Connect with us
Publicitate

Administrație

Primăria Braşov caută oameni care să evalueze proiectele propuse în programul de bugetare participativă

Publicitate

Publicat

pe

Primăria Brașov îi invită pe cei interesați de dezvoltarea municipiului și care doresc să se implice în luarea deciziilor să facă parte din Comisia pentru Bugetarea Participativă. Comisia este formată din: specialiști din cadrul departamentelor Primăriei Municipiului Brașov, primarul municipiului Brașov, consilieri locali și 3 reprezentanți ai societății civile sau experți independenți. Cei care doresc să reprezinte comunitatea în cadrul acestei comisii își pot depune candidatura până în data de 14 februarie.

Publicitate

„Programul de bugetare participativă este una dintre formele directe de implicare ale comunității în luarea deciziilor legate de dezvoltarea orașului. Tocmai de aceea, pe lângă participarea ca inițiatori sau susținători prin vot ai proiectelor, îi invităm pe membrii comunității să facă parte și din comisia care va analiza aceste propuneri. Cei care au experiență în dezvoltare comunitară, cei care sunt implicați civic în viața orașului, cei care au experiență în procese de bugetare participativă sau în implicarea comunității în luarea deciziilor sunt așteptați să-și depună dosarul de intenție pe adresa de e-mail [email protected]. Am gândit o comisie de evaluare a acestor proiecte care să aibă reprezentativitate cât mai largă, astfel încât să avem în ea membri ai societății civile și experți independenți, dar și aleși locali și specialiști din primărie. Comisia va analiza doar eligibilitatea proiectelor, astfel încât la etapa de vot să intre toate propunerile pe care primăria le poate implementa, cetățenii fiind cei care vor decide, prin vot, asupra oportunității lor”, a precizat primarul Allen Coliban.

În cazul reprezentanților societății civile, cei interesați trebuie să facă dovada fie că fac parte din organizații cu portofoliu solid în ceea ce privește dezvoltarea comunitară, fie că sunt persoane implicate civic, fie să dovedească experiență în facilitare comunitară, fie implicarea în rezolvarea problemelor comunitar-urbane.

În ceea ce-i privește pe experții independenți, ei ar trebui să aibă experiență relevantă pentru următoarele teme urbane: procese de democrație participativă (reprezintă un avantaj experiența în proceduri de bugetare participativă din alte orașe), implicare în alte practici participative și de strategii urbane, dezvoltare comunitară, intervenții urbane, ecologie urbană, mobilitate, drepturile cetățenilor și alte teme relevante pentru dezvoltarea armonioasă a orașelor. Termenul limită pentru depunerea dosarelor de intenție este 14 februarie, ora 14.00.

Publicitate

Comisia va analiza fiecare proiect în parte. În urma acestei verificări, se va stabili lista proiectelor care sunt eligibile din puncte de vedere tehnic, legal și financiar. Comisia va lua în calcul și proiectele cu potențial înalt de eligibilitate, dar cu sincope în descriere, buget, etc, transmițându-le participanților sugestiile de îmbunătățire și termenul până la care propunerea poate fi modificată. În cazul în care participanții modifică proiectul astfel încât să țină cont de recomandările comisiei, se vor considera eligibile și vor intra la votul publicului. Fiecare persoană al cărei proiect a fost declarat neeligibil poate să primească, la cerere, un răspuns scris cuprinzând motivele pentru care propunerea a fost declarată neeligibilă. Toate proiectele declarate eligibile urmează să fie supuse votului cetățenilor.

Calendarul comisiei de bugetare participativă:

  • Data limită de depunere a dosarelor de intenție: 14.02.2022, ora 14.00
  • Afișare rezultate selecție dosare de intenție: 20.02.2022

Menționăm că activitatea în cadrul Comisiei de Bugetare Participativă este voluntară (neremunerată) și se va desfășura după următorul calendar:

  • 23.02.2023 – 08.03.2023 – Evaluare proiecte
  • 09.03.2023 – 15.03.2023 – Clarificări proiecte
  • 16.03.2023 – 22.03.2023 – Evaluare modificări

Vă reamintim că miercuri, 8 februarie, primarul Allen Coliban a lansat programul de bugetare participativă 2023, program care își propune transformarea Brașovului într-un oraș verde, mobil, relaxat, un oraș al comunităților, prin implicarea directă a cetățenilor în luarea deciziilor.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes