Connect with us
Publicitate

Eveniment

Profesorul din Braşov care lua mită de la poliţişti şi jandarmi pentru a le da note de trecere la examen, sub control judiciar. Nu mai are voie să profeseze

Publicat

pe

Publicitate

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov vin cu noi informații în cazul profesorului de la facultatea „Spiru Haret” din Braşov, care ar fi luat mită de la mai mulți polițiști şi jandarmi pentru a-i trece examenele. Procurorii spun că astăzi s-a luat de măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, față de doi inculpați în cauză – unul fiind profesor în cadrul unei universități private din Brașov, ambii cercetați pentru infracțiunile de luare de mită și trafic de influență.

În plus, față de profesor s-a stabilit obligația de a nu exercita profesia în cadrul căreia a săvârșit faptele.

Lectorul universitar suspectat a fost, la rândul său, șef în poliție.

Vă reamintim că ieri au fost făcute douăzeci de percheziții ale Direcției Generale Anticorupție, în București, Braşov și alte 10 județe. Profesorul de la Universitatea particulară „Spiru Haret” din Brașov este suspectat că a luat mită de la agenți de poliție și jandarmi pentru promovarea examenelor din cursul anului de studiu sau a examenului de licență.

Publicitate

Au fost puse în executare 9 mandate de aducere emise față de 15 persoane, dintre care 8 agenți de poliție și un subofițer jandarm, pentru audieri la sediul unității de parchet.

Agenții și subofițerii au nevoie de diplome de licență pentru a participa la concursurile de trecere în corpul ofițerilor.

Potrivit unui comunicat al MAI, în ziua de 4 iulie 2024, în baza ordonanțelor de delegare emise de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Brașov, împreună cu colegi din cadrul structurilor DGA din alte 9 județe și Structura centrală, au pus în executare 20 de mandate de percheziție domiciliară/vehicule/corporale, la locații de pe raza municipiului București și a 10 județe (Alba, Buzău, Dâmbovița, Constanța, Covasna, Harghita, Prahova, Galați, Vrancea și Giurgiu) într-o cauză penală privind săvârșirea unor fapte de corupție în legătură cu susținerea unor examene universitare/examene de licență la o universitate privată din municipiul Brașov.

„În fapt, în urma actelor de urmărire penală a rezultat bănuiala rezonabilă că, în perioada 2023 – 2024, mai mulți studenți ai unității de învățământ superior privat au dat unui profesor, direct sau indirect, diverse sume de bani și bunuri cu scopul promovării examenelor din cursul anului de studiu sau a examenului de licență.

În cadrul dosarului penal se fac cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, dare de mită, trafic de influență și cumpărare de influență”, precizează comunicatul.

„Din cercetările efectuate până în prezent, este vorba de aproximativ 15 studenți iar sumele remise/solicitate sunt între 500 și 2500 de lei. Sumele cele mai mari erau pentru licență. Pentru celelalte examene, mai mici.”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov.

În cauză, se beneficiază de sprijin din partea Serviciilor Județene Anticorupție Alba, Buzău, Dâmbovița, Constanța, Covasna, Harghita, Prahova, Galați, Vrancea și Structura centrală, precum și a Brigăzii Operațiuni Speciale Brașov, al Inspectoratului Județean de Jandarmi Brașov și Inspectoratului Județean de Poliție Brașov.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes