A doua dronă va ajuta echipajul Salvamont. În caz de accident, până la sosirea salvatorilor umani, drona va ajunge la victimă cu o trusă de prim ajutor, apă, un sandwich. Dotată, evident, cu cameră și microfon, va putea dialoga cu persoana accidentată, până la sosirea salvatorilor montani. Sunt sigur că această dronă va ajuta la salvarea foarte multor vieți”, a precizat primarul stațiunii Sinaia, Vlad Oprea, potrivit observatorulph.ro.
Fapt divers
Premieră naţională la Sinaia! O dronă va vorbi, va duce alimente şi o trusă de prim ajutor turiştilor rătăciţi pe munte

Cu 500.000 de euro, bani europeni, administrația din Sinaia va achiziționa două drone al căror scop este degrevarea de sarcini a funcționarilor din Primărie, dar și a salvatorilor montani. Una dintre ele va identifica clădirile care nu au autorizație din oraș, iar cealaltă va sprijini victimele accidentelor care au loc pe munte.
Până la sfârșitul acestui an, autoritățile locale aduc la Sinaia două drone menite să faciliteze munca angajaților din Primărie, dar și a echipei Salvamont. A fost finalizat studiul de fezabilitate, iar acum proiectul intră în faza de licitație.
„Ideea am împrumutat-o, să spun așa, de la companii din Statele Unite care ne-au ajutat cu acest proiect. Practic, una dintre drone va lucra pe zona de urbanism. Va survola orașul și va identifica tot ce înseamnă clădire neautorizată, cu toate datele de construcție. Aceste dare vor fi comparate cu baza noastră de date. Unde vor apărea zone roșii, funcționarii din Primărie vor merge targetat. Scutim timp prețios, iar cei de la urbanism nu mai sunt nevoiți să ia la pas orașul și să se uită după gard.
-
Utilacum 2 zile
VIDEO / A fost dat în folosinţă cel mai lung pod în arc din România. Traseu nou între judeţele Braşov şi Argeş
-
Administrațieacum o zi
Braşovenii vor schia mai ieftin! Reduceri pentru locuitorii municipiului la instalaţiile pe cablu din Poiana Braşov
-
Socialacum 2 zile
VIDEO / Imagini inedite cu lucrările de la Sala Polivalentă din Braşov. Construcţia este în grafic
-
Administrațieacum o zi
FOTO / Cum va arăta Stadionul Tineretului, din Brașov, după ce va fi demolat și refăcut din temelii. Proiectul va costa aproape 150 de milioane de lei
-
Administrațieacum o zi
Veşti excelente! În minivacanţa de Sf. Andrei se schiază în Poiana Braşov. Este prima dată de la modernizarea domeniului schiabil când sezonul de schi se deschide în luna noiembrie
-
Evenimentacum 2 zile
Zborul de la Brașov spre Dortmund a decolat cu 4 ore întârziere. Avionul a decolat cu 3 minute înainte de închiderea programului
-
Administrațieacum 2 zile
Mesajul lui Allen Coliban pentru cei care vor să meargă în Piaţa Sfatului la aprinderea luminiţelor: „Scapă de grija mașinii și hai cu RATBV”. Program special al autobuzelor care merg spre centrul Braşovului
-
Socialacum 2 zile
350 de militari, 60 de autospeciale şi blindate, dar şi avioane şi paraşutişti, la parada de 1 Decembrie de la Braşov