Eveniment
Primele reacții ale companiei Dan Air în legătură cu avionul care a făcut pană pe aeroportul din Brașov. Matt Ian David: „Sperăm ca până la ora 18.30 să înceapă călătoria”

Un avion care ar fi trebuit să decoleze la ora 8.20, de pe aeroportul din Brașov, cu destinația finală Bruxelles a avut o întârziere de aproape nouă ore din cauza unei defecțiuni la trenul de aterizare al aeronavei. Cei 165 de pasageri care urmau să se îmbarce au rămas în aeroport cu speranța că problema se va remedia și că vor putea decola din orașul de sub Tâmpa.
Directorul companiei aeriene Dan Air vine cu primele explicații în legătură cu această situație.
„La aterizarea de la Barcelona s-a dezumflat unul din pneuri, ceea ce a rezultat la nevoia de schimbare a două roți pe partea dreaptă și asta se face doar cu ajutor de la București pentru că La Brașov nu există o magazie pentru a putea stoca astfel de consumabile necesare și ca atare revenim la aceeași poveste ca și în alte dăți, ar trebuit să sosească de la București ca să fie înlocuite de organizația de întreținere de acolo. În momentul de față au ajuns colegii mei cu roțile de la București, urmează să le monteze pe avion, sperăm ca până la ora 18.30 să își înceapă călătoria către destinația lor. Nu există riscul ca avionul să nu decoleze în această seară. Colegii mei au ajuns deja la Brașov cu roțile, începe înlocuirea, nu este o problemă tehnică majoră care să necesite timp mare de lucru”, a declarat Matt Ian David directorul Dan Air.
O mare parte dintre pasageri au fost revoltați din cauză că au fost nevoiți să aștepte atâtea ore în aeroport. Unii dintre ei spuneau de dimineață că nu au primit mâncare și apă din partea reprezentanților companiei, însă pe parcursul zilei călătorilor le-au fost oferite cornuri cu ciocolată, snacks-uri și apă. Inclusiv conducerea Companiei Dan Air spune că și-a îndeplinit această obligație față de pasageri.
„Noi ne-am îndeplinit obligațiile conform EU261, am oferit răcoritoare și sandiwch-uri”, a mai spus șeful companiei Dan Air.
Pentru că aeronava a avut întârzieri mai mari de trei ore pasagerii sunt îndreptăți să ceară despăgubiri cuprinse între 250 și 600 de euro.
„Cu siguranță ne așteptăm ca pasagerii să ceară despăgubiri pentru întârzieri. Fiecare este îndreptățit la compensații în situații de genul acesta. Rămâne să vedem care va fi numărul pasagerilor care vor solicita acest lucru”, a completat Matt Ian David.
Detalii suplimentare despre acest caz puteți citi AICI.
-
Socialacum 2 zile
VIDEO / Milionarul din Brașov, Călin Donca, a transmis un mesaj din spatele gratiilor. Într-un videoclip postat pe internet, omul de afaceri își informează investitorii cu privire la situația parcurilor fotovoltaice
-
Administrațieacum 2 zile
Program prelungit la Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav. ROMATSA a agreat propunerea Consiliului Județean de modificare a orarului de funcționare de la 12 la 16 ore
-
Socialacum 2 zile
FOTO / Locurile de grătar din jurul Brașovului sunt ocupate zilnic. Gospodinele profită de vremea bună și ies în natură ca să coacă legumele pentru zacuscă
-
Fapt diversacum o zi
Povestea impresionantă a lui Ozzy, un cățel care s-a pierdut în munții Bucegi. După o mobilizare masivă, patrupedul a fost găsit. La acțiune au luat parte și salvamontiștii din Brașov
-
Evenimentacum 2 zile
„Război” între copii români și ucraineni la un loc de joacă din Brașov. Doi băieți de 11 ani au ajuns la spital
-
Fapt diversacum 2 zile
Aproximativ 200 de persoane vor pedala prin Brașov la evenimentul „Masa Critică”. Bicicliștii vor parcurge un traseu de 13 kilometri, pe mai multe străzi din oraș
-
Evenimentacum 2 zile
Accident între un microbuz și un autoturism pe Drumul Național 13, în localitatea Feldioara. Șapte persoane au fost rănite, iar două dintre victime au rămas încarcerate
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / Al doilea videoclip postat pe conturile de socializare ale lui Călin Donca, la o distanță de câteva ore. În noul material sunt aduse precizări în legătură cu situația juridică a milionarului din Brașov