Connect with us
Publicitate

Social

Pensiile românilor ar putea fi majorate cu 15%, spune premierul Nicolae Ciucă. Singura condiție este ca bugetul să permită această creștere

Publicitate

Publicat

pe

Primul ministrul al României, Nicolae Ciucă, a anunțat că Partidul Național Liberal susține o creștere a pensiilor cu 15%, dacă bugetul va permite acest lucru. În schimb, social democrații promit o creștere de cel puțin 10%, care să fie graduală, în funcție de venituri, anunță adevarul.ro.

Publicitate

„Am discutat la nivelul partidului că trebuie să găsim acea soluţie prin care să acoperim creşterea inflaţiei, care e de peste 15%. Dacă bugetul ne va permite, propunerea PNL este de 15%”, a fost poziția lui Nicolae Ciucă pe tema pensiilor.

Șeful Guvernului a precizat temele discutate cu colegii din conducerea extinsă a formațiunii.

„Am încheiat ședința Biroului Politic Național. Am prezentat o informare legată de activitatea guvernamentală și de rezultatele vizitei pe care am efectuat-o la Bruxelles în urma cu aproximativ 10 zile și desigur am discutat subiecte legate de decizii din interiorul partidului care vizează organizațiile interne precum și aspectele legate de organizarea alegerilor la filiala județului Gorj și la filiala sectorului 3. Desigur o alta decizie a fost și cea legată de organizarea unui Consiliu Național pe data de 25 noiembrie”, a afirmat Ciucă.

Publicitate

„În ceea ce privește subiectele pe care le-am prezentat Biroului, cel mai important este cel legat de energie, Avem în continuare în analiza la nivelul structurilor tehnice, care sunt soluțiile prin care putem sa integram fondurile de la la Uniunea Europeană pentru combaterea sărăciei energetice și desigur soluțiile prin care vom decide în așa fel incat sa protejam în continuare populatia iar prețul la energie, mă refer la primele doua praguri la consumatorii casnici sa ramana la aceeași valoare si desigur am zabovit atat de mult pentru ca in continuare căutăm soluții astfel incat sectorul de IMM-uri cât și marea industrie să găsim acea soluție prin care să asigurăm competitivitatea produselor românești. este foarte important sa avem în vedere acest lucru, este un obiectiv pe care l-am discutat și la nivelul Comisiei, la intalnirile pe care l-am avut. Cred ca acesta este mesajul cel mai important”, a mai punctat liderul de la Palatul Victoria.

Cu o seară înainte, ministrul Muncii, Marius Budăi, anunța viziunea PSD într-un interviu.

„Noi, PSD, nu ne-am schimbat opţiunea, am spus foarte clar, încă de la sfârşitul lunii august, că se impune o majorare de cel puţin 10%. A prezentat şi preşedintele partidului, Marcel Ciolacu, o versiune în care spune că în aceeaşi anvelopă bugetară, de exemplu, pentru o majorare de 15%, pentru toată lumea, vorbim de cei pe contributivitate acuma, mergem pe o majorare de 10% şi prin diferenţa impactului bugetar să sprijinim acea categorie vulnerabilă, să sprijinim pensionarii cu pensiile mai mici. Suntem în dezbateri, suntem, aşa cum ştiţi, în construcţia bugetului pe anul 2023. Trebuie să fim foarte atenţi la evoluţia preţurilor, trebuie să meargă aceste majorări în paralel sau odată cu încă alte măsuri pentru a stăvili majorarea preţurilor din energie şi pentru a sprijini, bineînţeles, şi angajatorii, pentru că până la urmă cea mai bună protecţie socială este existenţa unui loc de muncă”, a declarat Marius Budăi, citat de aceeași sursă.

Și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a vorbit anterior de o creștere diferențiată a pensiilor, fiind vizate mai ales cele mici.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

De Interes