Social
Peste 120 de pompieri, cu 74 de mijloace tehnice, vor fi la datorie în perioada Crăciunului și a Revelionului. Ce sfaturi au specialiștii ISU Brașov pentru sărbători liniștite

Sărbătorile de iarnă reprezintă un prilej de bucurie pentru fiecare dintre noi, iar amintirea acestor momente nu trebuie să fie umbrită de tragedii sau alte evenimente care ne pot pune viața în pericol. Pentru gestionarea tuturor solicitărilor primite, în perioada următoare, peste 120 de pompieri sunt pregătiți să acționeze, zilnic, pentru asigurarea protecției și siguranței cetățenilor.
În acest sens, pompierii pot interveni cu peste 74 de mijloace tehnice, dintre care 20 de echipaje de stingere, 13 ambulanțe SMURD si o autospecială pentru transport personal şi victime multiple. În afara măsurilor dispuse la nivel operativ, o atenție sporită este acordată prevenirii evenimentelor care pot fi generate de nerespectarea măsurilor de prevenire a incendiilor.
Pe întreaga perioadă a sezonului rece, pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, sunt desfășurate acțiuni de control și verificare la unități de turism și de agrement, spații comerciale, lăcașuri de cult și ansambluri mănăstirești, târguri tematice specifice sezonului rece și alte amenajări similare în cazul în care acestea se organizează, ori, după caz, în zonele unde se vor desfășura evenimente legate de datini și obiceiuri specifice sezonului rece.
Numai în prima jumătate a lunii decembrie, inspectorii de prevenire au desfășurat acțiuni de control la peste 50 de obiective din județul Brasov, pe timpul cărora au fost constatate peste 200 de deficiențe pe linia apărării împotriva incendiilor. Pe timpul acestor acțiuni, pentru deficiențele constatate, au fost aplicate amenzi în valoare de peste 126.000 lei, precum și 152 de avertismente.
Chiar dacă perioada Crăciunului este aglomerată pentru toată lumea, NU trebuie să neglijăm respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor. Este suficient un moment de neatenție pentru ca un incendiu să cuprindă întreaga locuință.
Pentru evitarea unor astfel de evenimente, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brasov vă recomandă respectarea a trei reguli simple:
- Manifestați prudență maximă la utilizarea sobelor sau a altor echipamente folosite pentru încălzirea locuinței. Stingeți întotdeauna focul în sobă înainte de culcare și nu folosiți mijloace de încălzire (sobe, reșouri, calorifere electrice, aeroterme și altele) cu defecte sau improvizații. Nu aprindeți focul prin utilizarea lichidelor inflamabile. Orice mică improvizație poate conduce la evenimente cu pagube sau chiar cu pierderi de vieți.
- În al doilea rând, este foarte important să respectați câteva măsuri atunci când vorbim de amplasarea și decorarea pomului de Crăciun. Ancorați bine bradul, NU folosiți instalații ornamentale cu improvizații, NU lăsați în funcțiune instalațiile electrice atunci când plecați de acasă, NU aprindeți și NU amplasați artificii sau lumânări în apropierea bradului.
- Cea de-a treia situație este generată de utilizarea mijloacelor pirotehnice. Pe cât de spectaculoase sunt artificiile și petardele, pe atât de periculoase pot fi dacă sunt folosite necorespunzător. În ultimii ani au fost înregistrate cazuri când pompierii au acționat pentru stingerea incendiilor generate de utilizarea mijloacelor pirotehnice sau pentru acordarea asistenței medicale de urgență persoanelor care au fost rănite de aceste obiecte. Pentru evitarea oricăror evenimente, NU permiteți jocul copiilor cu petarde și artificii. De asemenea, utilizarea lor se va realiza numai cu respectarea instrucțiunilor menționate de producător.
„Ne dorim să ne bucurăm împreună de aceste zile, fără evenimente care să vă pună viața în pericol! Țineți cont de sfaturile noastre și respectați măsurile de prevenire a incendiilor. Pompierii brașoveni vă urează sărbători liniștite, lipsite de evenimente care să vă pună în pericol viața sau bunurile!”, au declarat reprezentanții ISU Brașov
-
Evenimentacum o zi
Corupţie în Poliţia Braşov. Percheziţi la 6 oameni ai legii şi două sedii de Poliţie
-
Fapt diversacum 2 zile
FOTO / Un braşovean a organizat o tabără extremă pentru bărbați într-un cătun izolat: „Un loc unde ne întoarcem la origini, ieșim din zona de confort”
-
Fapt diversacum o zi
Ce taxă plateau pe vremuri negustorii la târgul din Piața Sfatului?
-
Evenimentacum 2 zile
Prima sentinţă definitivă în dosarul „Şpagă în spitalele Covid din Braşov”. Poliţistul care sifona date din dosar a primit şase ani de închisoare
-
Evenimentacum 3 zile
VIDEO / Ninge abundent în Brașov și Covasna. Drumarii intervin încă de dimineață pentru a curăța șoselele de zăpada proaspăt depusă
-
Fapt diversacum o zi
VIDEO / Imagini de colecţie! Cum prezenta propaganda comunistă, în 1967, deschiderea restaurantului Coliba Haiducilor din Poiana Brașov: „Specialitățile casei: vânatul și puiul fript în sabie”
-
Fapt diversacum o zi
VIDEO / Imagini savuroase, la Sanctuarul Libearty din Zărnești. Doi urși au fost filmați în timp ce se jucau în zăpadă
-
Evenimentacum 2 zile
Un individ care a încercat să răpească o fetiță, pe o stradă din Sfântu Gheorghe, este căutat de poliție. Oamenii legii i-au făcut portretul robot