Connect with us
Publicitate

Eveniment

Protest al profesorilor și la Brașov. Aproximativ 200 de cadre didactice vor ieși astăzi în stradă, în fața Prefecturii

Publicat

pe

Aproximativ 200 de angajați din Educație vor ieși în stradă, la Brașov. Astăzi, cadrele didactice și personalul auxiliar din unitățile de învățământ vor protesta în fața Prefecturii Brașov. Profesorii din orașul de sub Tâmpa se alătură astfel colegilor din țară care au organizat proteste în București, Buzău sau Cluj-Napoca. Greva generală continua după ce Guvernul nu a reușit să vină cu o soluție care sa îi mulțumească pe sindicaliști.

Potrivit adevarul.ro, liderii de sindicat din învățământ spun că Guvernul a propus, până acum, aceleași prime și vouchere pe care angajații din educație le-au refuzat încă de săptămâna trecută.

„Guvernul României trebuie să înţeleagă, măcar acum, în al doisprezecelea ceas, că încă nu a rezolvat cerinţa esenţială: emiterea unei OUG prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant va fi egal cu cel puţin salariul mediu brut pe economie, prevedere care a fost eliminată din Legea Învăţământului Preuniversitar”, precizează liderii sindicali.

Potrivit sindicaliştilor, la ultimele negocieri avute cu reprezentanţii Guvernului, joi, 25 mai 2023, solicitările sindicatelor au fost: majorare salarială de 25%, în medie, până la intrarea în vigoare a Legii Salarizării Unice şi emiterea unei OUG prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant este egal cu cel puţin salariul mediu brut pe economie, ceea ce ar însemna că salariile medii ar urma să crească cu 60%.

Publicitate

Anterior, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru a anunţat că Guvernul a pregătit ordonanţa de urgenţă care va asigura majorarea veniturilor personalului din sistemul educaţional.

„Voi anunţa faptul că Guvernul României a pregătit ordonanţa de urgenţă care va asigura majorări ale veniturilor personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic în contextul discuţiilor pe care reprezentanţii Guvernului le-au purtat în aceste zile cu liderii sindicatelor din educaţie. Iniţiatorii actului normativ, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene care răspunde de asigurarea surselor europene pentru implementarea acestor măsuri şi Ministerul Educaţiei, le vor posta în procesul de transparenţă decizională pe site-urile proprii, urmând ca acest act normativ să ajungă pe masa Guvernului şi în cel mai scurt timp să fie şi aprobată”, a spus Cărbunaru.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes