Sport
Punct final în campionatele juniorilor. Liga Elitelor U19, singura în care s-ar mai putea juca meciuri din sezonul 2019-2020

Cum era de așteptat în contextul știrilor ultimelor zile din fotbalul european, cu primele ligi din Olanda și Franța deja încheiate, pandemia de coronavirus pune punct și unor competiții fotbalistice din România. Este vorba, cel puțin deocamdată, de campionatele de copii și juniori, excepție făcând Liga Elitelor U19, a cărei câștigătoare are dreptul de a participa în UEFA Youth League.
„În urma consultărilor avute cu membrii afiliați, din dorința de a proteja copiii și a diminua riscul infectării, având în vedere și faptul că nu există o miză competițională de tip retrogradare/promovare, dar și pentru a putea începe pregătirea sezonului următor, administrația FRF a luat decizia de a anula toate competițiile de copii și juniori de pe teritoriul României pentru sezonul 2019/2020, în total 31 de competiții. În același timp s-a căzut de acord ca reluarea antrenamentelor să reprezinte prioritatea cluburilor imediat ce condițiile sanitare și legale o vor permite”, se arată într-un comunicat al FRF.
Pe 9 martie, forul condus de Răzvan Burleanu hotărârea de a întrerupe toate competițiile de copii și juniori organizate de FRF și Asociațiile Județene de Fotbal până la redeschiderea școlilor.
-
Evenimentacum 2 zile
Un bărbat din Brașov își caută iubita care a dispărut în urmă cu 4 zile. El a cerut ajutorul poliției pentru găsirea femeii
-
Evenimentacum 3 zile
FOTO / Tragedie pe Calea Feldioarei, în Braşov. Un bărbat mort după ce a intrat cu maşina într-un TIR parcat
-
Evenimentacum 2 zile
Scandal în miez de noapte pe strada Republicii din Brașov. Un tânăr de 19 ani a agresat un bărbat cu trei ani mai mare decât el
-
Socialacum 2 zile
Pe DN 1, Braşov – Ploieşti, va fi construită o turbogirație într-o intersecţie foarte periculoasă de la Câmpina
-
Administrațieacum 2 zile
Veste bună pentru iubitorii sportului din Braşov. S-a semnat contractul de construcţie a noii săli polivalente de peste 10.000 de locuri
-
Administrațieacum o zi
FOTO / Au fost finalizate lucrările de modernizare de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Braşov
-
Evenimentacum 2 zile
Ploile vor pune stăpânire pe județul Brașov. Meteorologii au emis o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată. În alte 9 județe există o atenționare cod portocaliu
-
Evenimentacum 22 de ore
IMAGINEA ZILEI / O fotografie ajunsă virală pe Facebook a produs isterie între internauţi şi „a pus pe jar” Poliţia