Connect with us
Publicitate

Turism

Peste 100.000 de turiști au călcat pragul Cetăţii Făgăraş în 2023

Publicat

pe

Numărul vizitatorilor de la Cetatea Făgărașului a depășit din nou cifra de 100.000. Asta după ce în anii de pandemie din cauza restricțiilor impuse, s-au înregistrat mai puțini vizitatori față de anii  dinaintea pandemiei, când Cetatea a reușit să numere chiar și 160.000 de turiști(anul 2019). Așadar, în anul care s-a încheiat s-au înregistrat  115.000 de turiști, care  au trecut pragul Cetății, cu 20.000 mai mulți, față de anul 2022(95.000). Vizitatorii care au ales să vadă cetatea, care nu a fost cucerită niciodată, au venit din toate localitățile țării, dar și din străinătate.

Publicitate

„Anul trecut, Cetatea a fost vizitată de un număr de aproape 115.000 de turiști, numărul grupurilor a fost de 916. Proiectele expoziționale organizate de muzeu în colaborare cu muzeul Țăranului Român, Muzeul de Istorie a României sau Muzeul Municipiului  București au fost în număr  de 12. Am avut sesiune de comunicări, am avut Festivalul Medieval, lansări de carte. Activitățile cu copiii au fost și ele în număr de destul de  mare anul trecut, la acestea au participat 1170 de copii de la școlile și grădinițele din Făgăraș. Comparativ cu anul 2022, în anul 2023, numărul turiștilor a fost mai mare cu aproape 20%, inclusiv încasările muzeului. Vă dau un singur exemplu, numărul grupurilor în 2022 a  fost  de 748, iar în 2023, așa cum am mai spus, numărul grupurilor a fost 916. Au fost turiști din țară, dar au fost și turiști străini, organizați în special în grupuri. “, a spus Elena Băjenaru, managerul Muzeului Țării Făgărașului, potrivit fagarasultau.ro.

Pentru a putea profita de circuitul de vizitare din Cetatea Făgărașului, planifică-ți vizita luând în considerare următoarele detalii:

Taxa de vizitare este individuală și nu se fac reduceri de grup.

Publicitate

Biletele se achiziționează doar de la casa de bilete amenajată la intrarea în cetate.Se asigură ghidaj gratuit pentru grupuri organizate de minimum 15 persoane. Tarifele de vizitare ale Cetății Făgărașului sunt următoarele:

  • Adulți – 30 RON
  • Elevi, studenți – 10 RON
  • Pensionari – 15 RON
  • Gratuit – copiii sub 7 ani, persoanele cu dizabilități și însoțitorii acestora.
Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes