Connect with us
Publicitate

Eveniment

Polițistul care a vrut să îşi împuşte vecinii, în Covasna, ar fi fost părăsit de soţie şi era beat. Gloanțele au trecut milimetric pe lângă victime și s-au înfipt în dulapul din bucătărie

Publicat

pe

Polițistul din Covasna care și-a atacat cu focuri de armă vecinii a intrat peste ei în casă, aparent în încercarea de a-i ucide. Agentul era angajat în Ministerul de Interne de mai bine de 20 de ani și lucra direct cu publicul. Cu o zi înainte de atac, în timpul turei, ar fi trecut pe la psihologul unității.

Publicitate

Localnicii susțin că bărbatul a fost părăsit de soția lui, motiv pentru care ar fi băut pe măsură. Atacul cu arma ar fi avut loc pe fondul consumului excesiv de alcool, relatează stirileprotv.ro.

Polițistul din localitatea Pachia, aflată la 6 kilometri de orașul Covasna, se înțelegea bine cu vecinii, un cuplu. Oamenii nu s-au mirat când agentul a apărut la poarta lor. Bărbatul a ieșit să-i deschidă, dar în acel moment polițistul a tras spre el cele două gloanțe pe care le avea pe țeava puștii de vânătoare.

Gloanțele au străpuns ușa de la intrare și tocul ferestrei și s-au înfipt apoi în peretele bucătăriei. Au trecut milimetric pe lângă femeia care era înăuntru și l-a rănit ușor pe soțul care abia apucase să se refugieze în casă și să zăvorască ușa.

Publicitate

Polițistul a plecat, însă doar pentru câteva minute. Probabil pentru că avea arma descărcată. A revenit, a spart un geam și a intrat în casa, cu pușca în mana, în căutarea celor doi vecini. Intre timp, aceștia reușiseră să fugă escaladând un geam din spatele casei.

Internat în spital, polițistul este cercetat pentru tentativă de omor, violare de domiciliu, uz de armă fără drept și distrugere.

Surse din Poliție afirmă că problema este mai veche: agentul ar fi fost prins, anul trecut, cu o alcoolemie de 1,6 la serviciu. Angajat de 22 de ani la Poliția orașului Covasna, lucra cu publicul și fusese reclamat de un cetățean, care nu s-a putut înțelege cu el. Dar, spun surse din interior, agentul nu ar fi pățit nimic în urma incidentului.

Reprezentanții IPJ au comunicat doar că fusese evaluat psihologic și profesional, dar nu au făcut publice rezultatele evaluărilor.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Alexandru

    11 ianuarie, 2024 at 10:16 am

    Ar trebui să execute 20 ani privare de libertate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes