Connect with us

Administrație

Video / Primarul George Scripcaru a prezentat flota de maşini „verzi” a Braşovului

Avatar

Publicat

pe

Astăzi, 18 mai 2020, în cadrul unei conferințe de presă, primarul George Scripcaru (foto) a prezentat reprezentanților mass-media primele troleibuze Solaris și autobuze electrice SOR, care vor începe să circule, în zilele următoare, în municipiul Brașov.

Publicitate

,,De astăzi trecem într-o nouă etapă în ceea ce înseamnă transportul în comun în municipiul Brașov, aceea a unui transport eficient, ecologic, dedicat călătorilor. Sper ca aceste investiții, atât în autobuze electrice și troleibuze, cât și în terminale, benzi dedicate, sisteme park&ride, să îi facă pe brașoveni să aleagă transportul în comun, în locul celui cu autoturismul propriu. În felul acesta putem avea garanția unui aer mai curat pentru noi și copiii noștri. Zilele acestea, atât autobuzele electrice, cât și troleibuzele vor intra în circulație și pe măsură ce vin, tot mai multe rute vor beneficia de acest sistem de transport ecologic. Până la sfârșitul lunii iulie vom avea toate cele 26 de troleibuze în Brașov, iar până la sfârșitul anului vor sosi și cele 32 de autobuze electrice. În paralel, din lotul de 20 de autobuze electrice pentru care tocmai am semnat contractul, primele autobuze de 8 metri s-ar putea să ajungă la Brașov în următoarele luni. Prin Planul privind calitatea aerului și prin Planul de mobilitate urbană am stabilit o foaie de parcurs pe care o respectăm întocmai, astfel încât, până la sfârșitul anului 2022, să ne încadrăm în parametrii stabiliți cu Ministerul Mediului și Uniunea Europeană”, a declarat primarul George Scripcaru.

Troleibuze cu aer condiţionat, prize USB şi wi-fi

Publicitate

Troleibuzele fac parte dintr-un lot de 26 achiziționate de la firma poloneză Solaris Bus & Coach S.A., cu finanțare prin POR 2014-2020, urmare a proiectului „Achiziţia de mijloace de transport public – troleibuze” depus de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA), în parteneriat cu Municipalitatea.  

Troleibuzele sunt modelul „Solaris Trollino 18“, de 18 metri, articulate, cu o capacitate de 137 de călători, dintre care 40 pe scaune. Acestea sunt dotate cu sistem de informare a pasagerilor cu tracking GPS și anunțarea stației următoare, două unități de aer condiționat pentru pasageri și una pentru șofer, două display-uri pentru anunțuri și reclame, patru validatoare, prize USB pentru încărcarea telefoanelor și altor dispozitive mobile, wi-fi. Vehiculele sunt dotate cu acumulator, care oferă o autonomie de minimum 5 kilometri în lipsa contactului cu linia de electricitate, lucru ce le va permite să folosească energia din baterii în zonele în care nu există rețeaua electrică necesară. Troleibuzele oferă accesibilitate persoanelor cu handicap locomotor, prin înclinare laterală (spre dreapta) cu o diferență de nivel de 7 centimetri. Articulația este controlată electronic, iar sistemul de propulsie este furnizat de Skoda, motorul având minimum 240 kW (aproximativ 320 cai putere). Viteza maximă a fiecărui troleibuz poate fi de 75 km/h, dar fiecare vehicul va avea un limitator de viteză ajustabil (ASL) astfel încât să nu depășească viteza de 55 km/h. Troleibuzele au culoarea verde, la fel ca autobuzele noi din flota RATBV.

Publicitate

Se are în vedere diminuarea poluării în centrul oraşului

Cele 26 de troleibuze care vor fi achiziţionate în cadrul proiectului vor deservi liniile 1, 2, 6 şi 31 din municipiu. Alegerea acestor trasee are la bază necesitatea extinderii transportului electric pe rute care nu sunt 100% electrificate, urmărind să se realizeze: diminuarea poluării în zona centrală a oraşului (până în Livada Poştei), unde se înregistrează cele mai mari volume de trafic iar transportul public este asigurat în prezent exclusiv cu autobuze convenționale; activarea unui tronson de reţea aeriană neutilizat în prezent (Str. Zizinului) şi creşterea gradului de utilizare a altor tronsoane slab deservite de troleibuze (Str. Hărmanului, Bd. Muncii); diminuarea costului ridicat de operare al transportului cu troleibuze (12,49 lei/km). Valoarea achiziției este de peste 92 milioane lei inclusiv TVA, din care 2% reprezintă contribuția Municipiului Brașov și 98% fonduri nerambursabile.

Autobuzele electrice au camere video de supraveghere şi pot fi încărcate şi la capăt de linie

Publicitate

Autobuzele electrice sunt produse de firma SOR Libchavy s.r.o., din Cehia, și fac parte din primul lot de 32 achiziționate de această firmă, cu o finanțare de la Administrația Fondului pentru Mediu, care cuprinde un total de 52 de autobuze electrice ce vor fi livrate de SOR. Autobuzele din acest lot au o lungime de 12 metri, cu câte 3 uși duble, podea joasă integral, rampă acces persoane cu dizabilități, capacitate 102 călători din care 35 pe scaune, suspensie cu înclinare la bordură, aer condiționat, computer de bord pentru managementul rutei, 3 validatoare contactless, panouri electronice pentru afișare destinație.

De asemenea, autobuzele sunt prevăzute cu aer condiționat, sistem de supraveghere video exterior/interior autobuz (7 camere video / vehicul), sistem automat de numărare a pasagerilor, sistem de diagnosticare și colectare parametri vehicul, sistem audio și de comunicație șofer – dispecerat. Ele sunt dotate cu motor electric de tracțiune amplasat central, putere nominală: 160 kW, cu recuperarea energiei la frânare, și baterii de tracțiune cu o capacitate de 263 kWh, autonomie minim 200 km. Garanția este 5 ani sau 500.000 km (condiția care se îndeplinește prima), inclusiv pentru bateriile de tracțiune.

  • Autobuzele vor fi livrate împreună cu 2 tipuri de stații de încărcare:
  • – pentru încărcare lentă în garaj: 32 stații (câte una pentru fiecare autobuz),
  • – pentru încărcare rapidă în capăt de linie și garaj: 9 stații (Gara Brașov, Independenței, Panselelor, Rulmentul, Saturn, Stadionul Municipal, Timiș-Triaj, Triaj și Garaj). Încărcarea rapidă se realizează prin intermediul pantografului montat pe autobuz.

Liniile pe care vor circula autobuzele electrice

Autobuzele din acest lot vor circula pe traseele: 9, 15, 22, 23B, 29, 32, 34, 36, 53. Primul autobuz va circula pe linia 36. Valoarea achiziției pentru cele 32 de autobuze este de 75.550.720,00 lei, fără TVA. Pe lângă cele 32 de autobuze electrice, Primăria Brașov mai are încheiat cu firma SOR un alt contract, în valoare de 48.058.500 de lei + TVA, pentru furnizarea a încă 20 de autobuze electrice, 10 cu lungimea de 12 metri și 10 cu lungimea de 8 metri, care vor circula pe liniile 2B, 21, 35, 50, 51, 52. La acestea se adaugă alte 20 de autobuze electrice achiziționate în cadrul unei finanțări nerambursabile prin POR de 72.567.971 de lei, obținute în parteneriat cu Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA). Dintre cele 20 de autobuze electrice, 12 au lungimea de 18 metri și 8 au lungimea de 12 metri. Ambele licitații (atât pentru cele de 18 metri, cât și pentru cele de 12 metri) sunt în faza de evaluare a ofertelor.

Tot cu finanțare de la Uniunea Europeană, prin programul Operațional Regional, Municipalitatea va achiziționa 25 de troleibuze și 10 autobuze hibrid, pentru care va lansa licitația în perioada următoare. Valoarea proiectului este 75.206.942,67 lei. În total, 133 de troleibuze și autobuze electrice, dintre care 51 de troleibuze de 18 metri și 82 de autobuze electrice, de 18, 12 și 8 metri, vor circula în municipiul Brașov.

De lunea viitoare intră în circulaţie

George Cornea, director general RATBV

„Începând de lunea viitoare vor intra în circulație primele autobuze electrice și troleibuze. Troleibuzul este gândit să meargă independent față de rețeaua de contact pe anumite porțiuni unde nu există rețea, are o autonomie minimă garantată de 5 km și o capacitate de transport de 137 de pasageri plus șofer. Autobuzul electric are o capacitate de transport de 102 persoane, o capacitate a bateriilor de 264 de kilowați/oră, care înseamnă o autonomie minimă, garantată în cele mai proaste condiții, de 200 de kilometri. Până acuma avem două troleibuze și două autobuze electrice, dintr-un total de 52 de autobuze și 26 de troleibuze, pe care le avem pe contracte certe, cu termene de livrare, semnate. În total vom avea 133 de mașini «verzi», la finalul tuturor achizițiilor făcute de Primăria Brașov. În acest moment, RATBV operează aproximativ 180 de autobuze pe zi, din care în municipiu aproximativ 130, deci ar trebui să putem trece integral pe mijloace de transport ecologice la nivelul municipiului“, George Cornea, director general RATBV.

Publicitate
1 Comentariu
  • Avatar Român până la capăt spune:

    Importăm de la alții, iar toate fondurile europene obținute de români se duc astfel în economiile naționale a altor țări.
    Ce naiba s-a întâmplat cu uzina de la Brașov ce producea autobuze? Ați închis-o? Gata ați pus-o pe chituci?

    Cine naiba să mai cumpere autobuze fabricate la Brașov, când nu mai există viziune acolo. Numai autobuze vechi, hidoase… Aduceți un suflu nou în acea uzină, proiectanți tineri cu viziune care să schițeze autobuze noi, moderne care să intre în producție…Faceți naibii ceva pentru locurile de muncă din România, că s-a ajuns să se vândă tot în țara asta, din păcate…iar din câte se pare noi românii o să ajungem sclavi în propria noastră țară.
    Produceți naibii mașini, autoturisme, autobuze, troleibuze, tramvaie, trenuri moderne în propria noastră țară că avem oameni inteligenți, harnici și cu viziune futuristică, proprie naționalistă românească.
    Ce naiba, chiar toate fondurile naționale și europene obținute cu greu de România voi le băgați/dați producțiilor din alte țări? Asta mi se pare a fi trădare națională.

    Resuscitați naibii producția națională autohtonă…că se poate. De ce alții chiar vor și chiar pot, pe când noi românii mereu ne tăiem singuri craca de sub picioare ca apoi să ne alungăm românii din țară trimițându-i să îngroașe așa-zisa diasporă, unde românii sunt sclavi pentru alții, ștergându-le bătrânii lor la fund și curățindu-le wc-urile, rânind rahatul lor?

    Parcă era o uzină la Brașov ce producea autobuze. Aduceți suflu nou, tânăr de proiectanți…încurajați-i,susțineți-i…doar așa va fi bine acestei nații, iar poporul acesta va avea un viitor mai bun.

    În toate domeniile noi românii am ajuns gunoiul lumii…ba chiar ne hrănim în mod voit/voluntar, îndopăm, proprii copii ai nației noastre, cu toate rahaturile de mâncăcuri nocive importate din afară, în loc să consumăm ceea ce producem sănătos în propria noastră țară. Impuneți/cereți/obligați naibii marile corporații/hipermarketurile/supermarketurile, toți „crimalii” aceștia străini care ne vând numai produse de o calitate mult mai slabă importată, adusă din afară, din țările lor, obligații să vă ofere, să vă vândă la rafturi NUMAI PRODUSE SĂNĂTOASE, NUMAI PRODUSE DIN PROPRIA NOASTRĂ ȚARĂ, DE LA COMERCIANȚII ROMÂNI.

    Doar știți bine cum rste cu CERERRA și OFERTA.
    VOI/NOI consumatorii români deținem puterea… Numai să ne trezim naibii la realitate, înainte de a fi prea târziu… Ce naiba, chiar nu mai știm să producem autibuze bune, fiabile și moderne/arătoase la noi în țară?

    Nu vedeți că nici roșiile, nici laptele, nici carneanu mai au gust, că trădătorii, criminalii ăștia străini prin magazinele/supermarketurile/fabricile lor ne vând nouă românilor tot felul de rahaturi? CÂND NAIBA VEȚI DESCHIDE OCHII, ATÂT LA NIVEL LOCAL CÂT ȘI LA NIVEL NAȚIONAL ȘI SĂ FIE UNITATE, SĂ FIM UN POPOR UNIT, NU UN POPOR DEZBINAT CU BUNĂ ȘTIINȚĂ PRIN URĂ DIN EXTERN/EXTERIOR CÂT ȘI DIN INTERIOR.

    TREZIREA ROMÂNI!!!
    TREZIREA ROMÂNIA!!!

    UNDE VĂ ESTE ORGOLIUL, UNDE VĂ ESTE MÂNDRIA NAȚIONALĂ? S-A DISPERSAT DEMULT SEMINȚIA DE DAC?

  • Administrație

    Viceprimarul Sebastian Rusu ia la pas Braşovul pentru a vedea care sunt problemele care îi macină pe oameni

    Redactia Brasov

    Publicat

    pe

    Publicitate

    Edilii Brşovului au început să ia la pas oraşul pentru a vedea cu ce probleme se confruntă locuitorii lui. Primul astfel de demers a fost făcut de viceprimarul Sebstian Rusu, care a mers în cartierul tractorul pentru a-i asculta pe oameni şi a vedea de la faţa locului care sunt problemele de aici. 

    Printre probleme a găsit cabluri care atârnă pe stâlpi şi nu sunt puse în reţeaua subterană. Totodată Sebastian Rusu spune că vrea să demareze o reorganizare a parcărilor din municipiu.

    Publicitate

    „La pas prin Brașov, prin cartiere, alături de brașoveni, pentru a le asculta doleanțele și pentru a rezolva problemele orașului nostru. Căutăm și găsim soluții împreună, la fața locului, pe teren.

    Am început în cartierul Tractorul, un loc special pentru mine, recunosc: aici am copilărit și trăiesc. Am verificat starea străzilor, a trotuarelor, a zonelor verzi, a locurilor de joacă pentru copii și a zonelor de recreere, precum și curățenia în cartier. Am găsit (încă!) stâlpi cu cabluri supraterane, care trebuie îngropate și racordate la rețeaua subterană.

    Publicitate

    Așa cum am anunțat, la nivelul întregului municipiu Brașov am declanșat operațiunea de reorganizare a parcărilor.

    Toate cartierele Brașovului vor fi luate la rând, pentru a vedea realitatea și pentru a face constatări din teren, pentru a răspunde nevoilor cetățenilor și comunității noastre.”, a transmis Sebastian Rusu pe Facebook

    Citește mai mult

    Administrație

    Părinţii copiilor de la Gădiniţa 33, din Tractorul, cer primarului un nou spaţiu pentru încă 45 de pitici. Vor fostul Centru Cultural Musashino

    Redactia Brasov

    Publicat

    pe

    Publicitate

    Comitetul reprezentativ al părinţilor de la Grădinia cu program prelungit nr. 33, solicită public primarului Allen Coliban să urgenteze demersurile de preluare a spaţiului în care a funcţionat Centrul Cultural Musashino, pentru a-l pune la dispoziţie unităţii de învăţământ.

    Apelul societăţii civile vine în contextul în care Grădiniţa nr. 33 este una dintre cele mai aglomerate din Braşov, având în vedere că zona rezidenţială din cartierul Tractorul s-a extins mult în ultimii ani fără ca braşovenii din zonă să aibă alternative. În acelaşi timp, acest spaţiu, care aparţine primăriei, a fost oferit cu titlu gratuit pentru activitatea Centrului Cultural Musashino, şi este închis de mai multă vreme.

    Publicitate

    Prin punerea la dispoziţie a spaţiului respectiv, la Gradiniţa 33 se creează cel putin 45 de locuri în plus.

    Petiţia adresată în mod direct primarului Allen Coliban este următoarea:

    Publicitate

    “Domnule primar Allen Coliban,

    Consiliul reprezentativ al părinților Grădiniței cu PP nr 33 Brașov, reprezentat prin președinte Abucurei Andrei, vicepreședinte Cucu Alina, vicepreședinte Drăgoi Constantin prin prezenta, dorim alocarea spațiului aflat la parterul clădirii din strada Olteț nr 11, Grădiniței cu PP nr 33 Brașov.

    În acest spațiu și-a desfășurat activitatea Centrul Cultural Mushasino, spațiul fiind nefolosit în prezent, acesta a aparținut în trecut Grădiniței cu PP nr 33 Brașov și a deservit ca săli de grupă.

    Publicitate

    În sprijinul acestei petiții vă prezentăm următoarele argumente:

    1. Numărul solicitărilor pentru înscrierea în învățământul preșcolar a crescut semnificativ deoarece zona se află în plină expansiune, cererile neputând fi soluționate favorabil pe motiv de lipsă spațiului.

    2. Tripla utilitate (funcționare) a unor săli de clase (6 din 8)respectiv servirea meselor, desfășurarea activităților instructiv-educative, programul de somn. La aceasta se adaugă lipsa spațiului corespunzător desfășurării activităților în două săli de clasă, acestea fiind foarte mici : 26 mp și 31 mp la 25 respectiv 27 copii la grupă, necorespunzând normativelor aflate în vigoare (cubaj/elev).”

    Citește mai mult

    Administrație

    Allen Coliban, acuze grave la adresa P&P SRL, firma care administrează parcările publice din Brașov: „Firma care își permite să lase astfel de notificări în geamurile mașinilor, nu are acest drept”

    Avatar

    Publicat

    pe

    Publicitate

    După ce anul trecut în noiembrie, Consiliul Local Brașov a decis să nu taxeze parcările în intervalul 20:00 – 08:00 precum și în zilele de duminică, mai mulți brașoveni s-au trezit cu note de înștiințare pentru parcarea pe timpul nopții.

    În urma valului de nemulțumiri, primarul Allen Coliban a reacționat. Acesta acuză firma care administrează de fals și de nerespectarea regulamentului impus de HCL 692 / Noiembrie 2020.

    Publicitate

    „O problemă care mi-a fost sesizată, e vorba de contractul cu firma P&P SRL, firma care administrează parcările publice. Firma care își permite să lase astfel de notificări în geamurile mașinilor(n.r: notificare de insțiintare – foto). Astfel de notificări care sunt făcute cu antetul și cu numele Primăriei Brașov. Ei bine nu au acest drept, sunt firma care au concesionat servicii de parcări dar nu ar nu au drept să facă aceste mențiuni în forma aceasta și lucru și mai grav este că sesizările sunt pentru parcare pe locuri publice în timpul nopții. Această sesizare este la ora unu douăzeci și ceva de minute și lucru care este prezent pe această înștiințare este posibilitatea de sancțiune cu amendă contravențională între 500 și 1.000 de lei. Acest lucru nu este adevărat dar vă mai atrag atenția cu privire la un lucru, primăria și Serviciul Parcări sunt în antetul acestui acestei înștiințări însă adresa de e-mail și telefon nu ne aparțin, nu sunt ale Primăriei.

    Ce este important este că noi avem un HCL 692 din noiembrie 2020, HCL care a fost modificat potrivit solicitărilor din societatea brașoveană, am modificat regulamentul de parcări în sensul eliminării tarifului pe 24 / 24 ore, 7 zile din 7. Prin urmare dacă primiți astfel de înștiințări, astfel de bilete în geam care arată o oră aflată în intervalul 8 seara 8 dimineața sau în weekend duminica, trebuie să știți că aceste sesizări nu respectă regulamentul de parcări aprobat de Consiliul Local în noiembrie 2020. Aceste sesizări nu respectă o normă o decizie luată de legislativul local, de consiliul local care ar fi trebuit să fie aplicată de către concesionarul serviciilor de parcare.” a declarat Allen Coliban.

    Publicitate

    Edilul spune că abaterile semnalate de brașoveni sunt o încălcare flagrantă a contractului și în acest sens, cere ajutorul brașovenilor. Mai mult, acesta declară că va ataca contractul în instanță.

    „Acest lucru este o încălcare flagrantă a contractului, o vom aduce la cunoștința operatorului firmei P&P dar vă rog totodată dacă aveți cunoștință de astfel de situații dacă aveți astfel de exemple să le trimiteți pe adresa de contact@brasovcity.ro. Suntem deciși și sunt decis să ducem această luptă până la capăt, astăzi am avut o întâlnire cu avocați care au studiat în detaliu condițiile contractuale și practicile pe care această firmă iată de le întrebuințează și urmează să purtăm lupta aceasta și în instanță, în cazul în care nu vor aplica ceea ce Consiliul Local a decis.

    Momentan atât vă pot spune despre acest subiect faptul că este o temă care îi prezenta în spațiul public nu de ieri de azi ci de când a intrat în vigoare contractul din luna noiembrie 2020. Faptul că avem aceste dovezi și vă rog și pe voi să ne trimiteți dacă aveți astfel de dovezi disponibile respectiv astăzi ești în țări care nu respectă programul actual de parcări precum și orice alte probleme legate de relația cu operatorul de servicii de parcare. Aveți totodată la dispoziție și call-center-ul lor. Ați văzut adresa mai arat o dată este cea prezentă în antet brasov@parcari.xyz este adresa celor de la P&P și am specificat că aceste note de înștiințare nu respectă hotărârea de Consiliu Local 692 din noiembrie 2020” a concluzionat primarul Brașovului.

    Publicitate

    Firma P&P SRL este controlată de omul de afaceri Iorgu Ganea, coproprietarul Regio Trans.

    Citește mai mult
    Publicitate

    De Interes

    >