Connect with us
Publicitate

Eveniment

Percheziţii la Braşov într-un dosar de obţinere ilegală de fonduri guvernamentale

Publicat

pe

Publicitate

Poliţiştii au efectuat 66 de percheziţii în mai multe judeţe într-un dosar de obţinere de fonduri guvernamentale pentru întreprinderi mici şi mijlocii, prejudiciul estimat ridicându-se la 5,8 milioane de lei.

Din investigaţiile efectuate a reieşit că, în perioada iunie 2019 – decembrie 2021, prin intermediul a peste 30 de societăţi comerciale, 25 de persoane, în baza unor documente care ar fi fost falsificate, ar fi solicitat fonduri garantate de stat, în cadrul unui program cu fonduri guvernamentale, pentru întreprinderi mici şi mijlocii, fiind obţinute finanţări de la mai multe unităţi bancare, cu intenţia vădită de a nu returna împrumutul.

De asemenea, persoanele cercetate nu ar fi iniţiat afaceri, conform proiectelor întocmite în acest sens şi şi-ar fi însuşit, în interes propriu, banii alocaţi.

„La datele de 4 şi 5 martie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Dâmboviţa şi ai inspectoratele de poliţie judeţene Prahova şi Sibiu, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, au efectuat 66 de percheziţii domiciliare, în judeţele Sibiu (27), Hunedoara (2), Bihor (2), Timiş (1), Botoşani (2), Caras (1), Bihor (9), Braşov (2), Gorj (1) Dolj (1), Mureş (3), Alba (1), Mehedinţi (2), Giurgiu (1), Bacău (1), Argeş (1), Galaţi (1), Ialomiţa (1), Constanţa (1), Olt (1), Iaşi (1) şi în municipiul Bucureşti (3), într-un dosar penal întocmit pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat şi obţinerea ilegală de fonduri”, anunţă IGPR.

Conform sursei citate, cercetările în acest caz sunt continuate pentru administrarea întregului probatoriu.

Publicitate
Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes