Connect with us
Publicitate

Administrație

Primăria Brașov va da un miliard de lei pe asfaltări. Oraşul va deveni un adevărat şantier

Publicat

pe

Allen Coliban se pregătește pentru anunțarea demarării unui megaproiect de reabilitare a străzilor din oraș. Investiția urmează să scoată din bugetul municipalității aproape un miliard de lei și vizează arterele amplasate atât în zona de nord, cât și în zona de sud a orașului. Licitația, însă, pentru lucrările care vor transforma Brașovul în șantier va fi finalizată în 19 august, ceea ce, în prezent, înseamnă cu puțin mai mult de o lună față de termenul prevăzut pentru organizarea alegerilor locale. Până atunci, primăria a contractat, pentru 100.000 de lei, dirigenția de șantier aferentă următoarelor patru luni, anunţă jurnalul.ro.

Astfel, în data de 16 ianuarie, Primăria Municipiului Brașov a publicat pe SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice) un anunț prin intermediul căruia face cunoscut faptul că urmează să încheie un acord-cadru având ca obiect întreținerea și repararea străzilor din oraș, atât în Zona Nord, cât și în Zona Sud a municipiului Brașov, mai transmite sursa citată.

Publicitate

Acordul-cadru este împărțit în două loturi. Primul lot, care vizează Zona Nord, se referă la arterele delimitate de străzile Zizinului Toamnei, Mihail Kogălniceanu, Iuliu Maniu, Alexandru Ioan Cuza. Avram Iancu, Stadionului și Calea Făgărașului, lot în care se includ toate elementele de geometrie ale străzilor Zizinului, Toamnei și Mihail Kogălniceanu, inclusiv intersecțiile. Al doilea lot vizează, de asemenea, arterele delimitate de străzile Zizinului, Toamnei, Mihail Kogălniceanu, Alexandru Ioan Cuza, Avram Iancu, Stadionului și Calea Făgărașului, însă, de această dată, lotul include toate elementele geometrice ale străzilor Iuliu Maniu, Alexandru Ioan Cuza, Avram Iancu și Calea Făgărașului.

Ofertele vor fi deschise pe 19 august, la ora 15.00

Instituția condusă de progresistul Allen Coliban pune la bătaie, din resursele proprii a instituției, un buget aferent primului lor de 495.523.875 de lei fără TVA, respectiv de 589.637.389,83 de lei cu TVA inclusă, iar, pentru lotul al doilea, un buget total estimat de 307.832.864 de lei fără TVA, respectiv de 366.321.108,16 lei cu TVA inclusă. În total, afacerea, defalcată pe o perioadă de patru ani, urmează să se ridice la nu mai puțin de 955.985.489 de lei cu tot cu TVA, adică la 195.093.571.02 euro.

Publicitate

În anunțul citat, se precizează că persoanele care dețin funcții de conducere în cadrul autorității contractante în ceea ce privește derularea și finalizarea procedurii de achiziții sunt chiar primarul Allen Coliban și viceprimarii acestuia.

Așa cum am arătat mai sus, pentru atribuirea acestui acord-cadru, Primăria Municipiului Brașov organizează o licitație deschisă, ofertele urmând a fi deschise, însă, abia în data de 19 august 2024, la ora 15.00, pentru ambele loturi.

Se pregătesc pentru inundații, cutremure și alunecări de teren

Din caietele de sarcini care stau la baza procedurii de licitare pentru cele două loturi, aflăm că Primăria Brașov vrea să contracteze lucrări de întreținere a drumurilor, lucrări de reparare a drumurilor și lucrări de construcții de drumuri. Iar obiectul specific al contractului constă în efectuarea oricărui tip de lucrări, inclusiv executarea lucrărilor de reparații în regim de urgență care pot apărea. Aici intră turnarea de cribluri asfaltice, nisip de concasaj sau sort, prepararea și turnarea de beton asfaltic, mixtură asfaltică poroasă, beton asfaltic deschis și anrobat bitumic.

Conform documentației de atribuire, se vor executa lucrări la terasamente, la partea carosabilă, la trotuare, la aleile pietonale și la pistele pentru bicicliști, la borduri, în spațiile de staționare, la șanțuri, rigole și la canalizarea pluvială.

Publicitate

Pe lângă lucrările de întreținere și lucrările de reparații curente, în contract intră și lucrările accidentale. Conform documentației citate, acestea „sunt generate de cauze neprevăzute” și se referă la „eliminarea degradărilor provocate de accidente de circulație, burdușiri apărute pe suprafețele carosabile datorită fenomenului de îngheț-dezgheț, reabilitarea urgentă a circulației întrerupte de calamități naturale (inundații, cutremure, alunecări de teren) sau de intervențiile la rețelele edilitare. De asemenea, aici mai intră și spațiile verzi, respectiv lucrări de spații verzi pentru consolidarea de suprafață a trotuarelor, precum și amenajările de spații verzi în zona străzilor, precum părțile longitudinale sau din intersecții.

Ultimele lucrări și dirigenția de șantier, contractate prin atribuire directă

Interesant este că, doar cu o jumătate de lună anterior publicării acestui anunț, Primăria Municipiului Brașov a acordat două contracte pentru servicii de asistență tehnică și dirigenție de șantier „pentru urmărirea lucrărilor de întreținere și reparații a străzilor”.

Concret, la data de 29 decembrie, fără licitație, prin atribuire directă, municipalitatea a încheiat cu SC Centrum Konstrukt SRL un contract în valoare de 50.388 de lei cu TVA, pentru o perioadă de patru luni, în intervalul 1 ianuarie – 30 aprilie 2024, pentru dirigenția de șantier aferentă lucrărilor de întreținere și reparare a străzilor din Zona Nordică. În aceeași zi, aceeași companie a primit de la aceeași primărie un al doilea contract, în valoare de 50.399,8 lei cu TVA, tot pentru o durată de patru luni și tot pentru prestarea de servicii de dirigenție de șantier aferentă lucrărilor de întreținere și reparare a străzilor, dar, de această dată din Zona Sudică.

Anterior, la 27 decembrie 2023, Primăria Brașov a mai încheiat cu SC RS Activ SRL două contracte subsecvente aferente unui acord-cadru anterior având ca obiect întreținerea și repararea străzilor din Zona Nordică și din Zona Sudică a orașului. Primul contract a fost încheiat pentru 3.911.807,9 lei cu TVA (798.318,6 euro), iar al doilea contract a fost încheiat pentru 3.816.989,2 lei cu TVA (778.977,4 euro). Ambele contracte au fost atribuite prin negociere directă.

SC Centrum Konstrukt SRL a fost înființată în ianuarie 2022, în comuna Martanuș, județul Covasna, și are drept asociat unic pe Elena Loredana Pescan. SC RS Activ SRL este deținută de cetățenii germani Rolf Erich Stehe și Ursula Rosa Steinhauser.

Publicitate
Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes