre vaccin e cunoscut de preoţi. Ei îl comunică credincioşilor. Aşa au fost rugaţi. Clericii pot transmite informaţiile despre vaccinarea ‘gratuită, sigură şi voluntară’ aşa cum reies acestea dintr-un document asumat de cele mai înalte autorităţi medicale din România şi Europa. Este ceea ce pot face acum reprezentanţii cultelor, care, fără excepţie, sunt favorabile vaccinării”, se arată într-un comunicat al BOR, potrivit digi24.ro.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a anunțat public că s-a vaccinat împotriva Covid și i-a îndemnat pe cei care ezită să facă vaccinul să se informeze din surse sigure și să ia „decizia cea mai bună pentru sănătatea lor şi a celor dragi”.

Publicitate

„Personal pledez cu toată convingerea pentru implicarea fiecăruia dintre noi în acest act firesc de informare onestă cu privire la o problemă acută și majoră care ține nu doar de sănătatea personală, ci și de cea comunitară. În calitatea temporară de persoană publică, îi îndemn personal pe cei ce încă ezită, să se informeze cât mai atent și din surse sigure cu privire la beneficiile vaccinului și, în urma consultării cu medicul de familie, sa ia decizia cea mai bună pentru sănătatea lor și a celor dragi. Eu am ales să o fac, vaccinându-mă”, a conchis Vasile Bănescu.

Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Social

Incidența scade la 4,38 în Brașov – Situația pe localități

Avatar

Publicat

pe

Incidența la nivel județean a ajuns la 3,52 cazuri la mia de locuitori. În municipiul Brașov rata de infectare a scăzut din nou. Duminică, 18 aprilie, incidența la nivelul municipiului este de 4,38, conform datelor transmise de Direcția de Sănătate Publică Brașov.

Publicitate

În prezent, cea mai mare rată de incidență este în comuna Comana, și anume 12,06 la mie.

Totodată în județul Brașov au fost descoperite 71 cazuri de SARS – CoV-2 în ultimele 24 ore.

Publicitate

În ceea ce privește rata de incidență cumulată în localitățile din județul Brașov este următoarea:

Publicitate
Citește mai mult

Social

Incidența scade la 4,72 în Brașov – Situația pe localități

Avatar

Publicat

pe

Incidența la nivel județean a ajuns la 3,75 cazuri la mia de locuitori. În municipiul Brașov rata de infectare a scăzut din nou. Sâmbătă, 17 aprilie, incidența la nivelul municipiului este de 4,72, conform datelor transmise de Direcția de Sănătate Publică Brașov.

Publicitate

În prezent, cea mai mare rată de incidență este în comuna Comana, și anume 12,69 la mie.

Totodată în județul Brașov au fost descoperite 160 cazuri de SARS – CoV-2 în ultimele 24 ore.

Publicitate

În ceea ce privește rata de incidență cumulată în localitățile din județul Brașov este următoarea:

Publicitate
Citește mai mult

Social

Intervenţie rapidă de la Braşov, după ce lângă Mirecurea Ciuc barajele castorilor distruse de precipitaţiile din ultima vreme au blocat scurgerea apelor în albia râului Fitod

Redactia Brasov

Publicat

pe

Zeci de muncitori de la Apele Române au intervenit vineri  la acumularea Şuta, de la marginea municipiului Miercurea Ciuc, după ce barajele castorilor, distruse de precipitaţiile din ultima perioadă, au blocat scurgerea apelor în albia râului Fitod, afluentul râului Olt.

Publicitate

„Nivelul apei lacului a crescut şi a ajuns la o capacitate de peste 70%, fiind nevoie de o intervenţie de urgenţă”, a transmis Administraţia Naţională „Apele Române”, într-un comunicat de presă.

Echipele formaţiilor de lucru de la SGA Harghita şi ABA Olt au intrat în alertă şi de mai bine de două zile intervin cu trei motopompe de mare capacitate. Până la această oră, au reuşit să scadă nivelul apei cu circa 1 metru. Pentru că săptămâna viitoare sunt prognozate precipitaţii, utilajele de intervenţie au fost suplimentate cu încă o motopompă, care va ajunge în curând de la colegii noştri de la Dobrogea-Litoral. La operaţiunile de intervenţie participă şi echipele ISU Olt şi cele ale operatorului de apă-canal din zonă”, se arată în comunicatul menţionat.

Publicitate

Prezent la faţa locului, directorul Administraţiei Bazinale de Apă Oltul, Gabriel Abos, a explicat presei, vineri seara, că barajele castorilor au blocat golirea de fund a acumulării Şuta, existând riscul unei deversări necontrolate.

„De două zile, echipele de intervenţie rapidă de la Administraţia Bazinală de Apă ‘Olt’, formaţiile de intervenţie rapidă de la Braşov, de la Harghita, lucrează la deblocarea golirii de fund a acumulării Şuta. Acumularea este pusă la uscat din 2007, dar ca urmare a activităţii castorilor, golirea de fund a fost blocată cu material vegetal şi construcţii de castori, punând în pericol exploatarea acesteia. Astăzi am reuşit să deblocăm golirea de fund, sperând ca până mâine dimineaţă să scădem nivelul apei în mod corespunzător, să putem să punem iarăşi la uscat această acumulare, întrucât în curând încep lucrările de reabilitare şi punere în siguranţă a acestei lucrări, printr-o investiţie a Administraţiei Naţionale „Apele Române”. (…) Riscul era ca partea din Miercurea Ciuc care este în aval de această lucrare, deci zona Jogodin, să fie afectată de o eventuală undă de rupere a barajului”, a declarat Gabriel Abos.

Publicitate

Acesta a menţionat că, atunci când a început intervenţia de urgenţă, în lac era acumulată în mod necontrolat o cantitate aproximativă de 180.000 de metri cubi de apă.

Deşi nu mai există un pericol iminent pentru locuitorii din zonă, echipele de intervenţie vor continua acţiunile, astfel încât apa să fie tranzitată în condiţii de siguranţă.

Administraţia Naţională „Apele Române” a precizat că locuitorii judeţelor Harghita şi Covasna sunt adesea expuşi riscului de inundaţii, un factor care contribuie la creşterea acestui risc fiind barajele pe care castorii şi le construiesc în cuveta lacurilor sau pe cursurile de apă. Adesea distruse de viituri, acestea obturează secţiunile de scurgere ale apelor şi pot provoca inundaţii cu puternic impact local.

Publicitate

„Nu vorbim cu plăcere, pentru că este vorba de un prieten de-al nostru, hidrotehnician, dar care lucrează fără autorizaţie de construire şi cam pe unde vrea el. Pericolul este realizat de lucrările pe care le fac, alături de lucrările noastre, în mod necontrol, şi sunt afectate lucrările care asigură tranzitarea debitelor prin localităţi, creând pericol de inundaţii sau existând situaţii de rupere a digurilor de apărare. Ne pare rău să vorbim aşa, dar au început să ne creeze probleme deosebite”, a spus Gabriel Abos, relateaza Agerpres.

Publicitate
Citește mai mult
Publicitate
Publicitate

De Interes

>