Administrație
Primăria Braşov eliberează zilnic doar 20-30 de cărţi de identitate. Încă este criză de plastic

Braşovenii erau obişnuiţi să primească o carte de identitate nouă în numai 5 zile. Din cauza pandemiei nu s-a mai făcut licitaţie pentru materia primă, astfel că, acum, termenul depăşeşte o lună.
Eliberarea unei cărţi de identitate dura între 5 şi 10 zile la Braşov, astfel că locuitorii oraşului nu-şi făceau probleme atunci când erau nevoiţi să-şi schimbe acest act.
Aceasta s-a întâmplat până anul trecut, deoarece, în ultima vreme, termenul în care este eliberată o carte de identitate a crescut cu fiecare zi. În luna februarie se ajunsese la termene de 30 sau chiar 45 de zile, iar acum nu mai există date libere pentru programare până la sfârşitul acestei luni, iar în august nu se pot face încă programări.
Şeful Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţa Persoanelor (SPCLEP) din Primăria Braşov, George Roşca, spune că vina nu aparţine nici pe departe serviciului pe care îl conduce, iar situaţia nu poate fi rezolvată de la Braşov.
„La nivel naţional există, într-adevăr, o situaţie de neconformitate în ceea ce priveşte punerea la dispoziţie a materialelor necesare pentru tipărirea cărţilor de identitate. Asta nu ne afectează în relaţia cu cetăţenii îndreptăţiţi să depună cereri”, a explicat directorul executiv, George Roşca.
În plus, în această perioadă încep să vină acasă mulţi români care muncesc în străinătate şi au nevoie de un nou act de identitate. În această situaţie, numărul cererilor este în creştere, dar serviciul nu poate elibera mai mult de 20 sau, în unele zile mai fericite, 30 de acte de identitate pe zi. Şi aceasta nu pentru că serviciul nu ar avea această capacitate, ci pentru că nu există materie primă pentru tipărirea cărţilor de identitate.
„Cantitatea scăzută de materie primă a redus numărul de cărţi de identitate care se tipăresc la nivel naţional, iar Braşovul nu putea face notă discordantă. Astfel, deşi serviciul primeşte acelaşi număr de cereri zilnice ca şi până acum, numărul de documente eliberate s-a redus drastic. Zilnic, preluăm, în medie, între 130 şi 150 de solicitări de eliberare a cărţii de identitate. Din acest număr onorăm, ca să zic aşa, 20-30 de acte de identitate pe zi”, mai spune George Roşca.
George Roşca spune că, din cauza stării de alertă, nu se face o nouă licitaţie pentru materia primă, astfel că fiecare localitate trebuie să se descurce aşa cum poate. Potrivit lui Roşca, Braşovul a apelat în mai multe rânduri la alte oraşe, cum ar fi Sibiul, în momentele în care criza de materie primă era acută.
Din partea directorului acestui serviciu vine, însă, şi un mesaj de liniştire a populaţiei. Cei cărora le expiră actul de identitate şi ar avea nevoie de el în această perioadă – de exemplu, pentru vaccinare – nu trebuie să-şi facă probleme, deoarece, potrivit legii, cartea de identitate rămâne valabilă încă 90 de zile de la ieşirea din starea de alertă, anunţă adevărul.ro.
-
Evenimentacum 3 zile
Un bărbat din Codlea a ajuns în stare gravă la spital în urma unei altercații cu un alt individ. Victima se zbate între viață și moarte, iar agresorul a ajuns în arest
-
Evenimentacum 3 zile
Un bărbat din Brașov a vrut să dea foc unei case. Proprietarul l-a surprins și a alertat poliția
-
Evenimentacum 2 zile
Deși era băut și nu avea permis, un tânăr din Victoria a furat mașina tatălui său, a făcut accident, dar s-a întors și a parcat autoturismul la locul lui. Aventura teribilistului s-a încheiat cu un dosar penal
-
Economicacum o zi
FOTOREPORTAJ / Fermă de măgărițe, la poalele munților Făgăraș. Doi soți din Brașov au lăsat în urmă viața din Oxford și s-au mutat la țară unde și-au deschis propria afacere
-
Entertainmentacum 24 de ore
Metodă inedită de eliberare a nervilor și stresului, la Brașov. Un antreprenor din oraș a deschis o „sală de spart”. Aici clienții distrug tot ce le iese în cale, iar efectul ar fi terapeutic
-
Evenimentacum 3 zile
Femeia care a furat 4.000 de lei pe care o bătrână i-a uitat într-un bancomat din Brașov s-a predat la poliție. Victima și-a recuperat banii și a retras plângerea
-
Evenimentacum o zi
Călin Donca ar fi dat țepe încă din anul 2016. O familie a reclamat la DIICOT faptul că omul de afaceri nu a plătit banii pentru un contract încheiat în urmă cu aproape 7 ani. Astăzi, Donca va cere judecătorilor de la Curtea de Apel Brașov să îl elibereze
-
Utilacum 2 zile
Astăzi, circulaţia autobuzelor 710, Braşov – Săcele, va fi afectată de un eveniment care are loc pe străzile din Săcele