Connect with us
Publicitate

Fapt divers

Povestea Luanei, tânăra care a deschis primul studio de „dans la bară” din Braşov: „Dansul m-a ajutat mai mult decât doctorii”

Publicat

pe

Publicitate

Aflat încă la început în România, dar în plină ascensiune la nivel mondial, pole dance, pe românește „dansul la bară”, ar putea aduce recunoaștere țării noastre peste tot în lume. La Campionatele Mondiale din luna octombrie desfășurate la Kielce (Polonia), sportivii români au reușit să cucerească patru medalii și de aur și una de argint, în condițiile în care delegația noastră a numărat doar 14 sportivi.

Pole dance-ul, sportul care poate readuce România pe hartă la nivel mondial

Pole dance combină elemente de acrobație din gimnastică și din dans, însă rădăcinile sunt mult mai vechi. Deși unii consideră că „se trage” din cabaret sau striptease, tradiția merge mult înapoi în timp și își are originile în India de acum 800 de ani, unde se numește Mallakhamba și este sportul național. Chinezii practicau și ei un sport asemănător încă din secolul 12.

Contrar preconcepțiilor că acest sport este apanajul exclusiv al femeilor, există și bărbați care îl practică, deși în România deocamdată îi poți număra pe degete. Dansul la bară ar putea să devină sport olimpic până la Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 2028.

Publicitate

Luana a învins tulburările mentale prin pole dance: „M-a ajutat mai mult decât doctorii”

Luana Cotan sau „Iguana Luana”, numele de scenă și cum îi place să se prezinte, se concentrează la 24 de ani în totalitate pe pole dance, mai exact pe „hard exotic”. Tocmai și-a dat demisia, însă are planuri și visează departe: „Fac de 3 ani. Vreau să evoluez mult și să ajung peste graniță. Trebuia să fiu inginer la fel ca tata, dar nu vreau asta”, a povestit sportiva pentru Fanatik.

Totul a început în pandemie și timp de câteva luni a făcut naveta între Brașov și București pentru a lua lecții. Famila s-a împăcat greu cu gândul: „Mai ales mama… «Cum… ce… stripăriță… ce spune lumea». Mă așteptam și de la taică-miu, dar el era calm și-i spunea: «Nu poți tu să-nțelegi, știi cât de greu e și câtă muncă e Luana?». Când am început să le arăt videoclipuri ce făceam la sală a început să le placă foarte mult”.

Primele ore nu sunt deloc ușoare, iar Luana a aflat asta pe propria piele: „Când forțezi prea mult sau te antrenezi prea mult, faci întinderi, tendinite, e ca la gimnastică. Doar când soliciți sau e prea multă uzură. Unele fete sunt entuziasmate la început și le spunem că muncesc prea mult și nu e bine”.

A deschis primul studio din Brașov cu o ucraineancă

În urmă cu un an a reușit să deschidă și un studio de pole dance în Brașov, alături de Kate, o ucraineancă care a venit în România din cauza războiului: „E mult de muncit și e foarte dificil ca artist să te întreții din asta, dar nu este imposibil. Anul ăsta am fost la mai multe festivaluri și am dansat pe scenă alături OG Eastbull. Cea mai bună reclamă e cea fizică. Am făcut multă experiență de scenă și nu a fost un proiect pe care el l-a implementat și nu a mai existat așa ceva până acum în România”.

Și-a învins afecțiunea prin dans: „Efectiv auzeam voci”

Luana este dovada vie că sportul îți poate schimba viața: „Am avut o perioadă mai dificilă. Orice sportiv sau terapeut îți va spune că sportul vindecă cel mai bine. Eu am avut niște probleme destul de complicate în pandemie, cu tulburări mentale. Când ai astfel de probleme nu vin niciodată singure, ci și cu anxietate sau depresie. Aveam Tulburare Obsesiv-Compulsivă (OCD), dar nu știam că am asta.

Totul s-a declanșat în carantină. Efectiv auzeam voci, vedeam chestii care știam că nu există. Când deschideam ochii, aveam vise peste vise și constant o paralizie în somn. Stăteam cu ochii închiși, dar eram trează. Pur și simplu mi se bloca creierul. Pe fondul ăsta de stres, îmi rupeam pielea pur și simplu.

Chiar nu cred că este un subiect tabu și vreau să vorbesc despre asta pentru că până la urmă e la fel ca orice altă afecțiune. Doar plângeam și eram copleșită de ce se întâmplă. M-a ajutat cel mai mult pole dance-ul. Eliminam toate chestiile negative. Lumea se uită ciudat și o vezi pe fața lor. Unii probabil își imaginează ce boală transmisibilă pot să le dau. Dar nu bag în seamă”.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
1 Comentariu

1 Comentariu

  1. ainstain 2

    29 aprilie, 2024 at 3:52 pm

    Asta cam asa ie cam cum spune ia.
    Bara ajuta foarte mult la sanatate.
    Ie greu da cu ceva antrenament dupaia ie putin mai usor.
    Bravo donsoara !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes