Connect with us
Publicitate

Administrație

Primarii localităţilor prin care trec autobuzele RATBv stabilesc staţiile în care vor opri maşinile din 2022

Publicitate

Publicat

pe

Executivul Consiliului Judeţean Braşov lucrează la documentațiile necesare achiziției pentru delegarea gestiunii serviciului de transport public județean de persoane, realizat prin curse regulate, în aria teritorială de competență a UAT Județul Brașov. Achiziţia menţionată trebuie lansată în vara acestui an, astfel încât până la 31 decembrie să poată fi semnate contractele cu operatorii de transport judeţean care îşi vor adjudeca grupele de trasee propuse de administraţia judeţeană.

Publicitate

Vicepreședintele CJ Todorică Șerban și directorul executiv Mihai Pascu au discutat cu edilii din Codlea, Ghimbav, Râşnov, Cristian, Feldioara, Hălchiu și Crizbav, pe tema stabilirii staţiilor în care mijloacele de transport care deservesc cursele judeţene vor putea opri în interiorul acestor localităţi, începând cu anul 2022.

În momentul de faţă, cu excepţia Crizbavului, celelalte localităţi fac parte din Asociaţia Metropolitană pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public Braşov şi, din punctul de vedere al transportului rutier de persoane, sunt deservite (sau urmează a fi deservite – cum este cazul comunei Hălchiu), de către operatorul regional RAT Braşov.

„Primarii au fost foarte constructivi şi au avut o abordare corectă asupra demersului nostru. Împreună ne dorim să eficientizăm transportul în comun, gândindu-ne la un transport eficient pentru călători, respectiv la o diminuare a costurilor pe care în prezent UAT-urile deservite de operatorul RAT le au de suportat. În următoarele zile, primarii vor preciza în scris Consiliului Judeţean staţiile publice în care cursele judeţene vor avea dreptul să oprească, având în vedere că este nevoie de coroborarea orarului curselor judeţene care tranzitează localităţile, cu cel al transportului metropolitan”, a concluzionat vicepreşedintele CJ Braşov, Todorică Şerban.

Publicitate
Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes