Connect with us
Publicitate

Social

Persoanele din 5 localităţi braşovene vor ieşi cu 2 ani mai repede la pensie

Publicat

pe

Printr-un comunicat de presă, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a ţinut să aducă la cunoştinţa braşovenilor, în special a locuitorilor oraşelor Făgăraş şi Victoria faptul că „la propunerea mea adresată parlamentarilor PNL și concretizată printr-un amendament al domnilor deputați Gabriel Andronache și Paul Victor Dobre,  Parlamentul României a adoptat astăzi (n.r.-ieri), o modificare la LEGEA PENSIILOR, prin care angajații din localitățile Victoria și Făgăraş vor ieși la pensie cu 2 ani mai repede, din cauza poluării cu amoniac generate de platformele industriale care au funcționat sau funcționează în zonă”.

Publicitate

Veştea a mai completat, spunând că „de aceeași prevedere vor beneficia și angajații domiciliați în localitățile situate pe o rază de 8 km în jurul celor două unități administrativ-teritoriale amintite, respectiv cei din comunele Beclean, Mândra și Ucea.

Dacă sănătatea nu mai poate fi redată cetățenilor din localitățile amintite, supuși zeci de ani agenților poluanți descriși de lege, măcar acest gest făcut de legiuitor la solicitarea mea este, cred, o minimă reparație la care au dreptul din partea statului român”.

foto: viromet.ro

Publicitate
Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

De Interes