Social
Peste 26.000 de brașoveni își sărbătoresc astăzi onomastica. Tradiții și superstiții de Sfântul Andrei

Este sărbătoare mare astăzi, în toată România. Peste 900.000 de români celebrează astăzi ziua numelui. La nivelul județului Brașov sunt 26.137 de persoane care poartă numele Sfântului Apostol Andrei, spun reprezentanții Direcției Județene Comunicare de Evidență a Persoanelor Brașov. Dintre aceștia 11.229 sunt femei care poartă numele Andreea, Andreia, Andra, Andruța și 14.908 sunt bărbați cu numele de Andrei, Andreas, Andras sau Andi.
Sfântul Andrei este considerat ocrotitorul României sau patronul spiritual al românilor și se crede despre el că a adus pentru prima dată religia creștină pe teritoriul țării noastre. Apostolul Andrei născut în Betsaida este fratele Sfântului Apostol Petru. Se numără printre cei doisprezece apostoli, fiind primul care l-a urmat pe Hristos, după ce Sfântul Ioan Botezătorul a mărturisit dumnezeirea lui Iisus Hristos.
În noaptea de 29 spre 30 noiembrie, de Sfântul Andrei există credința că locuinţele sunt păzite de strigoi, dacă oalele şi cănile sunt întoarse cu gura în jos şi cenuşa caldă e scoasă din sobă. Tot atunci se crede că spiritele morților bântuie prin locurile în care au trăit, iar fetele de măritat îşi văd ursitul în vis. Pentru a fi feriţi de rele, din nicio casă nu trebuie să lipsească usturoiul.
Ziua Sfântului Andrei e marcată de superstiţia legată de viitor sau de soartă. Tot în această perioadă, pentru a afla cât de rodnic va fi următorul an, gospodinele pun boabe de grâu la încolţit, într-o strachină cu apă. Cât de des va răsări grâul, atât de bogată va fi recolta de anul viitor.
Conform tradiţiei, grâul pus la încolţit cu prilejul zilei de Sfântul Andrei „spune” câte ceva despre viitorul celui care l-a plantat. De Anul Nou, cum arată grâul, aşa va fi şi sănătatea acestuia în noul an.
Conform tradiţiei Bisericii, acestui întâi chemat i-a căzut sortul să meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia şi Macedonia, cu ţinuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre şi Sciţia (Dobrogea) şi până în Crimeea. Sfântul Apostol Andrei a avut un sfârşit de mucenic, fiind răstignit la Patras, lângă Corint, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X, căreia i s-a spus mai pe urmă „Crucea Sfântului Andrei”.
-
Utilacum 2 zile
A fost anunţată oficial şi cea de-a 3-a destinaţie pentru avioanele care vor decola de la Braşov, după Antalya şi Creta
-
Evenimentacum 3 zile
Turiștii surprinși de avalanșă, în munții Făgăraș, riscă amenzi usturătoare. Ei ar putea rămâne și fără permis pentru că drumul spre cabana Capra era oficial închis
-
Evenimentacum 3 zile
Frații Andrew și Tristan Tate au început să își clădească imperiul în județul Brașov. Povestea celor doi milionari a ajuns în atenția jurnaliștilor BBC
-
Administrațieacum 2 zile
Proiectul liniei de tren pentru Aeroportul Brașov – Ghimbav bate pasul pe loc. De ce nu lansează CFR Infrastructură contractul de 700 de milioane de lei
-
Administrațieacum 3 zile
24 de locuințe sociale vor fi amenajate într-un bloc din Brașov. Valoarea proiectului este de peste 3,3 milioane de lei
-
Utilacum 2 zile
Pârtia Lupului inferior, din Poiana Brașov, se deschide oficial mâine. Stratul de zăpadă, în masivul Postăvarul, măsoară între 30 și 50 de centimetri
-
Utilacum 2 zile
VIDEO / Drumarii intervin „în forţă” pentru a deszăpezii Transfăgărăşanul, până la Bâlea Cascadă. Stratul de zăpadă are un metru şi jumătate
-
Socialacum 3 zile
Brașovul, pe primul loc în România la violența în școli. Peste 1.500 de cazuri au fost înregistrate în județ, în perioada 2021 – 2022