Economic
Producătorul Preh, furnizor pentru Porsche, Mercedes, Audi sau BMW, mizează pe afaceri de 257 mil. euro 2021, în creștere cu 13%. Criza globală de pe piaţa semiconductoarelor, mai periculoasă pentru industria auto și decât COVID

Producătorul de componente auto Preh România, furnizor pentru Porsche, Mercedes, Audi sau BMW, şi-a bugetat pentru 2021 o cifră de afaceri de 257 mil. euro, în creştere cu peste 13% faţă de anul trecut, când compania a avut afaceri totale de 227 mil. euro. Compania preconizează pentru 2021 o uşoară creştere a industriei auto comparativ cu anul 2020, lucru care se observă şi în comenzile clienţilor Preh România, aferente începutului acestui an.
„Epidemia de coronavirus s-a resimţit puternic, mai ales prin scăderea drastică a cifrei de afaceri, care a fost cu 23% mai mică faţă de ce s-a bugetat pentru anul 2020. Am reuşit să trecem peste lunile grele şi să nu fim nevoiţi să facem reduceri de personal. De aceea, în momentul deblocării economiei, în toamnă, am putut reveni mai puternici şi mai repede la producţia volumelor mari cerute de clienţi. Spectrul ameninţării coronavirusului devine noul «normal», căruia trebuie să ne adăptam şi în contextul căruia trebuie să ne desfăşurăm activitatea în continuare“, a declarat pentru Ziarul Financiar Mihaela Forgaciu, general manager şi administrator al Preh România.
Compania deţine o fabrică de componente auto în localitatea Ghimbav, judeţul Braşov şi centre de servicii software şi hardware la Iaşi şi Braşov. La fabrica Preh din localitatea Ghimbav, judeţul Braşov, sunt produse comutatoare multifuncţionale pentru volan, comutatoare bloc lumini, sisteme de control al climei şi elemente de comandă din consola centrală a automobilelor pentru BMW, Volkswagen, Porsche, Skoda, Seat, Audi şi Mercedes.
„Pentru primul trimestru din 2021 se prefigurează o creştere a vânzărilor cu aproximativ 15% peste volumele bugetate. Din păcate, criza globală de pe piaţa semiconductoarelor, care afectează major toţi producătorii auto, este o mare ameninţare în calea realizării vânzărilor de componente aşteptate de către clienţi. La nivelul tuturor firmelor afectate sunt înfiinţate celule de criză în scopul «jonglării» cât mai eficient cu resursele reduse de pe piaţă şi al reducerii la minim a riscurilor celor implicaţi în lanţul logistic dintre furnizorul de semiconductoare şi linia de asamblare a producătorului auto. 2021 va fi marcat major de această criză, iar revenirea economiei se va face mult mai lent şi cu costuri mult mai mari“, a mai spus Mihaela Forgaciu.
Compania deţine şi un centru de servicii software şi hardware la Iaşi, deschis în primul trimestru din 2017, unde produce „componente electronice inovatoare pentru sistemele de operare din interiorul autovehiculelor“. Preh a realizat anul trecut un program de investiţii de 15 mil. euro, în principal pentru creşteri de capacitate aferente liniilor de asamblare şi a maşinilor de SMT, cât şi pentru echiparea noii hale de logistică. Compania a ajuns în prezent la 2.172 de angajaţi şi intenţionează să crească personalul la 2.265 de oameni până la finalul anului 2021.
„Suntem în continuă dezvoltare şi de aceea acţiunile de recrutare nu se opresc nici în 2021. Aşteptăm să ni se alăture colegi montatori electromecanici, ingineri electronişti, specialişti în planificare şi logistică, ingineri pentru asigurarea calităţii, tehnologi, pentru zona de producţie. Pentru birourile de dezvoltare din Iaşi şi Braşov căutăm colegi să dezvolte împreună cu noi hardware, software şi soluţii mecanice pentru noi proiecte de e-mobility, HMI, commercial vehicles“, a afirmat administratorul Preh România.
Compania a fost înfiinţată în anul 2008 cu principal domeniu de activitate fabricarea de echipamente electrice şi electronice pentru autovehicule şi pentru motoare de autovehicule. Acţionarii Preh România sunt Preh GmbH cu 98% din titluri şi Preh Beteiligungs GmbH din Germania cu 2% din acţiuni. Grupul german Preh este controlat de Joyson Electronics, companie listată la bursa din Shanghai.
-
Evenimentacum 11 ore
„Lupul de la rutieră” din Râşnov, poliţistul anului 2022, reţinut pentru luare de mită
-
Evenimentacum 2 zile
FOTO – VIDEO / Accident cu 6 victime, pe bulevardul Saturn, din Brașov. O mașină și un taxi au fost implicate în evenimentul rutier. Traficul în zonă este blocat și sunt afectate inclusiv autobuzele RATBV
-
Evenimentacum 2 zile
EXCLUSIV / Un jandarm din Brașov a fost ucis, noaptea trecută, în urma unui scandal în care au fost implicați alți 3 bărbați. Agresorul ar fi încercat să își pună capăt zilelor
-
Evenimentacum o zi
Corupţie în Poliţia Braşov! Percheziţii la Serviciul de Permise şi la două sedii de Poliţie din Braşov. Oamenii legii luau bani pentru a nu-şi face treaba şi pentru a ajuta oamenii să ia permisul auto mai uşor
-
Evenimentacum 2 zile
Un bărbat a murit în cumplitul accident de pe bulevardul Saturn, din Braşov
-
Evenimentacum o zi
Detalii din ancheta crimei de la Braşov! Jandarmul ucis sărise în apărarea celui care a fost atacat cu cuţitul
-
Entertainmentacum 2 zile
Ioan Neculaie şi George Copos, lăsaţi fără carnet de conducere de poliţiştii braşoveni. Ambii într-o singură zi
-
Evenimentacum 3 zile
Un limitator de înălţime a fost dărâmat de un transport agabaritic, la Timişu de Sus