Eveniment
Primarul Brașovului a parcat pe trecerea de pietoni. Poliția face cercetări

Mai multe fotografii apărute în spațiul public cu o mașină parcată pe o trecere de pietoni au revoltat mii de oameni. Chiar dacă mulți au condamnat gestul acestui șofer, indignarea a fost și mai mare când s-a aflat cine a fost cel care a făcut această parcare ilegală.
Mașina lăsată pe trecerea de pietoni din apropierea Colegiului Național Andrei Șaguna era chiar a primarului Brașovului, Allen Coliban. Deși edilul face des declarații legate de importanța folosirii bicicletei, a transportului public și despre respectul în trafic, iată că tocmai el a uitat de orice regulă de bun simț.
„Am ajuns la Colegiul Șaguna pentru festivitatea de deschidere a noului an școlar, pentru a vorbi despre investițiile pe care le facem în educație și a vedea cum din acest an începem colectarea selectivă în școli. Din păcate, singura zonă unde am putut parca mașina era la capătul unei treceri de pe o strădă lăturalnică.
Acest eveniment nu-mi face cinste, îmi asum în totalitate greșeala și îmi prezint scuze în fața brașovenilor”, a declarat primarul Allen Coliban.
Și polițiștii brașoveni au deschis o anchetă în acest caz, iar dacă va fi găsit vinovat edilul orașului riscă sancțiuni serioase.
„În urma apariției în mediul online a acestor imagini, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier au demarat verificări în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt și luării măsurilor legale ce se impun”, a declarat Alina-Maria Ivan, purtător de cuvânt al IPJ Brașov.
-
Evenimentacum 3 zile
VIDEO / „Miracolul” de la Brașov. Un bărbat, în fotoliu rulant, a fost filmat când s-a ridicat singur din scaunul cu rotile și a început să meargă
-
Fapt diversacum 2 zile
Un şagunist a fost admis la celebra universitate Oxford, la Computer Science. Dominic Satnoianu a creat o platformă pentru elevii care vor să devină mai buni la informatică
-
Economicacum 3 zile
VIDEO / Cum vor arăta șoselele ce vor ocoli Azuga, Bușteni şi Comarnic, în drumul de la Braşov la Bucureşti
-
Evenimentacum o zi
O tânără și-a dat în judecată părinții pentru că se opun relației cu un etnic rom. Ce a decis instanța
-
Fapt diversacum 2 zile
FOTO VIRAL / Clădirea stației meteo de la Vârful Omu arată ca o casă din poveşti după 156 de ore de viscol
-
Administrațieacum o zi
Direcția pentru Agricultură Brașov: Dacă tăiați nuci fără să aveți autorizație, riscați amenzi usturătoare
-
Evenimentacum 3 zile
Medic de la Spitalul de Copii Braşov, acuzat că a tratat un mic pacient cu indiferenţă. Răspuns către părintele care spunea că cel mic are temperatură: „Dar ce, mă? Tu ai termometru?”
-
Administrațieacum 9 ore
Se fac angajări la Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav. Șase posturi au fost scoase la concurs