Connect with us

Prima pagină

Poiana Brașov se transformă din stațiune de iarnă în stațiune all season

Avatar

Publicat

pe

Primul document oficial care va transforma Poiana Brașov dintr-o stațiune dedicată sporturilor de iarnă într-o locație care să ofere pe tot parcursul anului activități de agrement a fost aprobată vineri de Consiliul Local Brașov. 

Publicitate

Planul Integrat de Dezvoltare a Activităților Turistice și de Agrement din Poiana Brașov, propus de primarul Brașovului, George Scripcaru, conține toate obiectivele de investiții ale Municipalității în următorii trei ani, cu scopul de a crește numărul turiștilor care aleg Poiana Brașov pentru un sejur mai lung, nu doar pentru weekend, și pentru toate anotimpurile, nu doar iarna.

,,Mă bucur că această strategie de dezvoltare a turismului din Poiana Brașov a fost adoptată de către domnii consilieri, pentru că ea conține liniile directoare pe baza cărora se va dezvolta această stațiune în următorii ani. Înainte de a veni cu ea în fața Consiliului Local am prezentat-o și domnului ministru al fondurilor europene, Ioan Boloș, pentru a vedea care dintre proiectele noastre de investiții din Poiana Brașov sunt eligibile pentru a fi finanțate cu fonduri europene.

Publicitate

Abia după ce am primit susținerea domnului ministru, am propus Consiliului Local   acest plan, pentru că această transformare a Poienii are nevoie de fonduri consistente și este foarte important să accesăm cât mai multe finanțări nerambursabile, așa cum am făcut încă de la aderarea României la Uniunea Europeană. Prin această strategie ne propunem să asigurăm facilități cât mai variate de petrecere a timpului liber pentru turiști, indiferent de sezon.

Pentru sezonul de iarnă, pe lângă extinderea domeniului schiabil, dorim să dezvoltăm schiul de tură, să amenajăm trasee de schi fond de agrement și trasee pentru drumeții pe rachete de zăpadă. În celelalte trei anotimpuri, vom dezvolta cel mai mare domeniu de ciclism pentru mountain bike din România, cu 100 de km de piste, vom amenaja o pistă de sanie de vară, vom lega vârful Postăvarul cu Poiana Brașov printr-o tiroliană diferită de cele cu care ne-am obișnuit în alte locații, vom construi un loc de joacă acvatic, un  parc aventura, trasee de cart montan și o zonă pentru a exersa săriturile cu bicicleta.

Publicitate

Realizarea investițiilor din strategia aprobată de consiliul local va transforma Poiana Brașov în principala stațiune  montană a României, indiferent de anotimp”, a declarat primarul George Scripcaru.  

Detalii din Planul Integrat de Dezvoltare a Activităților Turistice și de Agrement din Poiana Brașov:

Sezonul de iarnă

Publicitate

Extindere domeniul schiabil cu 30 de hectare:

  • Amenajarea a încă 10 km de pârtie
  • Construirea a două noi sisteme de transport pe cablu: o telegondolă și un telescaun
  • Amenajarea unui nou lac de acumulare
  • Valoarea investiției: aprox. 32 milioane de euro.
  • Schi fond, sporturi nordice, schi de tură
  • Spațiul mare din zona Poienii de jos este recomandat pentru infrastructura sporturilor nordice, în special pentru schi fond.
  • Se recomandă poziționarea accesului la traseele de schi fond direct de la zonele de parcare. Atractivitate: nivel ridicat (pentru toate categoriile de vârstă și clasele sociale)
  • Se recomandă planificarea traseelor de schi fond în afara domeniului schiabil (evitarea intersectării cu pârtiile) cu o lungime a traseului între 3.000-8.000 m.
  • Schiul de tură este, de asemenea, un sport foarte popular.
  • Se recomandă crearea infrastructurii necesare și asigurarea accesului sportivilor pe tot domeniul schiabil din Poiana Brașov.

Drumeții pe rachete de zăpadă, plimbări  în natură cu ghid

În afară de domeniul schiabil, natura frumoasă din jurul stațiunii Poiana Brașov oferă o gamă variată de opțiuni pentru drumeții pe rachete de zăpadă. Nu sunt necesare infrastructuri speciale, ci doar echipamente închiriate și organizarea de drumeții cu ghizi specializați.

Publicitate

 Sezoanele primăvară-toamnă

Amenajarea unui domeniu de ciclism, pentru mountain-bike

Prin proiectul de față propunem o soluție pentru relansarea economică a turismului de vară din zona Poienii Brașov și a împrejurimilor sale, prin construcția și operarea a 100 km de rute de mountain biking (ciclism montan), care vor fi folosite în principal de sportivi din întreaga țară dar și din străinătate și care se adresează deopotrivă amatorilor, dar și sportivilor profesioniști. Prin câțiva pași simpli Brașovul poate deveni destinația numărul unu pentru mountain biking în România și una dintre cele mai importante din Europa de Sud Est.

Publicitate

Domeniul dedicat mountain biking-ului:

Va cuprinde trasee care sunt foarte similare potecilor turistice deja existente în Masivul Postăvarul, deci se vor integra în peisajul natural al zonei în cel mai armonios mod cu putință. Brașovul este deja o atracție pentru mountain bikeri, dar astfel poate deveni cea mai importantă rețea de trasee de profil din această parte a Europei.

  • Zip Line
  • Zip Line este un cablu de oțel suspendat, montant pe o pantă înclinată. Este conceput pentru a permite transportul uneia sau mai multor persoane folosind forța gravitațională. În general este cunoscut ca o tiroliană.
  • Un tur de agrement la nivelul coronamentului pădurii este o formă cunoscută de agrement și este în general folosită în stațiunile montane din întreaga lume.
  • Turiștii sunt prinși de un ham cu câteva elemente de siguranță de pe o platformă (START) și apoi sunt lansați cu diferite viteze, în funcție de designul sistemului, către vale unde ajung, printr-un sistem de frânare, la sosire.
  • Zip Line-urile sunt destinații populare atât în stațiunile montane, cât și în parcuri de aventură dedicate.
  • În Poiana Brașov se propune elaborarea unui Zip Line care să lege Vârful Postăvaru de Poiana Brașov.
  • Acest cablu va oferi o coborâre spectaculoasă și în deplină siguranță pentru turiștii de primăvară, vară și toamnă.
  • Sanie de vară
  • Se propune construirea unei piste de sanie de vară, potrivită pentru operare de-a lungul întregului an (funcționare inclusiv iarna și indiferent de condițiile meteo), cu un sistem propriu de urcare de genul „Alpine Coaster”. Acest sistem ar permite o operare confortabilă și sigură în condiții de umiditate /ploaie sau ninsoare.
  • Se recomandă amplasarea punctului de acces la pista de sanie de vară în apropierea stației inferioare a telecabinei Capra Neagră, pe platoul de lângă Centrul de Agrement al stațiunii, limitrof pârtiei Bradul.
  • În această versiune de proiectare, lungimea pistei de coborâre ar fi de aproximativ 1.500 metri cu o diferență de nivel de 155 metri, iar lungimea traseului de urcare ar fi de aproximativ 680 m.
  • Loc de joacă acvatic
  • Se propune construirea unui mic loc de joacă acvatic în zona stațiunii Poiana Braşov. Instalarea mai multor zone mici de joacă, prevăzute cu apă curgătoare și un design atractiv integrat mediului natural.
  • Rețeaua de apă a sistemului de producere a zăpezii ar putea fi folosit pentru alimentarea bazinelor mici/ iazurilor de joacă. Iazurile de joacă trebuie etanșate cu un strat de folie și un strat de pietriș.
  • Echipamentele de joacă și traseele de curgere a apei trebuiesc realizate din materiale naturale (lemn, piatră). Instalarea de mobilier de gradină/bănci/mese este indicată în apropierea zonelor de joacă.
  • Traseu de aventură la înălțime
  • Amenajarea unui traseu de aventură pe frânghii la mare înălțime și a unuia la mică înălțime, având în vedere că zona împădurită de la marginea stațiunii Poiana Braşov este potrivită pentru construirea unui astfel de traseu pe frânghii ancorate de copacii din pădure.
  • Avantajele constau în ușurința de acces, infrastructura existentă (unități de gastronomie, facilități sanitare) din zonă și spațiul aproape nefolosit (aproape nici un conflict în utilizare, cu excepția activității silvice).
  • Cart montan
  • Infrastructura de transport pe cablu existentă (telecabinele, telegondola), pot asigura transportul carturilor montane.
  • Punctul de start și de sosire pentru traseul de cart montan ar fi determinate în funcție de amplasamentul stațiilor inferioare și superioare ale instalației.
  • Traseul de cart montan ar trebui poziționat separat față de rutele de drumeții și de drumuri de acces, pentru evitarea conflictelor de utilizare. De asemenea, înclinarea pistei de cart trebuie să fie cuprinsă între 5% și maxim 18%. Lățimea necesară a pistei este cuprinsă între aprox. 2.5 și 3 m.
  • Pump track

Traseele de pump track presupun formarea unor sărituri din pământ pe care copii și tinerii pot exersa mersul pe bicicletă și săriturile. Astfel de dezvoltări pot fi utile și pentru organizarea de concursuri pe viitor.

Spațiu de joacă în pădure

  • Suprafața mare de teren împădurit de la marginea stațiunii Poiana Brașov este potrivită și pentru construirea unui spațiu de joacă în pădure și a unui traseu de aventură foarte atractive pentru familiile cu copii.
  • Avantajele constai în ușurința accesului, sustenabilitate (dacă sunt folosite materiale naturale cum ar fi piatra și lemnul), costurile relativ mici de construcție și întreținere (fără conflicte de utilizare, cu excepția activităților de silvicultură).
  • Instalarea unui spațiu de joacă/traseu de aventură prin pădure cu stații de joacă realizate din materiale naturale (lemn, piatră, sfoară etc.). Instalarea de mobilier de gradină /bănci/mese în apropierea echipamentului de joacă.

foto cu caracter ilustrativ

Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Eveniment

Un poliţist din Baraolt s-a împuşcat în cap

Redactia Brasov

Publicat

pe

Publicitate

La data de 28 ianuarie, un agent de poliție, de 24 de ani, din cadrul Poliției Orașului Baraolt a fost găsit de către colegii acestuia într-o cameră din sediul poliției, prezentând o plagă împușcată la nivelul capului.

La momentul în care a fost găsit, polițistul prezenta semne vitale.

Publicitate

La fața locului a fost solicitat imediat un echipaj medical, care după intervenție, l-a transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Poliţistul a fost internat la o unitate medicală în stare gravă, comatoasă. Din nefericire, acesta a murit pe patul de spital.

Publicitate

În continuare, se efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe, pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

Polițistul își desfășoară activitatea în cadrul I.P.J. Covasna din anul 2019, fiind absolvent al unei școli de agenți de poliție.

Din primele verificări, este vorba de o tentativă de suicid

Publicitate
Citește mai mult

Eveniment

FOTO – VIDEO / Aproape 450.000 e euro falşi şi peste un kilogram de cannabis au găsit procurorii DIICOT Braşov

Redactia Brasov

Publicat

pe

Publicitate

În această dimineaţă, procurorii DIICOT-S.T. Braşov împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov au efectuat un număr de 28 de percheziţii domiciliare pe raza municipiilor Brașov, Craiova, Ploiești și a judeţului Alba, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de falsificare de monedă, punerea în circulație de valori falsificate, deținere de instrumente în vederea falsificării de valori, trafic de droguri de risc şi trafic de droguri de mare risc.

În fapt s-a reținut că, începând cu luna august 2020, un număr de 3 suspecţi, au constituit pe raza municipiului Brașov, un grup infracțional organizat având ca principal obiectiv obținerea unor sume mari de bani din falsificarea de monedă străină, respectiv euro, de diferite cupiuri.

Publicitate

În urma colaborării cu EUROPOL, s-a stabilit faptul că falsurile produse de membrii acestei grupări au fost semnalate pe teritoriul a 10 state din cadrul Uniunii Europene.

Cele 10 state din cadrul Uniunii Europene pe teritoriul cărora au fost semnalate falsurile produse de către membrii acestei grupări sunt România, Austria, Belgia, Germania, Spania, Italia, Grecia, Lituania, Olanda și Slovacia. În aceste state au fost plasate un număr de 441 de bancnote din cupiura de 50 de euro contrafăcute.

Publicitate

Din investigațiile efectuate în cauză, a rezultat faptul că o parte dintre membrii grupului au întrevăzut o oportunitate și din contrafacerea de bancnote emise de către statul român, respectiv bancnote din cupiură de 100 de lei, sens în care au desfășurat mai multe activități, în vederea obținerii unei calități a bancnotei cât mai apropiată de original.

Un alt palier abordat a fost reprezentat de implicarea în activități de trafic de droguri de risc și de mare risc, sens în care membrii grupului au oferit/vândut droguri de risc și de mare risc (cannabis și cocaină), mai multor persoane.

S-a reţinut faptul că, în perioada 25 – 31 ianuarie 2021, membrii grupării au intenționat să pună în circulație suma de 50.000 de euro, compusă din bancnote din cupiură de 50 de euro falsificate.

Publicitate

În urma perchezițiilor efectuate, a fost identificată aparatura folosită în activitățile de falsificare (imprimante, scanere, calculatoare, cerneluri speciale), documente de identitate ce par a fi contrafăcute, suma de 445.770 de euro, formată din bancnote de diferite cupiuri, susceptibile a fi falsificate, aproximativ 1.250 de grame de cannabis, 10 grame de cocaină, precum și sumele de 11.670 de euro, 800 de dolari și 42.780 de lei.

La sediul DIICOT- S.T.Braşov au fost aduse, în vederea audierii, un număr de 21 de persoane.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale.

Publicitate

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate Craiova, Ploiești, Alba și București, şi al jandarmilor din cadrul G.M.J. Burebista Brașov.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

YouTube video

Publicitate
Citește mai mult

Eveniment

VIDEO / Misiune în nămeţi! Cum patrulează jandarmii montani de la Bâlea în zăpadă de peste un metru şi jumătate

Redactia Brasov

Publicat

pe

Publicitate

Ninsoarea a pus stpânire pe crestele munţilor. Cu siguranţă cel mai mare strat de zăpadă din ţară este în vârul munţilor Făgăraş. La peste 2.000 de metri altitudine zăpada ajunge în multe locuri la peste un metru şi jumătate, iar oamenii care trebuie stau acolo au o misiunea foarte grea.

Nămeţii dau mari bătăi de cap jandarmilor montani care au punctul de lucru acolo. În vârful Munţilor Făgăraş se află Postul de jandarmi montan Bâlea al Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu. Acolo sunt mereu prezenți jandarmii. Este un post de jandarmi montan permanent.

Publicitate

Aceştia sunt prezenţi pentru prevenirea accidentelor, informarea turiştilor, căutarea şi salvarea persoanelor aflate în dificultate.

Ministerul Afacerilor Interne a comentat şi el experienţa jandarmilor montani de la Bâlea:

„Au plecat de dimineață de la Sibiu…
Au luat telecabina de la Bâlea Lac și apoi au mers timp de o oră prin zăpadă mai mare de un metru, până la Baza de salvare, acolo unde își au „biroul”.
Sunt jandarmii montani din masivul Făgăraș, cei care au grijă ca turiștii, destul de mulți chiar și în această perioadă, să fie în siguranță.
Au la activ zeci de misiuni de salvare desfășurate în condiții extreme, viscol puternic, vizibilitate redusă, temperaturi mult sub limita înghețului sau zone greu accesibile.
Sunt oameni care niciodată nu au spus nu se poate.
Știu pe dinafară fiecare bucățică din acești munți și împreună cu colegii de la Salvamont și-au pus de multe ori viața în pericol pentru a o salva pe a celor care aveau nevoie de ajutor.
Nu vor să descurajeze pe nimeni să facă drumeții pe munte pe timp de iarnă, doar fac o serie de recomandări pe care trebuie să le respectați pentru a fi în siguranță:
 Informați-vă din timp asupra traseului propus, precum şi asupra programului de funcţionare a mijloacelor de transport pe cablu;
 Consultați prognoza meteorologică înainte de a pleca la drum;
 Purtați echipament adecvat zonei de munte;
 Nu plecați pe munte dacă ați consumat băuturi alcoolice;
 Folosiți numai traseele marcate şi să nu vă abateți de la acestea;
Dacă vă aflați în dificultate pe munte, apelați numărul unic de urgenţă 112, precizând următoarele: datele de identificare, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor şi locul unde sunt persoanele aflate în dificultate.”

YouTube video

 

YouTube video

Publicitate
Citește mai mult
Publicitate
Publicitate

De Interes

>