Connect with us
Publicitate

Sport

Peste 400 de ciclişti se pregătesc pentru primul Campionat European de Mountain Bike din România. Va avea loc la Cheile Grădiștei, în judeţul Braşov

Publicat

pe

Publicitate

România va găzdui în perioada 8-12 mai, pentru prima dată, Campionatul European de Mountain Bike. Evenimentul se bucură de participarea a peste 400 de cicliști din peste 17 țări europene. Competiția se va desfășura la Cheile Grădiștei, în județul Brașov.

Cicliștii se vor întrece în disciplinele Cross Country Olympic (XCO), Cross Country Team Relay (XCR) și Cross Country Short Track (XCC), pentru categoriile Elite, U23 și Juniori.

Evenimentul care se va desfășura la Cheile Grădiștei Fundata (județul Brașov), într-un complex construit special pentru sport, este organizat de Federația Română de Ciclism, în parteneriat cu Agenția Națională pentru Sport și Comitetul Olimpic și Sportiv Român.

Potrivit organizatorilor, cei peste 10.000 de spectatori care sunt așteptați la Cheile Grădiștei în cele cinci zile de competiție vor avea ocazia să vadă sportivi precum franțuzoaica Pauline Ferrand-Prévot, multiplă campioană mondială la mai multe discipline din Mountain Bike, neerlandeza Puck Pieterse, câștigătoare a Cupei Mondiale la MTB în 2023, atât la XCO, cât și XCC, sau francezii Joshua Dubau (câștigător al mai multor etape de cupă mondială la XCO și XCC) și Victor Koretzky, multiplu campion mondial la Team Relay.

Publicitate

România va fi reprezentată, între alții, de Vlad Dascălu, care va încerca să își apere titlul de campion european la XCO, de Ede Molnar, campion european la Eliminator și proaspăt câștigător al primei etape din cupa mondială la Eliminator și de Wendy Bunea, o junioare care deja se afirmă în competițiile europene.

Organizarea acestui eveniment de amploare a necesitat o investiție semnificativă, în valoare de peste 350.000 de euro, au precizat organizatorii, în cadrul unei conferințe de presă ținută miercuri la sediul Agenției Naționale pentru Sport.

Fondurile au fost utilizate pentru acoperirea costurilor efective de organizare, procesul de acreditare a participanților și transmisiunea live a întrecerii.

La competiția care se desfășoară cu doar câteva zile înaintea închiderii calificărilor pentru Jocurile Olimpice de la Paris, și-au confirmat deja participarea aproape 200 de rideri din 17 țări, între care Franța, Olanda, Belgia și Danemarca, dar numărul acestora este așteptat să crească la 400 de sportivi și 200 de tehnicieni până la închiderea înscrierilor.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes