Util
Prognoza meteo pentru luna mai

Meteorologii au anunțat că în partea a doua a lunii mai va fi cald, iar temperaturile vor trece peste mediile normale ale perioadei. Până atunci, valorile termice vor fi mai coborâte și este posibil să plouă în toată țara.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în săptămâna 25 aprilie– 02 mai, valorile termice vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru acest interval în jumătatea nord-vestică a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această săptămână. Regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile nord-estice.
În săptămâna 02– 09 mai, temperatura medie a aerului va avea valori mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării.
În săptămâna 09-16 mai, temperaturile medii se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în zonele intracarpatice și la munte.
În săptămâna 16-23 mai, mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, în majoritatea regiunilor. Cantitățile de precipitații vor avea o tendință spre deficit în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în jumătatea estică a teritoriului, au precizat cei de la ANM.
-
Evenimentacum 23 de ore
„Lupul de la rutieră” din Râşnov, poliţistul anului 2022, reţinut pentru luare de mită
-
Evenimentacum 3 zile
FOTO – VIDEO / Accident cu 6 victime, pe bulevardul Saturn, din Brașov. O mașină și un taxi au fost implicate în evenimentul rutier. Traficul în zonă este blocat și sunt afectate inclusiv autobuzele RATBV
-
Evenimentacum 2 zile
EXCLUSIV / Un jandarm din Brașov a fost ucis, noaptea trecută, în urma unui scandal în care au fost implicați alți 3 bărbați. Agresorul ar fi încercat să își pună capăt zilelor
-
Evenimentacum 2 zile
Corupţie în Poliţia Braşov! Percheziţii la Serviciul de Permise şi la două sedii de Poliţie din Braşov. Oamenii legii luau bani pentru a nu-şi face treaba şi pentru a ajuta oamenii să ia permisul auto mai uşor
-
Evenimentacum 3 zile
Un bărbat a murit în cumplitul accident de pe bulevardul Saturn, din Braşov
-
Entertainmentacum 3 zile
Ioan Neculaie şi George Copos, lăsaţi fără carnet de conducere de poliţiştii braşoveni. Ambii într-o singură zi
-
Evenimentacum 2 zile
Detalii din ancheta crimei de la Braşov! Jandarmul ucis sărise în apărarea celui care a fost atacat cu cuţitul
-
Evenimentacum 2 zile
FOTO – VIDEO / O femeie a căzut peste 150 de metri, într-o râpă, când cobora de la cabana Mălăieşti spre Diham, în Munţii Bucegi