Connect with us
Publicitate

Util

Prognoza meteo pe două săptămâni în Transilvania. Temperaturi de până la 20 de grade celsius

Publicat

pe

Meteorologii au transmis luni prognoza pe regiuni, valabilă pentru următoarele două săptămâni, iar potrivit acesteia urmează vreme bună, cu temperaturi de 20 de grade pentru finalul lunii octombrie în majoritatea zonelor țării.

Publicitate

În Transilvania, în primele zile ale săptămânii, media temperaturilor maxime va fi de 18 – 19 grade, iar a temperaturilor minime va oscila între 3 și 6 grade. În 20 și 21 octombrie vremea se va răci, astfel că valorile termice diurne vor fi în medie de 10 – 12 grade, iar minimele vor deveni preponderent negative, la o medie regională de -2 grade. Începând din 22 octombrie, vremea va intra într-un proces de încălzire, astfel încât în a doua săptămână de prognoză se vor înregistra valori termice peste mediile multianuale, maxime în general de 16 – 18 grade și minime de 4 – 6 grade. Pe arii restrânse va ploua în 19 și 20 octombrie, iar perioade în care se vor semnala ploi vor fi și după 23 octombrie.

La munte, în primele trei zile ale intervalului de prognoză, media temperaturilor maxime la nivelul zonei va fi de 12 – 14 grade, iar a celor minime va fi de 3 – 5 grade. Vremea se va răci accentuat în 20 și 21 octombrie, când se vor atinge maxime în jurul valorii de 4 grade și minime negative în aproapte toată zona montană, la o medie a valorilor de -4 grade. Pentru a doua săptămână de anticipație sunt prognozate maxime în general peste 10 grade și minime, în medie de 3 – 4 grade. Local și temporar vor fi precipitații slabe în zilele de 19 și 20 octombrie, când în zona înaltă ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare. Probabilitatea pentru precipitații va fi destul de ridicată și după 23 octombrie.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

De Interes