Social
Primul tren nou cumpărat în România, în ultimii 20 de ani, va circula pe calea ferată în luna decembrie. Alte garnituri noi vor fi introduse pe rute care trec și prin Brașov

Compania CFR Călători a depus singura ofertă la contractul Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF) pentru operarea primelor trenuri noi cumpărate de la Alstom. Contractul are o durată de 5 ani și prevede operarea primelor 12 din cele 37 de trenuri cumpărate, scrie economedia.ro.
Primele 5 rute sunt : București Nord – Constanța, București – Craiova, București-Nord – Craiova – Timișoara – Arad, București – Brașov – Arad – Timișoara Nord, București-Nord – Craiova – Petroșani. Primul tren nou cumpărat în ultimii 20 de ani va circula de la sfârșitul lunii decembrie pe linia București-Constanța.
Într-un comunicat al Autorității pentru Reformă Feroviară se precizează că CFR Călători a depus o ofertă pentru operarea noilor trenuri.
„Depunere ofertă în cadrul licitației CSP competitive. Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță depunerea unei oferte, de către operatorul public de transport feroviar de călători SNTFC CFR Călători SA, în cadrul primei proceduri de atribuire competitivă a unui Contract de Servicii Publice privind îndeplinirea obligațiilor de serviciu public de transport feroviar de călători, licitație derulată prin intermediul platformei publice a Bursei Române de Mărfuri (BRM). Contractul vizează prestarea serviciilor publice, cu ajutorul primelor rame electrice achizitionate de ARF, prin intermediul contractului atribuit în aprilie 2022 companiei Alstom Ferroviaria S.p.A. Serviciile contractate sunt preconizate a începe în decembrie 2023, prima ruta de serviciu fiind între București și Constanța. Pe măsura ce trenurile sunt livrate de către producătorul francez și puse la dispoziția operatorului, serviciile vor acoperi rutele ce deservesc municipiile reședință de județ: Craiova, Drobeta Turnu Severin, Reșita (prin nodul feroviar de la Caransebeș), Timișoara, Ploiești, Brașov, Alba Iulia, Deva, Arad, Târgu Jiu. Contractul va avea o valabilitate de 5 ani și constituie unul dintre pașii concreti făcuți de România pentru asigurarea tranziției către o piață a serviciilor publice de transport feroviar de călătorii guvernată, exclusiv, prin contracte atribuite competitiv, conform normelor naționale și europene în vigoare”, se arată în comunicatul transmis de Autoritatea pentru Reformă Feroviară.
Rutele pentru trenurile ALSTOM, de lung parcurs:
- București Nord – Constanța
- București Nord – Brașov – Arad – Timișoara
- București Nord – Brașov – Cluj
- Brașov – Deda – Cluj
- București Nord – Brașov
- București Nord – Iași
- București Nord – Suceava
- București Nord – Galați
- București Nord – Craiova – Târgu Jiu – Petroșani- Simeria
- București Nord – Craiova – Timișoara – Arad
- Cluj – Timișoara
- Cluj – Suceava – Iași.
„Reamintim că viteza maximă de rulare a ramelor electrice este 160 km/h, acestea fiind compuse din șase vagoane (două vagoane de capăt cu cabine de conducere și patru vagoane intermediare) și asigură 351 locuri pe scaune. Unitățile dispun de un sistem de semnalizare și siguranță ERTMS nivel 1 și 2, sistem național PZB90 și sunt prevăzute cu sisteme de climatizare, conexiune wi-fi, spații pentru bar/bistro și pentru călători cu dizabilități, precum și o zonă destinată distribuirii automate de bilete și aparate de compostat. Ramele electrice RE-IR vor conecta capitala cu principalele centre urbane ale țării, dar vor facilita și conexiunile inter-regionale, contribuind la asigurarea mobilității, scăderea timpilor de călătorie şi îmbunătățirea nivelului general al serviciilor publice prestate pentru transportul public pe calea ferată”, a transmis ARF.
-
Utilacum 2 zile
VIDEO / A fost dat în folosinţă cel mai lung pod în arc din România. Traseu nou între judeţele Braşov şi Argeş
-
Socialacum 3 zile
Topul celor mai prosperi rectori din România. Ioan Vasile Abrudan, de la Universitatea Transilvania din Braşov, pe locul doi
-
Administrațieacum 19 ore
Braşovenii vor schia mai ieftin! Reduceri pentru locuitorii municipiului la instalaţiile pe cablu din Poiana Braşov
-
Socialacum 2 zile
VIDEO / Imagini inedite cu lucrările de la Sala Polivalentă din Braşov. Construcţia este în grafic
-
Administrațieacum o zi
FOTO / Cum va arăta Stadionul Tineretului, din Brașov, după ce va fi demolat și refăcut din temelii. Proiectul va costa aproape 150 de milioane de lei
-
Evenimentacum 3 zile
FOTO / Viscolul a creat probleme şi la Braşov! Două maşini avariate de copacii care s-au prăbuşit la pământ
-
Evenimentacum 3 zile
VIDEO / Accident feroviar între Bușteni și Sinaia. O mașină a fost lovită de trenul Regio Brașov – București. Doi adulți și un copil au ajuns la spital
-
Evenimentacum 3 zile
Alertă extremă! Cod Roşu de viscol în zona montană a Braşovului. Rafale de vânt de până la 160 km/h şi vizibilitate zero