Connect with us
Publicitate

Util

Program de circulație prelungit și stații noi pe linia 320, între Feldioara și Brașov

Publicat

pe

Brașovenii care fac naveta cu autobuzele metropolitane ale RATBV între Feldioara și Brașov trebuie să știe că vehiculele care circulă pe linia 320 au un program nou, iar traseul va fi deservit de autobuze EURO 6 Menarini Citymood. Schimbarea a fost făcută la solicitarea Primăriei Feldioara, dar și a Asociației de Transport Metropolitan Brașov.

Publicitate

Au fost introduse o pereche de stații, iar orarul cunoaște o îmbunătățire prin suplimentarea numărului de curse. Astfel, în fiecare zi lucrătoare, vor fi efectuate încă trei curse tur – retur, cu plecări la orele 11.00, 17.00 și 19.00 din capătul de linie Gara CFR Brașov.

De amintit faptul că din luna martie a acestui an traseul liniei 320 a fost prelungit până spre centrul orașului, în zona Gării CFR Brașov, măsura dovedindu-se foarte eficientă, prin creșterea semnficativă a numărului de utilizatori. În ceea ce privește noile stații de pe traseul Brașov – Feldioara, acestea vor purta numele ”Ferma 11”, sunt amplasate pe DN 13 și se află între stațiile ”Mondo Trans” și ”Agromec”.

De menționat faptul că pe linia 320 se poate călători pe bază de bilete sau cu Abonamentul lunar metropolitan, al cărui preț este de 195 de lei și care permite folosirea tuturor mijloacelor de transport operate de RATBV, atât în municipiul Brașov, cât și în toată zona metropolitană deservită.

Publicitate

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

De Interes