Social
O profesoară din Făgăraș şi-a transformat casa în şcoală: „Învăţarea este emoţie, este mentorat şi să ai pe cineva alături”

În sufrageria Cristinei Dudan, profesoară de biologie la Colegiul Naţional „Radu Negru“ din Făgăraş, se vizionează filme şi se fac observaţii la microscop, iar baia a fost transformată în laboratorul în care se realizează experimente la chimie, scrie Adevarul.ro.
Cristina Dudan (34 de ani), profesoară de Biologie la Colegiul Naţional „Radu Negru“ din Făgăraş, spune că i-a plăcut dintotdeauna să înveţe, aşa că viaţa la catedră o împlineşte până peste poate. În copilărie, când venea de la şcoală, nu se schimba, nu mânca, ci se apuca imediat de teme. A prins drag de biologie încă din clasa a V-a, datorită unei profesoare care preda cu pasiune şi care a învăţat-o să lucreze cu microscopul.
„Mi-a plăcut lecţia despre celulă şi pot spune că m-a fascinat să lucrez cu microscopul. Le spun şi elevilor mei că lecţia despre celulă este singura pe care mi-o amintesc din gimnaziu“, spune amuzată profesoara. A absolvit Facultatea de Ştiinţe ale Naturii, Ecologie şi Protecţia Mediului din Sibiu, iar apoi s-a stabilit cu familia în comuna Lisa, din judeţul Braşov, unde soţul său, preot, a primit parohia.
Şi-a dorit mereu să trăiască la ţară şi să predea într-o şcoală din mediul rural, însă recunoaşte că i-a fost greu, mai ales că a fost nevoită să susţină cursuri la şapte şcoli în decursul celor nouă ani de profesorat. La un moment dat, preda la trei şcoli, una în Lisa şi două în Făgăraş, şi abia în 2018 s-a titularizat la Colegiul Naţional „Radu Negru“.
Scheletul din portbagaj
Pentru că nu avea materiale didactice, profesoara le-a împrumutat pe cele de la o şcoală din Lisa, care fusese închisă. „Dacă eram la sistemul locomotor şi aveam nevoie să explic oasele, scheletul stătea câteva săptămâni în portbagaj“, povesteşte Cristina Dudan.
Mai mult, pentru că şi-a dat seama că elevii aveau nevoie de o relaţie mai apropiată cu dascălii, a început să-i invite la ea acasă, unde sufrageria s-a transformat în sală de cinema şi de repetat colinde. Pentru că dorea să fie în continuare aproape şi de copiii din Lisa, a obţinut o finanţare prin Fondul Ştiinţescu şi a cumpărat un microscop şi un telescop. Elevii fac observaţii la microscop în sufrageria profesoarei şi învaţă să identifice păsările, iar baia o folosesc pe post de laborator, în care fac experimente la chimie.
FOTO proiectulmerito.ro
Cursurile din casa profesoarei Dudan au devenit atât de populare, încât la ele participă şi copii din satele învecinate, dar şi din Făgăraş, Sibiu şi Braşov. Drept urmare, profesoara de biologie şi soţul ei au hotărât să facă unele modificări pentru a-şi adapta casa nevoilor didactice. „Acum avem casa în renovare ca să putem lucra mai bine cu copiii după pandemie. Am mutat un dormitor într-o parte mai îndepărtată a casei, iar acolo o să facem biblioteca, astfel încât copiii să aibă acces la cărţi.“ Pe lângă studiul la biologie, intenţionează să creeze şi un club de istorie şi unul de lectură.
Neuroni din plastilină şi mulaje din aluat
Cristina Dudan foloseşte foarte mult activităţile practice în tot ceea ce predă şi astfel le captează atenţia copiilor. De pildă, pentru a le explica pe înţelesul lor cum funcţionează ochii, urechile şi sistemul digestiv, fac împreună machete şi modelează neuroni din plastilină. De asemenea, foloseşte tehnica desenului pentru ca elevii să înţeleagă mai bine ceea ce li se predă.
„E mult mai simplu să înţelegi ce este ficatul dacă îl vezi şi virtual, în 3D. Copiii pot vedea astfel şi ce este în interiorul unui vas de sânge mult mai bine decât în realitate. Facem disecţii doar acolo unde consider că nu este prea mult pentru vârsta lor“, punctează profesoara.
FOTO proiectulmerito.ro
De altfel, când este vorba de reprezentarea organismului uman, elevii Cristinei Dudan au dovedit că imaginaţia nu are limite. Au făcut mulaje din plastilină şi din aluat reprezentând secţiuni ale pielii, au pus la cale un experiment prin care au recreat sistemul respirator cu baloane, paie şi sticle din plastic, au construit un Alfabet Braille la lecţia despre simţul tactil şi au simulat drumul undelor sonore prin ureche cu o improvizaţie din pâlnii, tuburi şi un bol cu apă.
Un experiment cu licheni
Ieşirile în natură sunt ceva obişnuit pentru elevii Cristinei Dudan. Pe teren, au studiat păsări, au făcut experimente chimice, au învăţat să recunoască galaxii şi constelaţii cu ajutorul telescopului, să folosească un detector de lilieci şi să recunoască diferenţele dintre peşteri. De asemenea, au făcut împreună un studiu al poluării şi au organizat o tabără de cercetare la ieşirea din oraşul Făgăraş, unde au studiat păsări, lilieci şi au prins fluturi. Şi pentru ca toate concluziile observaţiilor să nu se piardă, elevii le vor consemna într-o revistă.
FOTO proiectulmerito.ro
„Lichenii sunt un indicator pentru aer curat. Am mers efectiv prin oraş cu elevii şi am estimat procentul de acoperire cu licheni. I-am împărţit pe echipe şi fiecare se ocupa de mai multe străzi. Copiii şi-au dat apoi seama că cele mai poluate zone sunt cele din centrul oraşului şi cele unde sunt amplasate fabricile.“
Provocarea prin care elevii au renunţat la alimentele cu zahăr
La lecţia despre sistemul digestiv de la clasa a VI-a, profesoara Cristina Dudan le-a arătat elevilor, cu ajutorul unui clip, care sunt efectele nocive ale zahărului asupra creierului. Le-a explicat atunci de ce zahărul acţionează ca un drog şi le creează stări de agitaţie.
Continuarea articolului îl puteți citi în Adevăul aici.
Sursa: ProiectulMerito.ro, Adevarul.ro
-
Entertainmentacum 3 zile
Patinoarul Olimpia, din Brașov, se deschide marți seară. Cât îi va costa pe brașoveni și turiști distracția pe gheață
-
Evenimentacum o zi
VIDEO / Jaf la Braşov! 76.000 de Euro au fost furaţi de la un bărbat, pe Bulevarul Gării
-
Turismacum 2 zile
O noapte la un hotel de 3 stele în Poiana Braşov a ajuns cât un sejur în Austria, Italia sau Bulgaria: „De banii ăștia mă duc la Innsbruck, îmi mai rămân să merg o săptămână la bulgari / Am luat o vacanță de opt zile în Italia la banii ăștia”
-
Economicacum 2 zile
Primul hotel Kempinski din România se deschide la Poiana Brașov. Kempinski este grupul hotelier de lux cu cea mai îndelungată existență din Europa
-
Businessacum 2 zile
FOTOREPORTAJ / Povești crestate pe pâine, într-o brutărie din Bod. O fostă jurnalistă din Brașov a renunțat la reportaje și a deschis o mică afacere cu produse de panificație
-
Evenimentacum 2 zile
Dubă plină cu lemn fără documente de provenienţă depistată de poliţiştii braşoveni
-
Administrațieacum 3 zile
FOTO / O nouă grădiniţă pentru 100 de copii va fi construită în cartierul Avantgarden din Braşov. S-a dat starul licitaţiei pentru proiectare şi construcţie
-
Evenimentacum o zi
VIDEO / Un nou protest la Carfil Braşov. Toţi angajaţii au întrerupt lucrul şi cer în faţa fabricii să fie lăsaţi să presteze ore suplimentare