Connect with us
Publicitate

Social

Peste 4.500 de elevi au participat la Evaluarea Naţională din judeţul Braşov

Publicat

pe

Publicitate

Dintre cei 4.617 elevi ai clasei a VIII-a din unitățile școlare gimnaziale din județul Brașov, înscriși la Evaluarea Națională, 4.514 au participat astăzi, 25 iunie, la proba de Limba și literatura română. Au absentat 103 elevi. Nu au fost semnalate incidente și nici un candidat nu a fost eliminat din examen pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

În această sesiune au fost înscriși pentru a susține examenul de Evaluare Națională 83 de absolvenți cu cerințe educaționale speciale, 6 beneficiind de materiale compensatorii. Un candidat a susținut proba la domiciliu, fiind externat din spital cu recomandarea medicală de a nu ieși din casă. O comisie constituită la nivelul centrului de examen s-a deplasat la domiciliul candidatului care a susținut proba în condiții de siguranță. Un alt candidat a susținut proba la spital. Și pentru acesta, o altă comisie s-a deplasat la spitalul unde era internat. Absolventul a susținut, de asemenea, proba în condiții de siguranță.

Subiectul la Limba și literatura română a fost diferit pentru absolvenții care au studiat în limba maghiară față de cel al absolvenților care au studiat în limba română și limba germană. Ambele au fost accesibile, asemănătoare celor din anul anterior, oferind posibilitatea oricărui absolvent de clasa a VIII-a să poată trece de pragul notei 5.00.

Subiectele și baremele de corectare pentru probele scrise sunt publicate în fiecare dintre cele trei zile de examen, la ora 15.00, de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro.

Publicitate

Evaluarea digitalizată a lucrărilor a fost introdusă pentru prima dată la acest examen, după ce, modalitatea a fost testată cu succes la simularea din primăvară. Astfel, lucrările scrise au fost scanate în sălile de examen, pe măsură ce candidații au finalizat redactarea acestora, fiind încărcate în aplicația informatică dedicată. Ulterior, acestea vor fi distribuite aleatoriu, la nivel național, profesorilor înscriși în platformă.

Profesorilor înscriși pentru evaluare le-au fost create conturi personale în aplicație, urmând ca în următoarea zi, după fiecare probă scrisă, să evalueze lucrările scanate utilizând calculatorul, laptop-ul sau chiar tableta în patru centre de evaluare organizate în unități școlare gimnaziale din municipiul Brașov.

Următoarea probă va avea loc joi, 27 iunie (Matematică), iar ultima probă, la Limba și literatura maternă, va fi susținută vineri, 28 iunie, de elevii care au urmat cursurile gimnaziale în limba maghiară sau germană.

Primele rezultate vor fi publicate anonimizat miercuri, 3 iulie, până la ora 14:00, atât în centrele de examen, cât și pe Internet, respectându-se Regulamentul general privind protecția datelor cu caracter personal.

Contestațiile vor putea fi depuse în zilele de 3 iulie (orele 16.00 – 19.00) și 4 iulie 2024 (ora 08:00 – ora 12:00) Acestea pot fi transmise și prin mijloace electronice.

Rezultatele finale, după reevaluarea lucrărilor ale căror rezultate au fost contestate, vor fi afișate în 9 iulie.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes