Eveniment
Proxenet trimis în judecată de DIICOT pentru că a exploatat sexual două femei, în Braşov şi alte cinci judeţe. Este cercetat pentru trafic de persoane şi deţinere de droguri

Procurorii Serviciului Teritorial Oradea al DIICOT au dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, aflat în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, transmiterea sindromului imunodeficitar dobândit în forma tentativei şi deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu.
„În cauză s-a reţinut faptul că, în perioada 2019 – 19.01.2023, inculpatul a transferat şi adăpostit două persoane vătămate în diverse localităţi din România (Constanţa, Cluj Napoca, Oradea, Arad, Braşov şi Bucureşti) în scopul obligării acestora la practicarea prostituţiei în folosul lui, costul cazărilor fiind achitat din sumele obţinute din practicarea prostituţiei. Activitatea infracţională a fost întreruptă prin intervenţia organelor de urmărire penală”, a transmis sâmbătă DIICOT.
Victimele au fost constrânse să practice prostituţia prin acte de violenţă şi agresiune verbală. În plus, ele au fost păcălite că sumele obţinute din această activitatea ar putea fi folosite în vederea întreţinerii familiei.
„De asemenea, inculpatul a întreţinut relaţii sexuale cu una dintre persoanele vătămate, deşi cunoştea faptul că este diagnosticat cu sindromul imunodeficienţei umane dobândite”, precizează DIICOT.
Pe 19 ianuarie, procurorii au pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară la locuinţa inculpatului, unde a fost identificată şi ridicată cantitatea de aproximativ un gram de canabis.
După finalizarea rechizitoriului, dosarul a fost înaintat pentru soluţionare Tribunalului Bihor.
-
Evenimentacum 6 ore
„Spitalul groazei”, de la Brașov. Cum arată una dintre unitățile medicale din oraș unde pacienților le este teamă să ajungă
-
Evenimentacum 2 zile
FOTO / Accident grav, la Bran. Un tânăr de 19 ani a intrat cu mașina într-un gard de beton
-
Businessacum o zi
Punctele gastro local din Vama Buzăului, exemplu de bună practică. Parlamentarii pregătesc un proiect de lege pentru dezvoltarea acestui tip de afacere în zonele rurale
-
Evenimentacum o zi
FOTO / Un stâlp a căzut pe o maşină, în zona Coresi
-
Fapt diversacum o zi
Îngheţată cu gust de bere, pălincă sau vin produsă la Braşov
-
Evenimentacum 2 zile
O turistă a căzut 100 de metri într-o prăpastie, în munții Bucegi. Salvamontiștii din Brașov și Prahova s-au chinuit mai bine de 3 ore să o salveze
-
Utilacum o zi
Un nou semafor a fost montat în Braşov
-
Administrațieacum 6 ore
Patru toalete ecologice la preţ de apartament, montate în Braşov, însă nefuncţionale. 55.000 de euro a costat fiecare