Connect with us
Publicitate

Eveniment

Prima companie aeriană care va opera curse regulate de pe Aeroportul Brașov. Zboruri către Spania, Italia, Germania, Anglia și Ungaria

Publicitate

Publicat

pe

Foto: Julian Maas via BoardingPass.ro

Inaugurarea Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav se apropie, iar veștile bune continuă să apară. O companie aeriană din România pregătește zboruri regulate spre și dinspre Brașov începând cu luna iunie.

Publicitate

Potrivit site-ului BoardingPass.ro, compania românească Dan Air (cunoscută în trecut sub numele de Just US Air) va începe zborurile din 15 iunie, atunci când se va deschide oficial aeroportul.

Conform aceleiași surse, primele opt destinații pregătite de Dan Air pentru curse regulate sunt:

  • Brașov – Barcelona – Brașov (în fiecare marți)
  • Brașov – Bruxelles BRU – Brașov (în fiecare miercuri)
  • Brașov – Budapesta – Brașov (în fiecare marți și duminică)
  • Brașov – Londra LGW – Brașov (în fiecare vineri)
  • Brașov – Milano LIN – Brașov (în fiecare luni)
  • Brașov – Munchen – Brașov (în fiecare sâmbătă)
  • Brașov – Nuremberg – Brașov (în fiecare joi)
  • Brașov – Stuttgart – Brașov (în fiecare joi)

În funcție de cerere, frecvența zborurilor poate fi crescută de la unul la două sau mai multe zboruri pe săptămână. Dan Air va utiliza avioane de tip Airbus A320 pentru a opera aceste zboruri, acestea având o capacitate de transport de 174 de locuri, dintre care 162 în clasa economică și 12 în clasa business. Mai multe detalii tehnice puteți găsi pe BoardingPass.ro.

Publicitate

Călătorii interesați își vor putea face rezervări pentru oricare dintre cele opt destinații propuse după anunțarea oficială a rutelor.

Dan Air a fost înființată în anul 2017 sub numele de Just Us Air, iar recent a fost redenumită în Dan Air. Compania aeriană are în prezent un Airbus A319 în flota sa, înmatriculat YR-URS, și alte trei Airbusuri A320, înmatriculate YR-DSE, YR-JUL și YR-RAM, detalii aici.

Foto: BoardingPass.ro

Dar acestea nu sunt primele zboruri anunțate de către o companie aeriană interesată să opereze pe Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav. Agențiile de turism au anunțat că vor fi efectuate curse către destinații turistice extrem de apreciate de români, cum ar fi Antalya, din Turcia și insula Creta, din Grecia. Din toamnă, există posibilitatea să apară și chartere către aeroportul egiptean Hurghada, urmând ca de anul viitor să se dubleze numărul de curse spre destinațiile deja existente și să se adauge altele noi, cum ar fi Spania sau insula Rhodos.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
3 Comentarii

3 Comments

  1. Observator

    13 martie, 2023 at 7:53 pm

    A mai auzit cineva de Dan Air ??? 😃😃😃

  2. Adriana Catincescu

    13 martie, 2023 at 10:21 pm

    De Danair, n-a auzit nimeni, dar oare, de ce nu si-au f reclama sa atraga macar companiile low cost, avans in vedere zona turistica poate ceva mai apreciata in Romanica? Se cacaie si-asa de ani! Frankfurt? Ori e interes ca Dan sa abia exclusivitate, vine e in spate?

  3. Observator

    13 martie, 2023 at 10:48 pm

    Dupa cum se poate citi pe Inernet,aceasta companie a inchiriat acum 6 zile singurul avion pe care il are catre Jazeera Airways din Kuweit ;

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes