Connect with us
Publicitate

Turism

Profesor la ASE: „Îţi trebuie vreo 2-3 salarii medii pentru un sejur de o săptămână la Sinaia”

Publicat

pe

Publicitate

Cristian Păun, profesor la Academia de Studii Economice din București (ASE), spune că tarifele de la munte sunt uriașe.

El spune, într-o postare pe Facebook, că prețurile de la munte în România sunt mult prea mari dacă sunt raportate la veniturile cetățenilor.

Potrivit acestuia, pentru o vacanță, o familie cu doi copii va cheltui până la 3 salarii medii pe economie.

„O urcare la Babele dus-întors cu telecabina a ajuns 190 de lei/persoană. O familie cu doi adulţi şi doi copii scoate din buzunar 600 de lei pentru o plimbare la Babele. Anul trecut era cam 60 lei / persoană. O apă la restaurant 15 lei. O supă de roşii 20 de lei. O bere la sticlă de 330 ml 12-15 lei. Mâncarea mai scumpă cu minim 20% ca în Centrul Vechi din Bucureşti. Preţurile sunt din Sinaia. Cazarea la fel, mai scumpă cu 20%. Foarte scump dacă le aduni pe fiecare. Îţi trebuie vreo 2-3 salarii medii pentru un sejur de doi adulţi şi doi copii de o săptămână. Minim”, spune acesta, potrivit gandul.ro.

Publicitate

Cristian Păun critică ideea vehiculată recent cu privire la posibila creștere a TVA-ului în industria HORECA, ca una dintre măsurile potențiale de creștere a veniturilor bugetare și pentru eliminarea excepțiilor din cadrul fiscal.

„Cea mai proastă idee este, într-un astfel de context, să creşti TVA pentru HORECA şi salariul minim. Care mai este logica să dai vouchere de vacanţă şi să supraimpozitezi sectorul? Plimbi bani ca să spui că faci lucruri pentru popor. Politici publice care se anulează reciproc. Te ţin pe loc, nu te împing în faţă… Cele mai fericite vor fi supermarketurile din staţiuni!”, scrie profesorul Cristian Păun.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes