Connect with us
Publicitate

Sport

Premieră în fotbalul românesc. Meciul Sepsi Sfântu Gheorghe – FC U Craiova 1948 a fost oprit din cauza scandărilor rasiste și xenofobe

Publicitate

Publicat

pe

sursa foto: playtech.ro

Partida de fotbal dintre Sepsi și U Craiova 1948 va intra în istorie, dar nu pentru vreun rezultat excepțional, ci din cauza suporterilor care au mers pe stadion. Meciul a fost întrerupt în prima repriză din cauza scandărilor rasiste și xenofobe ale suporterilor olteni. Pentru că spectatorii nu s-au potolit după ce meciul a fost suspendat, arbitrul central a decis să oprească definitiv partida, anunță orangesport.ro.

Publicitate

Centralul Andrei Chivulete a întrerupt prima dată partida în minutul 24, apoi i-a dat drumul iar peste două minute, înainte de a suspenda-o, din nou, aproape imediat după reluare. Echipele au fost trimise 10 minute la vestiar, revenind pe gazon pentru a relua meciul din minutul 26, doar că scandările nu s-au oprit, iar meciul a fost abandonat definitiv.

Decizia luată de arbitrul Andrei Chivulete a fost una istorică pentru fotbalul românesc, nemaiexistând vreun precedent în acest sens. Au mai existat meciuri abandonate din alte motive. Fie din cauza vioenţei fanilor, fie din cauza a diverse obiecte aruncate pe gazon, dar niciodată din cauza scandărilor rasiste.

Arbitrul Andrei Chivulete a procedat conform regulamentului, iar decizia sa şocantă, dar corectă, ar putea seta un precedent în România şi preveni astfel de incidente în viitor. Aşa cum a comentat şi Roland Niczuly, nu este prima dată când se scandează astfel de lucruri la Sfântu Gheorghe, însă aceste incidente nu au loc doar la meciurile lui Sepsi.

Publicitate

Istvan Kovacs a fost la rândul său o ţintă a anumitor galerii din pricina originilor sale maghiare şi a mai întrerupt în trecut meciuri la care s-au auzit astfel de scandări.

Totuşi, nici măcar acesta nu a ajuns în punctul în care să dicteze abandonul unui meci, iar şocul de la Sfântu Gheorghe va rămâne pentru totdeauna în istoria fotbalului românesc. Cel mai probabil, Sepsi va câştiga meciul la masa verde, scor 3-0, deşi decizia nu a fost confirmată încă de LPF.

Incidentul de la Sfântu Gheorghe a ajuns și în anteția Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Președintele instituției, Asztalos Csaba, consideră că arbitrul meciului de fotbal Sepsi – FCU 1948 Craiova a aplicat regulamentele când a decis oprirea definitivă a partidei din cauza scandărilor rasiste şi xenofobe, precizând că a salutat această decizie, scriu jurnaliștii news.ro. CNCD aşteaptă să vadă ce decizie vor lua comisiile fotbalistice în acest caz, neexistând vreo plângere până în acest moment.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes