Connect with us
Publicitate

Eveniment

Percheziţii la Biroul de Operațiuni Speciale Brașov luat cu asalt de DNA. „Cârtițe” din interiorul instituţiei divulgau informaţii din dosare către oamenii cercetați

Publicat

pe

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, compromiterea intereselor justiției, favorizarea făptuitorului și infracțiuni de fals, comise în cursul anilor 2020 și 2022, anunță oficial Direcția.

Publicitate

În cursul zilei de 18 mai 2022, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții domiciliare în cinci locații situate pe raza județului Brașov, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Surse judiciare afirmă pentru STIRIPESURSE că instituția publică „călcată„ de anchetatorii DNA ar fi Biroul de Operațiuni Speciale Brașov iar în cadrul acestui dosar în care se fac perchezițiile ar fi vizați lucrători ai acestei instituții.

Publicitate

Concret, explică sursele citate, persoane din această instituție ar fi divulgat date operative și de esență din anchete ale DNA către persoane vizate de Direcție în dosare de mare corupție.

Acestea nu pot preciza despre câte astfel de „cârtițe„ ar fi vorba sau cine ar fi putut fi beneficiar precum nici gradul de afectare al anchetelor Direcției devoalate de către cei vizați de perchezițiile de miercuri.

Birourile de Operațiuni Speciale fac parte din Direcția de Operațiuni Speciale, aripa de forță a MAI care pune în executare ordonanțe ale procurorilor, mandate ale instanțelor de interceptare, înregistrare ambientală, supraveghere operativă, fotografiere de la distanță, localizare și alte asemenea activități de documentare informativă în dosarele procurorilor și polițiștilor judiciari.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

De Interes