Connect with us
Publicitate

Sport

Performanţă remarcabilă. Braşovul are doi săritori cu schiurile calificaţi la Jocurile Olimpice de la Beijing

Publicat

pe

Delegația României pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2022 începe să prindă contur. Până acum sunt certitudini la trei discipline, la sanie, schi fond și sărituri cu schiurile. La sfârșitul acestei săptămâni se încheie calificările și la patinaj viteză, biatlon, bob, schi alpin, alte sporturi unde România va avea, probabil, atleți calificați.

Publicitate

La sărituri cu schiurile, România are certitudinea pentru cel puțin doi sportivi pentru Beijing 2022, ambii braşoveni. Andrei Feldorean la masculin și Dana Haralambie la femininm sunt cei doi săritori care au fost confirmați că vor face deplasarea la Jocurile Olimpice. Andrei Cacina este și el pe lista de aștepare, iar în cazul unei retrageri poate beneficia de acest lucru. O decizie finală în cazul lui va fi luată în 20 ianuarie.

Andrei Feldorean (21 de ani) este debutant la o ediție a competiției supreme. În acest sezon, el s-a calificat în premieră și la o etapă de Cupă Mondială, la Nizhny Tagil. Plecat din Săcele către marea performanță, încă de la vârsta de 7 ani, sportivul și-a îndeplinit obiectivele pe termen scurt, să concureze în Turneul celor Patru Trambuline și să se califice la Jocurile Olimpice Beijing 2022.

Concursul l-a terminat pe locul 49, dar a recunoscut faptul că a avut mari emoții: „Cu emoțiile este foarte greu. Trebuie să lucrez mult și pe partea asta. Dar rezultatul mi-a dat curaj și mai mare, vreau să trag tare în continuare, să arăt că se poate să rămân la acest nivel. Fiind la ultimul nivel, încă mai culeg anumite informații, dar sper să vină rezultate și mai bune, de ce nu, și primele puncte în Cupa Mondială”.

Publicitate

Într-un interviu acordat pentru Eurosport spre sfârșitul anului trecut, Feldorean a dezvăluit că a realizat faptul că poate ajunge în lumea bună a icarilor moderni în iarna trecută: „Am observat că am potențial, iar de atunci toată abordarea mea s-a schimbat. Am realizat cât de importantă este odihna, ce mănânci, cum te antrenezi, cum lucrezi cu toate grupele musculare pentru a fi în control cu absolut totul. Cel mai important lucru, am conștientizat faptul că trebuie să fii foarte relaxat în momentul în care faci o săritură. Este un aspect esențial pentru a face pași înainte. În momentul în care am realizat toate aceste lucruri, m-am dedicat mult mai mult activității pentru a progresa”.

Braşoveanca Daniela Haralambie (24 ani) este la a doua prezență la Jocurile Olimpice, după ediția Pyeong Chang. În urmă cu 4 ani, sportiva a încheiat concursul pe locul 25.

Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes