Administrație
Poliția Animalelor se înființează în România: Autoritățile vor putea acționa fără mandat dacă animalul este în pericol

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat marți proiectul unei Ordonanțe de Urgență prin care se pune în dezbatere publică înființarea Poliției Animalelor.
În textul proiectului este prevăzut că animalele care se află în pericol vor putea fi confiscate și de asemenea polițiștii vor avea dreptul să intre pe o proprietate privată fără mandat de la judecător dacă se constată că animalul este în pericol.
Mai mult, polițiștii se pot folosi de forțele și mijloacele din dotare ca să acționeze pentru salvarea unui animal, iar „acțiunile polițiștilor, inclusiv cele de pătrundere, pot fi înregistrate cu mijloacele audiovideo sau foto din dotare, fără consimțământul persoanelor.”
În plus, animalele maltratate vor fi cazate în adăposturile publice pentru a fi tratate, apoi vor fi date spre adopție.
Poliția Animalelor va avea atribuții inclusiv în ceea ce privește animalele sălbatice și va fi în subordinea Poliției Române, potrivit digi24.ro.
Proiectul de Ordonanță de Urgență modifică Legea 205/2014 de protecție a animalelor și mai prevede că vor fi transferați, fără examen sau concurs, angajați de la ANSVSA în noua structură.
Ce se înțelege prin situația de pericol pentru animale:
- a) rănirea sau schingiuirea animalelor;
- b) organizarea de lupte între animale sau cu animale;
- c) practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive;
- d) folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea;
- e) prezența fără supraveghere, pe căile de circulație publică, a animalelor din speciile ecvine și rumegătoare mari și mici.
- Astfel, polițiștii pot interveni dacă vor constata existența situației de pericol pe baza evaluării situației de fapt și a stării fizice a animalului care rezultă din:
- a) constatarea directă și consemnarea celor constatate într-un înscris ori înregistrarea celor constatate cu mijloace tehnice;
- b) declarațiile persoanelor implicate în activitățile prevăzute la alin.(2) sau ale persoanelor care au asistat la activitățile respective sau au cunoștință despre desfășurarea acestora;
- c) înregistrări video sau audio ori fotografii, indiferent de proveniența acestora;
- d) înscrisuri, inclusiv cele de natura mesajelor sau postărilor în mediul electronic și/sau de telefonie mobilă;
- e) fișa de observație clinică întocmită de un medic veterinar.
Totodată, în cazurile în care nu s-a putut interveni la timp pentru salvarea animalelor, se prevede că „în situația în care este necesară curmarea suferințelor fizice inutile ale animalului rănit, serviciile publice, prin medici veterinari, efectuează eutanasia acestuia la fața locului”.
Proiectul se află în dezbatere publică pentru 10 zile.
Sursa: digi24.ro
Foto: pixabay
-
Administrațieacum 2 zile
Veşti cât se poate de bune! Aeroportul de la Ghimbav ar putea deveni operațional din luna iunie 2023
-
Socialacum 2 zile
Milionarul brașovean care și-a ucis bunica, în urmă cu trei ani, a fost eliberat. Dan Cămârzan era internat într-un spital de psihiatrie
-
Evenimentacum 2 zile
S-a aflat cauza din care sute de peşti au murit pe râul Olt, în apropiere de Făgăraş. Nivelul apei a crescut cu aproape un metru într-o zi
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / Un bărbat din Râșnov a fost amendat pentru că a aruncat gunoaie în pârâul Ghimbășel. Omul nu a știut că gestul lui a fost surprins de o cameră de supraveghere
-
Socialacum o zi
Noi scumpiri, de la 1 septembrie. Compania Apa Brașov anunță majorarea tarifelor la serviciile de apă și canalizare
-
Fapt diversacum 2 zile
Un hotel din centrul oraşului Sfântu Gheorghe va fi dărâmat. Clădirea a aparţinut afaceristului braşovean Ioan Neculaie
-
Utilacum 2 zile
Atenţie şoferi! Transport agabaritic pe DN 1, Centura Braşovului, DN 13 şi până la Hoghiz
-
Evenimentacum o zi
FOTO / O maşină s-a răsturnat pe strada Nicole Titulescu din Braşov. O persoană a ajuns la spital
Cotoman Lavinia Maria
27 august, 2020 at 9:34 am
Bună ziua, in urmă cu aproximativ 2 luni vecinul nostru ne-a omorât cu bestialitate un mascul de rasă Amstaff ,am apelat la toate organele competente din zona Rupea și Brașov ,dar toate aceste eforturi fără nici un rezultat concret , mi-aș dori ca dumneavoastră să puteți interveni ca acești criminali să fie pedepsiți să nu mai comită astfel de fapte , vă mulțumim.