Connect with us
Publicitate

Social

Povestea lui Andrei Popescu, veteranul de război care a trăit pe viu bombardarea Capitalei. Acum trăiește singur într-o casă din Schei

Publicat

pe

A trăit pe viu bombardarea Bucureștiului, apoi războiul l-a dus până în Slovacia. Născut în Basarabia, Andrei Popescu nu s-a mai întors niciodată acasă. A rămas să trăiască la Brașov, iar acum la 98 de ani stă singur într-o casă din Schei.

Publicitate

Andrei Popescu s-a născut în octombrie 1922, în Basarabia. A avut o copilărie obișnuită alături de ceilalți 7 frați și surori din familia sa. A urmat școala primară iar apoi a studiat la un liceu industrial, arată un material dedicat Eroilor din Război al Televiziunii Române.

În 1940 Basarabia a fost cedată, fără luptă, Uniunii Sovietice, ca urmare a ultimatumului dat României de sovietici.

Un an mai târziu, teritoriul basarabean a fost recucerit de Armata Română.

Publicitate

La o lună după ce a împlinit vârsta de 20 de ani, a plecat în armată, să-și exercite serviciul militar la „termen redus”.

La Școala de maiștri auto de la București, tânărul Andrei a trăit bombardamentele Aliaților asupra Capitalei.

În timpul retragerii trupelor germane din România, Andrei Popescu a participat la luptele de la Pădurea Râioasa. A continuat apoi pregătirea militară.

În mai 1945, maistrul militar a fost trecut în rezervă.

Pentru că Basarabia a rămas în Uniunea Sovietică, Andrei Popescu a decis să se stabilească la Brașov.

Publicitate

Cu salariul de ceferist și-a întreținut familia. Cea mai dificilă perioadă a sa a fost atunci când a trebuit să-i susțină pe cei doi copii ai săi la facultate. Băiatul s-a format ca informatician, iar fata a devenit arhitect. Acum are 3 nepoți și 3 strănepoți.

Fiul său s-a stins din viață anul trecut, la vârsta de 69 de ani. Fiica sa este stabilită în Germania și lucrează acum ca asistent universitar.

În prezent, la cei peste 98 de ani ai săi, Andrei Popescu locuiește singur, în Schei, vechiul cartier al Brașovului. Îi place să facă multă mișcare, iar asta i-a menținut sănătatea.

Este vizitat, din când în când, de un nepot și de nora sa. Trăiește împăcat cu viața pe care a avut-o. Chiar dacă sufletul i-a rămas în Basarabia, inima i-a bătut și îi bate pentru România.

„Mă numesc Popescu Andrei, sunt născut în Basarabia, comuna Onești, județul Orhei era atunci. Am făcut patru clase primare, patru clase gimnaziale și mai târziu m-am dus la Liceul Industrial. În anul 1940, când au venit rușii ne-au amânat școala cu un an, când au venit înapoi românii în 1941 ne-au amânat al doilea an. Deci am ajuns în vârstă la liceu.

În data de 1 octombrie 1942 am împlinit 20 de ani, la 1 noiembrie 1942 m-au luat în armată, obligatoriu de pe băncile liceului, cu termen redus. Ne-au dus în școli militare de rezervă. În primul an nu am vrut să intru. M-au repartizat la Batalionul 2 Instrucție și Reparații Auto Buzău. Acolo se făceau șoferi pentru front în trei luni de zile. Unitatea era pe picior de război. După am făcut școala de șoferi, pe camion, și ultima dată am fost furier. În 1944 am urmat  Școala de Subofițeri Tehnici Auto București. Acolo, în timpul școlii am asistat la bombardarea Bucureștiului, cartierul Grivița, Gara de Nord. De asemenea am luat parte și când au plecat nemții, la luptele de la Pădurea Râioasa. De acolo am luat vreo 10 autoturisme, de fapt ofițerii le-au luat, eram cantonați la Poiana de Sus, Poiana de Jos și după câteva zile au venit rușii și le-au luat pe toate. Erau mașini frumoase, SKODA, FORD, le băgaseră în fân ofițerii, le acoperiseră. Rușii le-au luat toate.

Publicitate

În data de 1 ianuarie 1945 ne-au trimis la stagiatură. Eu m-am dus la Compania 55 Auto Timișoara, care aparținea de Batalionul 5 Craiova. De acolo, în ultimul timp făceam transporturi către front, duceam armament, alimente, și aveam autobuze pentru răniții, pe care îi aduceam înapoi. Au fost câteva curse și am ajuns până în Cehoslovacia. Nu am ajuns pe linia frontului niciodată. După 30 mai, ne-au lăsat în rezervă. Am mai stat un an de zile pentru că așteptam să dea Basarabia înapoi. După aceea m-am dus la Buzău. La Buzău, cineva avea o cunoștință la poliție și mi-a spus să mă duc la Brașov.

Am ajuns la Brașov și m-am dus la CFR. Am zis că e mai bine, nu am vrut să fiu șofer și atunci am ales să fiu  mecanic de locomotivă la CFR Brașov.
Am ieșit la pensie în data de 1 aprilie 1977. Am mai lucrat 4 ani în construcții pe timp de iarnă și după aia m-am dus la țară. De la Rupea, 12 km în pădure,  am avut o gospodărie și am stat 10 ani acolo. După, 10 ani am stat la Bod, până la 80 de ani când am ieșit la pensia adevărată.

Am doi copii. Fiul meu a murit anul trecut la 69 de ani. Și mai am o fiică în Germania, arhitectă, fiul meu a fost informatician. Am un nepot aici, Popescu Vlad, în Germania am doi nepoți, un băiat și o fată, și trei strănepoți. Aici este casa fiului meu, dar eu stau singur, nu am treabă cu nimeni, nora mea stă sus și eu stau aici. Cât pot să mă mișc nu am nevoie de nimeni. Umblu singur, fac gimnastică circa o oră pe zi. Fac exerciții la aparate în casă când e timpul urât, când e timpul frumos mă duc în parc la Tractorul. Nu stau deloc, în pat stau doar când dorm. Nu stau acasă pentru că nu am ce face. E mai greu, sunt luni de zile când nu mă întâlnesc cu nici o cunoștință. Am 98 de ani și 6 luni trecute.
Îmi iubesc țara pentru că sunt român.

Momente grele au fost de foarte multe ori. Îmi amintesc când ne-au trimis de la unități la școală. Am fost pe viață și pe moarte. Nu erau transporturi, trenurile mergeau greu de tot. Până în Predeal am venit cu ce am putut. Până în Brașov circula un motor dar nu ne lăsa să ne băgăm, dar nu am avut încotro și m-am agățat de o bară, dar era un timp urât de tot. Erau momente când ziceam să îmi dau drumul, dar am zis, nu, REZIST, am stat în curentul ăla până în Brașov

În Brașov erau mai mulți colegi militari, am dat peste ruși și am intrat în automotor, și ei stăteau la mese în vagoane restaurante și noi am intrat cu forța și am ajuns până aproape de Săvârșie. De acolo motorul a luat-o în altă parte. Nu mergea în Timișoara, adică spre Arad mergeam noi
Nu am nici o operație.” povestește Andrei Popescu pentru Ministerul Apărării Naționale.

Publicitate

Un material video, realizat de TVR:

sursa: Televiziunea Română

foto: MAPN

Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes