Connect with us
Publicitate

Social

Prinţul Charles avertizează: „criza climatică va eclipsa impactul pandemiei”

Publicat

pe

Prinţul Charles, un mare iubitor al Transilvaniei, moştenitorul coroanei britanice, a lansat duminică un apel la acţiune promptă pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice, al căror impact îl „va eclipsa”, în opinia lui, pe cel al pandemiei de COVID-19, notează AFP, citată Agerpres.

Publicitate

„Fără o acţiune rapidă şi imediată, la un nivel şi un ritm fără precedent, vom rata fereastra de oportunitate” pentru a crea „un viitor mai durabil şi incluziv”, a declarat el într-un mesaj înregistrat care urmează să fie difuzat la deschiderea Săptămânii climei, luni, la New York. „Altfel spus, pandemia mondială este un avertisment pe care nu îl putem ignora”, a continuat prinţul, în vârstă de 71 de ani, partizan de mult timp al cauzelor legate de mediul înconjurător. „Criza (mediului înconjurător) există de mult prea mulţi ani – denunţată, denigrată şi negată”, a adăugat el.

„Aceasta devine acum o catastrofă generală care va eclipsa impactul pandemiei de noul coronavirus”, a insistat prinţul de Wales. În luna ianuarie, în faţa elitei mondiale reunite la Forumul Economic de la Davos, în Elveţia, prinţul Charles a lansat un semnal de alarmă în legătură cu schimbările climatice, înainte de a se întâlni cu tânăra activistă pentru mediu Greta Thunberg. AGERPRES

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes