Connect with us
Publicitate

Social

Profesorii și învățătorii din Brașov vor face cursuri de educație digitală. Peste 400 de cadre didactice din județ s-au înscris în program

Publicat

pe

Publicitate

Peste 400 de profesori și învățători din județul Brașov s-au înscris la cursurile gratuite ale „Academiei Profesorului Digital”, un program care își propune să pregătească dascălii pentru a învăța și folosi la clasă instrumentele educației digitale. Cursul va începe sâmbătă, 12 februarie, în sistem hibrid, adică prezența poate fi atât online, cât și fizică.

Programul „Academia Profesorului Digital” cuprinde patru sesiuni de formare, ce se derulează pe parcursul a patru săptămâni și sunt susținute de specialiști cu experiență vastă în educație digitală și în pregătirea cadrelor didactice. Profesorii vor avea la dispoziție webinare live, instrumente de e-learning, interactive, pe care le pot accesa asincron, iar la final le vor fi recunoscute cunoștințele și competențele dobândite în cadrul formării profesionale.

Sesiunile de formare vizează: modul de organizare a predării digitale și cum se folosesc instrumentele digitale, gestiunea clasei, a feedbackului pentru elevi și pentru părinți, cum se creează lecțiile digitale, dar și elemente de evaluare și de testare standardizată.

„O astfel de inițiativă nu poate fi decât binevenită, într-un moment în care pandemia a forțat o digitalizare accelerată a tuturor domeniilor, dar mai ales a școlii. Pe termen lung, acest lucru este benefic, însă pe termen scurt, există încă probleme de adaptare la acest sistem, nu numai în ceea ce privește școala. Dar pentru că vorbim de școală, desigur că astfel de cursuri, care să le ofere profesorilor unelte prin care să își facă orele mai atractive și mai eficiente, sunt benefice. Sunt absolut convins că aceste stagii de formare le vor fi utile și după ce vom ieși din această perioadă de pandemie”, a declarat Allen Coliban, Primarul Municipiului Brașov.

Publicitate

„Ne aflăm într-un moment în care tehnologia a devenit principala modalitate de funcționare în toate domeniile, inclusiv în cel educațional. Trecerea forțată a educației în mediul online a avut un impact major asupra elevilor, dar și a profesorilor, care au fost nevoiți să se adapteze și să dezvolte noi modalități de predare și învățare, prin intermediul unui ecran. Programul nostru a fost dezvoltat pentru a veni în sprijinul cadrelor didactice și pentru a contribui la un parcurs benefic în procesul academic al elevilor. Ne bucurăm de interesul ridicat pe care l-am observat în rândul profesorilor, directorilor de școli, al inspectoratelor școlare și autorităților locale, care sprijină astfel de inițiative menite să contribuie la dezvoltarea sistemului educațional din România”, a spus Marcel Bartic, coordonatorul programului.

Alianța pentru Educație Remedială este o inițiativă non-profit a patru entități ce acționează în domeniul educației. Proiectul „Academia Profesorului Digital” se derulează în parteneriat cu administrația publică locală și cu inspectoratele școlare și casele corpului didactic.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes