Connect with us

Social

Peste 3,3 milioane de concedii medicale și-au luat românii în 2023. Care sunt cele mai întâlnite afecțiuni pentru care oamenii au cerut adeverința de la medic

Publicat

pe

Publicitate

Românii își iau concedii medicale pe bandă rulantă, iar mulți dintre ei cer această adeverință chiar și pentru afecțiuni minore. Un raport publicat recent arată că în cursul anului 2023, medicii de familie din țara noastră au acordat un total de 3.361.000 de cereri de concedii medicale, potrivit declarațiilor președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Valeria Herdea.

Publicitate

Potrivit fanatik.ro, aceste concedii medicale au fost acordate pentru o gamă variată de afecțiuni. În România s-au dat concedii pentru boli oncologice, afecțiuni legate de sarcină și concedii prenatale, precum și probleme legate de sănătatea mamei și copilului. În plus, un număr semnificativ de concedii au fost solicitate și pentru afecțiuni osteoarticulare degenerative, boli cronice netransmisibile și afecțiuni intercurente.

Valeria Herdea a subliniat importanța evaluării stării de sănătate a populației, subliniind că numărul ridicat de cereri de concedii medicale reflectă o creștere a morbidității în rândul populației.

„În medie, nu se poate discuta despre un număr foarte mare de concedii medicale, ci despre faptul că există o stare de îmbolnăvire, de morbiditate, așa cum îi spunem noi, populația este într-adevăr bolnavă și trebuie să ne gândim la acest aspect. De aceea ne dorim să facem o evaluare a stării de sănătate a populației”, a spus Valeria Herdea.

În final, Valeria Herdea a menționat că numărul de concedii medicale acordate în 2023 a fost mai mic decât în anul precedent, indicând o tendință de revenire la normal după perioada pandemică. Ea a precizat că acest aspect arată că sistemul de sănătate se recuperează.

Ciolacu a raportat că înregistrările evidențiază 274.000 de concedii medicale pentru dureri de spate și 187.000 pentru simptome precum strănutul și răcelile în România. El și-a exprimat nemulțumirea că astfel de afecțiuni atrag concedii medicale care ar putea fi scutite de impozit.

„Vrem să facem o ordine în România sau vrem să continuăm… Eu v-am spus punctul meu de vedere. Dacă vrem pentru răceală să dăm scutiri de impozite, dăm scutiri. Dacă vrem pentru o durere la spate şi n-am putut merge la muncă zece zile şi avem două milioane de zile de concediu pe acest specific, vrem să dăm scutiri de impozite? Foarte bine. Să ştiţi că nu le daţi numai din banii mei. Le dăm din banii la toţi”, a spus premierul Ciolacu.

Senatul a votat săptămâna trecută eliminarea impozitării de 10% pe concediile medicale, însă proiectul de lege trebuie să fie aprobat și de Camera Deputaților pentru a deveni lege aplicabilă. Cu toate acestea, vedem că s-a amânat până în martie dezbaterea proiectului de către deputați.

Impozitarea a fost introdusă inițial în decembrie 2023 prin ordonanță de urgență și este criticată pentru că afectează inclusiv pacienții oncologici și femeile aflate în concediu de maternitate.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes