Connect with us
Publicitate

Turism

Povestea restaurantului Coliba Haiducilor, unul dintre cele mai cunoscute din Poiana Braşov: „Întotdeauna au fost primiți miniștri, ambasadori, președinți de stat”

Publicat

pe

Poiana Brașov este una dintre cele mai renumite stațiuni din România pentru sporturile de iarnă, aleasă deopotrivă de români și străini, iar unul dintre cele mai cunoscute restaurante de acolo este Coliba Haiducilor. În cei 55 de ani de când și-a deschis porțile, a adunat la mese președinți, politicieni, ambasadori, artiști, oameni de afaceri, sportivi, români și străini deopotrivă. Restaurantul a fost al statului în comunism, iar din anii 1990, a fost cumpărat de Viorel Nica, Nea Viorel, cum îl știu toți cei care i-au trecut pragul și pe care i-a făcut să se simtă ca în familie.

Publicitate

Acum, Nea Viorel și-a luat o binemeritată vacanță, iar de Coliba se ocupă fiica sa, Elena. Atât ea, cât și angajații fideli ai restaurantului reușesc să ducă spiritul Colibei mai departe, transmite gandul.ro.

„Povestea Colibei datează din 1967, făceam un calcul pe drum spre restaurant, sunt 55 de ani de atunci. Ea a fost înființată în 1967, în cadrul ONT Carpați Brașov, de către directorul general de atunci, Andreescu Șerbănică, fratele bunicii mele, unchiul tatălui meu. El a fost cel care l-a adus pe tata în Poiană.

Tata a lucrat de la 25 de ani aici, de foarte tânăr. Și-a petrecut toată viața alături de turiști și alături de echipa pe care a format-o și care până la urmă a adus valoarea acestui restaurant”, a povestit fiica lui Nea Viorel.

Elena Nica susține cu înverșunare că spiritul Colibei Haiducilor trebuie readus și vrea să facă din ce în ce mai multe îmbunătățiri.

„Asta dorim noi acum, să reluăm acest spirit. Noi am început să-i spunem spiritul Colibei și alături de echipă vrem să aducem acest spirit înapoi prin faptul că suntem în permanență alături de ei și dorim să devenim o familie.

M-am născut și am copilărit în Poiană, împreună cu fratele meu. A fost atât frumos, cât și greu. A fost greu deoarece părinții mei au avut principalul lor copil care a fost Coliba Haiducilor, iar noi ne jucam pe aici.Țin minte că în foișorul de vară, acolo unde se primeau delegații importante pe vremea aceea, noi ne ascundeam sub mese și stăteam cu sufletul la gură. Ne întrebam când vin oamenii și ce vom putea să ascultăm din ce zic ei, fiind vorba despre miniștri, ambasadori și alți oameni importanți din stat„, a povestit Elena Nica.

În trecut, nu era săptămână să nu treacă două, trei delegații oficiale, iar Nea Viorel îi întâmpina pe toți cu devotare și cu drag. Președinți de stat, ambasadori, artiști, și mulți alții au călcat pragul Colibei.

”De-a lungul timpului, au fost nenumărate personalități, în primul rând înainte de 1989, dar și după. Ceea ce e cel mai plăcut este că atunci când tata iese din țară, este imposibil să nu-l recunoască cineva.

Întotdeauna au fost primiți miniștri, ambasadori. Ambasadorul Chinei, ambasadorul Japoniei cunosc acest loc. Președinți de stat, personalități din România, domnul Țiriac a fost întotdeauna un client de-al nostru fidel. Domnul Vadim, la fel, era cel puțin o dată pe lună la noi, iar cu Traian Băsescu am dat mâna personal, dar sunt și mulți alții”, a dezvăluit Elena Nica.

Elena Nica spune că restaurantul a devenit cunoscut datorită părinților ei, care au urmărit tot ce se întâmplă la Coliba Haiducilor și au considerat că toți clienții sunt familia lor.

La Coliba Haiducilor, se mănâncă românește, așa cum se gătește în lumea satului de munte.

Meniul haiducesc începe cu o gustare rece, cu de toate, de la slănină de porc afumată, jumări, tobă, lebăr, caltaboși la brânzele făcute la Colibă. După gustări, vin ciorbele ţărănești, fripturile haiducești, cu garnituri şi murături. La ocazii speciale, se prepară purceluşi de lapte umpluţi cu afumătură, raţă sau curcan umplut, ruladă de căprioară şi de urs, chiar și piftie din labă de urs.

Pe lângă vestitele bucate tradiționale, restaurantul are și o faimoasă cămară cu murături, cu borcane așezate așa cum Nea Viorel i-a învățat.

„A fost o dedicare permanentă, au pus foarte mult suflet în tot ce au făcut, au alchimizat mâncarea. Din proprietățile mâncării au pus și multă iubire acolo și prin alchimie probabil că au atras clienții și cred că le-au conferit clienților foarte multă căldură, i-au făcut să se simtă ca acasă. Asta este cel mai important: să mergi într-un loc unde ești bine primit și unde simți căldura de acasă. De asemenea, în momentul de față aveam șeminee și căldura aceasta în toate încăperile. Asta le-au oferit: căldură, confort și siguranța că, în primul rând, este mâncarea corectă, că este bună, sănătoasă. Este vestită mâncarea de aici, este foarte gustoasă”, a mai spus Elena Nica.

Coliba Haiducilor s-a extins după anul 1990 cu un nou spațiu. Apoi, după anul 2000, a fost făcută o pergolă din sticlă.

„Majoritatea clienților vin pentru că simt apartenența. Avem clienți care se urcă în mașină, de undeva din țară, vin, mănâncă și pleacă înapoi.

Prin faptul că ospătarii au o vechime destul de mare aici, au reușit să devină familiari cu clienții. Le știu numele, le știu copiii, le știu istoricul. Făceam un calcul și mă gândeam la o angajată pe care eu o cunosc de când aveam cinci ani. Are foarte mulți ani munciți aici”, a spus fiica lui Nea Viorel.

O vreme, Coliba Haiducilor a fost administrată de altcineva. După trei ani, fiica lui Nea Viorel a preluat conducerea și se ocupă de restaurant.

„A existat o perioadă în care am încercat să colaborăm cu altcineva, deoarece tata a vrut pur și simplu să respire, să ia aer de pădure, să se plimbe toată ziua și să rămână sănătos. Cumva, a fost chiar perioada pandemiei. Din punctul meu de vedere, le așează Dumnezeu pe toate. A fost un moment de respiro, dar atât clienții, cât și angajații și-au dorit să fim, din nou, familia care am fost și să rămânem tot o familie”, a mai spus Elena Nica.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Apostolescu Cezar

    22 ianuarie, 2023 at 5:46 pm

    Un restaurant foarte tare pentru …cocalarii de București!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes