Connect with us
Publicitate

Administrație

Primăria Brașov caută constructor pentru extinderea Școlii Gimnaziale 30, din Tractorul. Valoarea estimată a lucrărilor este de peste 5,2 milioane de lei

Publicat

pe

Municipalitatea a lansat licitația pentru lucrările de extindere a Școlii Gimnaziale 30 din cartierul Tractorul. Noul corp de clădire va avea 10 săli de clasă, două laboratoare, o bibliotecă, un cabinet medical, dar și grupuri sanitare pentru fete, băieți și persoane cu dizabilități. Firmele interesate de realizarea acestui proiect pot depune ofertele până pe 20 decembrie, ora 15.00, iar valoarea lucrărilor depășește 5,2 milioane de lei, fără TVA.

Publicitate

Noua clădire va avea parter și două etaje, cu o suprafață de 461 de metri pătrați și va fi lipită parțial de corpul deja existent, astfel încât să poată fi făcut accesul dintr-un corp în celălalt, la fiecare nivel în parte. Constructorul va trebui să monteze și un lift exterior pentru accesul persoanelor cu dizabilități. Odată semnat contractul, firma care va câștiga licitația va avea la dispoziție 18 luni pentru finalizarea proiectului.

,,Am lansat licitația pentru lucrările de construire a unui corp nou de clădire, care va fi dotat cu tot ceea ce există în orice școală europeană. Cartierul Tractorul este zona care s-a dezvoltat cel mai mult din punct de vedere imobiliar. Din păcate, ani de zile aici s-au construit doar blocuri și case, fără să se gândească o strategie pentru celelalte dotări necesare într-un cartier rezidențial – unități de învățământ, unități sanitare, parcuri, locuri de joacă. Plecând de la situația existentă, este responsabilitatea noastră, ca reprezentanți ai cetățenilor, să îndreptăm aceste neajunsuri. Anul acesta, cu sprijinul colegilor de la AMB, am realizat un studiu pe educație care ne prezintă o fotografie de moment a sistemului de învățământ și a nevoilor din acest domeniu. Dacă în cazul unor unități de învățământ numărul mare de elevi este o consecință a faptului că unii dintre părinți le consideră «școli bune», în Tractorul și Bartolomeu unitățile de învățământ nu acoperă nici pe departe nevoia existentă acolo. În Tractorul, pe lângă acest proiect de extindere, avem deja în derulare construirea de noi grădinițe și creșe”, a precizat primarul Brașovului Allen Coliban.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes