Connect with us
Publicitate

Cultural

Peste 150.000 de litri de bere au fost pregătiți pentru a 13-a ediție a Oktoberfest Brașov. Cu ce alte surprize sunt așteptați petrecăreții

Publicat

pe

Joi, 1 septembrie, se va da startul distracției la cel mai mare festival al berii din România. Timp de 11 zile, peste 250.000 de vizitatori sunt așteptați la a 13-a ediție a Oktoberfest Brașov. Evenimentul va debuta cu tradiționala paradă care va porni la ora 17.00, din fața primăriei și va parcurge traseul Primărie – str. Nicolae Iorga – str. Lungă – sens giratoriu Bartolomeu – Calea Făgăraşului – Cort Oktoberfest (zona fostului Stadion Municipal). Odată ce petrecăreții vor ajunge în cortul uriaș montat special pentru eveniment, primarul Brașovului, Allen Coliban va da cep butoiului cu bere, iar atunci festivalul va fi declarat deschis.

Publicitate

Peste 150.000 de litri de bere, din diverse sortimente, au fost pregătiți pentru cele 11 zile de petrecere. Prețurile pornesc de la 6 lei, pentru un pahar de 400 de mililitri și poate ajunge la 12 lei pentru halbele de un litru.

„Este primul an în care avem foarte multe alte beri noi care nu au mai fost în festival. Cea mai importantă este maltzbier, care e berea festivalului, este al treilea an în care avem această bere, special făcută pentru Oktoberfest. Avem bere la tanc, nepasteurizată, este o premieră în eveniment și nu în ultimul rând avem berea cehească, care a apărut de curând pe piața noastră și ne-am dorit să o avem în eveniment. Două dozatoare, bier jet-uri. Un astfel de bier jet are o capacitate de a vinde de 2000 de litri de bere pe oră”, a declarat Bogdan Manea, unul dintre organizatori.

Din festival nu vor lipsi bucatele delicioase ale comercianților. Petrecăreții vor putea savura cârnați cu cașcaval, unii lungi de 30 de centimetri, care sunt serviți cu baghete proaspete și mult muștar. Nu vor lipsi preparatele tradiționale bavareze și românești, dar nici dulciurile extrem de gustoase. Cortul uriaș a fost deja montat. Aici există și scena principală pe care vor urca numeroase trupe atât din România, cât și de peste hotare.

Publicitate

„Numărul de locuri amenajate este cel mai mare din estul Europei, avem în jur la 4500 de locuri. Un singur cort în acest an, patru terase exterioare. Dimensiunea cortului este 80×40, adică 3200 de metri pătrați. Folosim în jur de 25.000 de panduiți, acei șoricei de plastic cu care legăm diverse lucruri, cam 2 kilometri de gard împrejmuitor, avem sute de metri de panglică și tot felul de alte decoruri și materiale pentru decoruri”, spune Marius Câmpeanu, organizator.

„11 zile de petrecere, 11 zile de voie bună, un festival al prieteniei. Oamenii își doresc să se reîntâlnească și noi le oferim această platformă în care să se revadă, să se bucure de viață. Ne bucurăm că reușim chiar și în perioada asta grea să redăm bucuria oamenilor. Am făcut o cerere la RATBV ca să prelungim transportul public de la stația de aici din capăt până la ora 24.00 în fiecare zi fiindcă festivalul va funcționa până la ora 24.00 atât în timpul săptămânii, cât și în weekend. E foarte important ca brașovenii și turiștii să vină cu transportul public încoace, să-și lase mașinile acasă și să se bucure de festival”, a spus Cristian Macedonschi, organizatorul Oktoberfest Brașov.

Organizatorii au pregătit și concursuri cu mii de premii. Nu vor lipsi nici tradiționalele competiții cum ar fi Miss Oktoberfest, Miss Heidi, Miss Popularitate sau Regele Oktoberfest. Anul trecut, peste 140.000 de persoane au petrecut la festivalul berii. Brașovenii și turiștii care vor să aibă un loc asigurat la festival pot face rezervări pe site-ul oktoberfestromania.ro.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

De Interes