Connect with us

Social

Profesorii cer mărirea salariilor: „Un profesor cu 21 de ani vechime e plătit mai prost decât un vânzător de la Kaufland, cu 5 ani vechime”

Redactia

Publicat

pe

O petiție prin care se strâng semnături și se cere respectarea legii și mărirea salariilor profesorilor a fost lansată recent pe internet, după ce ministrul de finanțe a anunțat că salariile vor fi mărite abia în 2022.

Publicitate

„Este o petiție prin care cerem recunoașterea rolului profesorilor în societate”, menționează autorul acesteia.

Salariile profesorilor ar fi trebuit să crească cu 16% de la 1 septembrie 2020, însă creșterea a fost amânată pe fondul pandemiei de coronavirus.

Publicitate

„Practic, majorarea de 16% (tranșele a două și a treia), care semnifică atingerea nivelului majorărilor prevăzute pentru anul 2022 și care a fost mutată pentru 1 septembrie 2020 (devansată, deci, cu doi ani), este acum prevăzută pentru 1 septembrie 2021”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Educației, transmis la începutul anului școlar.

„Acum suntem anunțați că majorarea de la 2 septembrie 2021 a fost amânată pentru 2022, deși banii există! În data de 18 decembrie 2020, când încă era Ministru de Finanțe, Florin Cîțu afirma: „Salariile profesorilor au fost incluse, atât creșterea de la 1 ianuarie cu 1/4 din diferența până la 2022, dar și creșterea de la 1 septembrie care aduce salariile la grila din 2022. Este inclusă în buget ca să nu mai existe niciun fel de dezbatere în spațiul public. Știu și mulțumesc premierului pentru înțelegere. A fost o decizie pe care ministerul Finanțelor a anunțat-o ieri, deci să nu mai avem discuția despre asta în spațiul public”.

Publicitate

După ce a devenit premier, Florin Cîțu ne anunță că nu mai sunt bani, iar majorările salariale pentru profesori vor fi amânate până în 2022. Banii există, chiar Ministrul de Finanțe a spus pe 18 decembrie că majorările au fost prinse în buget. 10 zile mai târziu, după Crăciun, banii nu mai există. Guvernanții tratează în acest moment profesorii ca și cum ar fi treaptă cea mai de jos a societății.

Această nu este o petiție politică. Este o petiție prin care cerem recunoașterea rolului profesorilor în societate. Profesorii sunt cei care formează medicii, profesorii sunt cei care formează politicienii, profesorii sunt cei care formează polițiștii. Dar, în acest moment, un profesor cu 21 de ani vechime este plătit mai prost decât un vânzător de la Kaufland, cu 5 ani vechime. Asta înseamnă că în societatea românească, un profesor este asimilat unui vânzător la supermarket, adică unui muncitor calificat.

Cerem reconsiderarea rolului și statutului profesorului în societatea românească!

Publicitate

România are cel mai mic indice de salarizare a educației din UE, și printre cele mai mici din Europa, peste Serbia și Albania dar sub Macedonia sau Bulgaria.

Cerem respectarea legii!”

Petiția a apărut chiar înainte că Guvernul să decidă înghețarea salariilor în sectorul bugetar, ceea ce a determinat cadrele didactice să o semneze într-un număr tot mai mare. Până în prezent, petiția a strâns peste 13.000 de semnături.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Social

Incidența scade la 4,92 în Brașov – Situația pe localități

Avatar

Publicat

pe

Publicitate

Incidența la nivel județean a ajuns la 3,90 cazuri la mia de locuitori. În municipiul Brașov rata de infectare a scăzut din nou. Vineri, 16 aprilie, incidența la nivelul municipiului este de 4,92, conform datelor transmise de Direcția de Sănătate Publică Brașov.

În prezent, cea mai mare rată de incidență este în comuna Comana, și anume 13,33 la mie.

Publicitate

Totodată în județul Brașov au fost descoperite 127 cazuri de SARS – CoV-2 în ultimele 24 ore.

În ceea ce privește rata de incidență cumulată în localitățile din județul Brașov este următoarea:

Publicitate
Citește mai mult

Social

Primarul Clujului, Emil Boc, laudă atitudinea Andreei Moldovan după remaniere: „a ieşit cu demnitate în faţa uraganului şi a spus că decizia trebuie respectată”

Avatar

Publicat

pe

Publicitate

Primarul oraşului Cluj-Napoca, Emil Boc, îi recomandă lui Vlad Voiculescu să ia exemplul Andreei Moldovan, care a ieşit „în faţa uraganului” cu demnitate şi a spus că viaţa merge mai departe după remaniere.

Emil Boc (PNL) spune, joi, la Digi 24, că i-a plăcut foarte mult atitudinea Andreei Moldovan, după remaniere: a ieşit cu demnitate în faţa uraganului şi a spus că decizia trebuie respectată.

Publicitate

„Uitaţi-vă la reacţia de excepţie a doamnei Andreea Moldovan. Putem să fim de acord cu unele sau cu altele din lucrurile pe care le-a făcut. Cu siguranţă a făcut foarte multe lucruri bune. E un om cu expertiză, dar uitaţi ce reacţie a avut. A ieşit în faţa presei, în faţa uraganului, cu demnitate şi a spus că această decizie trebuie respectată, . A înţeles locul pe care îl are un tehnocrat, pentru că şi ministrul, şi secretarul de stat sunt oameni politici în esenţă. Acolo sunt produsul politicii. Au înţeles acest lucru, viaţa trebuie să meargă mai departe cu altcineva. Nu este o tragedie”, a spus Emil Boc.

Liberalul le transmite membrilor USR PLUS că nu poate fi transformată o problemă personală în problema unei ţări.

Publicitate

Boc este de părere că dacă ministrul Voiculescu ar spune că trebuie să meargă mai departe coaliţia ar fi o soluţie pentru aplanarea scandalului.

„Dacă ar veni şi ar spune: . (…) Poate fi o idee pentru domnul Voiculescu”, a mai spus Boc.

Boc mai spune că solicitarea de a schimba premierul când face o remaniere guvernamentală nu are acoperire constituţională. În plus, nu se poate ca de fiecare dată când premierul remaniază un ministru să fie schimbat întregul Guvern.

Publicitate

„Vă daţi seama ce înseamnă schimbarea premierului? Înseamnă căderea întregului Guvern, 10- 15 zile de harababură (…). Sunt de acord că cei din USR PLUS pot să nu fie de acord cu decizia premierului, dar când au intrat la guvernare au acceptat Constituţia României care dă dreptul primului ministru să conducă un guvern. Nu sunt trei guverne. Într-un guvern nu sunt 20 de prim-miniştri, este unul singur şi atunci trebuie să îi dau posibilitatea primului ministru să îşi ajusteze din mers echipa guvernamentală”, a mai spus Boc.

Publicitate
Citește mai mult

Social

Pe Aeroportul din Braşov se vor efectua curând primele zboruri interne

Avatar

Publicat

pe

Publicitate

Terminalul aeroportului din Braşov este aproape gata şi din toamnă se vor efectua zboruri interne cu aeronave de mici dimensiuni spune Alexandru Anghel, reprezentantul direcţiei de implementare a aeroportului. Clădirea terminalului care permite un trafic de 1,2 milioane de pasageri anual este finalizată în proporţie de 93% şi acum se lucrează la finisaje.

„Interesul companiilor de zbor este foarte ridicat şi real pentru că zona Braşovului este cu potenţial şi nu depinde de sezon. Practic am avut discuţii cu toate companiile mari din România”, a spus Alexandru Anghel, reprezentantul direcţiei de implementare a aeroportului pentru Mediafax.

Publicitate

Urmează să instaleze echipamentele de sortare bagaje de la subsol şi să pună în funcţiune scările rulante şi lifturile. Lucrările terminalului de pasageri au început anul trecut în martie, iar valoarea depăşeşte 30 de milioane de euro.

„Avem un proiect de a aduce calea ferată din Ghimbav până la aeroport. Cred că vom fi primul aeroport din România care avem prevăzută cale ferată”, adaugă Alexandru Anghel, directorul Direcţiei de Implementare a aeroportului.

CJ: Anul viitor, de la 1 aprilie, vom avea curse aeriene internaţionale de pe Aeroportul Braşov. Primele zboruri vor fi pe rute interne

Publicitate
Citește mai mult
Publicitate
Publicitate

De Interes

>