Prima pagină
Premieră medicală la Braşov. Fostul ministru al Sănătății, Dr. Victor Costache, a operat pe cord deschis un copil de 12 ani, fără să-i deschidă sternul
Intervenție chirugicală în premieră națională efectuată de fostul ministru al Sănătății, Dr. Victor Costache. Operația a fost făcută unui copil în vârstă de 12 ani diagnosticat în urmă cu 2 ani cu defect septal atrial. Este vorba despre o comunicare la nivelul cavităţilor cardiace mici, cu shunt semnificativ stânga-dreapta, care prezenta deja dilatarea secundară a cavităţilor drepte cardiace.
Intervenția s-a desfășurat fără deschiderea sternului. A fost efectuată pe care endoscopică fiind făcută o mică incizie în spaţiul intercostal de patru centimetri. Operația a fost făcută la Spitalul Sf. Constantin din Braşov. Această unitate medicală este singura din țară unde se pot efectua astfel de intervenții. Echipa de specialiști a fost efectuată de o echipă de specialiști coordonată de Victor Costache, fostul ministru al Sănătății.
Această intervenție a fost una de corecție chirurgicală endoscopică a malformației. A fost una minimum invazivă, incizia de patru centimetri fiind realizată între coaste, fără a fi deschis sternul. Acest tip de intervenție facilitează o recuperare funcțională a pacientului, reintegrarea în colectivitate fiind una foarte rapidă. De asemenea durerile postoperatorii sunt reduse. Acest aspect este unul foarte important ținând cont de vârsta pacientului.
Conform comunicatului de presă emis de unitatea medicală, echipa care a efectuat operația a fost formată din: Dr. Fărcaş Felix – medic specialist chirurgie cardiovasculară, Dr. Pitiş Cristina – medic primar cardiolog, dr. Andreea Costache, anestezia fiind asigurată de Dr. Sircuţă Carmen – medic primar anestezie şi terapie intensivă, asistenţi circulaţie extracorporeală: Oana Sebastian şi Ciorbea Marius.
În domeniul bolilor cardiovasculare la copii, România se află într-o situație deficitară, conform medicilor. Conform specialiștilor, aproximativ 1000 de copii pierd lupta cu viața din cauza lipsei posibilității de realizare a aceste intervenții chirurgicale.
-
Economicacum o ziTaxele a 11 angajați, reținute dar neplătite statului. Administrator din Codlea, trimis în judecată
-
Fapt diversacum o ziAeroportul Brașov se transformă în „Dracula Airport” la final de octombrie
-
Utilacum 2 zileNoi soluții pentru eficientizarea transportului metropolitan din Râșnov: Conexiune directă cu Poiana Brașov
-
Evenimentacum 2 zileFOTO / Accident în lanț pe bulevardul Saturn: Trafic îngreunat în zona Gemenii
-
Evenimentacum 2 zileZiua Pompierilor din România, sărbătorită la Brașov cu paradă militară și expoziție de tehnică de intervenție
-
Administrațieacum 2 zileO nouă parcare subterană în centrul Brașovului? Ce propun arhitecții pentru Centrul Civic și zona Primăriei
-
Utilacum 2 zileVremea în Brașov: Caniculă sufocantă urmată de furtuni și vijelii
-
Politicsacum o ziIlie Bolojan ia în calcul demisia din fruntea Guvernului


