Connect with us
Publicitate

Social

Peste 6.500 de bătrâni nevoiaşi din Braşov şi-au luat tichetele „Dar din suflet pentru seniori” cu ocazia sărbătorilor Pascale. Apel al Direcției de Asistență Socială, toţi cei care pot beneficia de ele să meargă să le ridice

Publicat

pe

Publicitate

De la începutul Campaniei “Dar din suflet pentru seniori”, cu ocazia Sărbătorilor de Paște 2024 un număr de 6.550 de beneficiari au intrat în posesia tichetelor valorice.

La nivelul municipiului Brașov, Casa Județeană de Pensii Brașov ne-a comunicat că există un număr de 12.776 persoane eligibile, care îndeplinesc condițiile de vârstă și de venituri pentru accesarea acestei prestații sociale.

„În aceste condiții rugăm toate persoanele îndreptățite să se prezinte la sediul Direcției de Asistență Socială Brașov, din str. Panselelor, nr. 23, în timpul programului de lucru pentru a intra în posesia tichetelor sociale.”, a transmis Direcţia de Asistenţă Socială Braşov.

Perioada de desfășurare a Campaniei “Dar din suflet pentru seniori” cu ocazia Sărbătorilor de Paște 2024 se încheie în data de 30.04.2024

Publicitate

Pentru derularea în bune condiții a Campaniei, am luat măsuri pentru reducerea timpilor de așteptare la zero.

Beneficiarii sprijinului financiar sunt pensionarii care au domiciliul stabil în municipiul Brașov, au venituri de până la 2000 lei/lună, vârsta de minim 63 ani femeile sau minim 65 ani bărbații sau împlinesc vârsta până în data de 31.12.2024 inclusiv și nu au datorii față de bugetul local.

  • Sprijinul financiar se va acorda sub formă de tichete în valoare totală de 200 lei (10 tichete*20 lei/tichet) care pot fi utilizate exclusiv pentru achiziționarea de produse alimentare;
  • Persoanele care îndeplinesc condițiile de eligibilitate vor depune o cerere conform modelului prestabilit, însoțită de următoarele documente:
  1. actul de identitate (CI sau BI) în original;
  2. cupon de pensie pentru luna anterioară sau luna solicitării, în original;
  3. împuternicire olografă în cazul persoanelor vârstnice nedeplasabile, însoțită de documente medicale din care să reiasă incapacitatea solicitantului de a se deplasa;
  4. actul de identitate al împuternicitului, când este cazul, copie;
  5. Informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal.

Depunerea cererii însoțită de documentele justificative, se face concomitent cu ridicarea tichetelor;

  • ridicarea tichetelor valorice de la sediul DAS Brașov (fie personal, fie prin persoană împuternicită-pentru persoanele nedeplasabile).

Important – Beneficiarii care au intrat în posesia tichetelor în anul 2023 nu mai completează o nouă cerere ci doar se prezintă la DAS Brașov cu actul de identitate în original  și cuponul de pensie din luna solicitării sau din luna anterioară pentru ridicarea tichetelor.

Programul de lucru cu publicul al Direcției de Asistență Socială Brașov este: luni, marți, miercuri, vineri între orele 08:30-15:00 și joi între orele 8.30-17.00.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes