Eveniment
Pedeapsă redusă cu un an şi jumătate pentru unul dintre patronii de la Colectiv. S-au prescris faptele pentru două infracţiuni

Curtea de Apel Bucureşti a dispus miercuri reducerea pedepsei aplicate lui Costin Mincu, unul dintre patronii clubului Colectiv, de la 8 ani la 6 ani şi 6 luni, ca urmare a prescrierii faptelor pentru două infracţiuni.
Magistraţii i-au admis lui Mincu o contestaţie în anulare împotriva deciziei definitive de condamnare din mai 2022 şi au constatat că, pentru două dintre infracţiunile de care acesta este acuzat – vătămare corporală din culpă şi neluarea măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă -, faptele s-au prescris. În consecinţă, au fost anulate pedepsele aplicate acestuia pentru cele două infracţiuni de 2 ani şi 6 luni închisoare, respectiv 2 ani închisoare.
Practic, Costin Mincu a beneficiat şi el de deciziile Curţii Constituţionale şi Instanţei supreme privind prescrierea faptelor.
Costin Mincu a rămas cu pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare primită pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă, fiind emis în acest sens un nou mandat de executare.
Decizia este definitivă.
Şi ceilalţi inculpaţi din dosar au introdus căi extraordinare de atac în justiţie pentru a scăpa de condamnări.
Astfel, pe rolul Instanţei supreme a fost deschis un proces, care are ca obiect recurs în casaţie, în care fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, ceilalţi doi patroni ai clubului şi pompierii George Matei şi Antonina Radu contestă condamnările primite în dosar.
Pronunţarea în acest caz a fost amânată pentru 14 iunie.
Pe 12 mai 2022, Curtea de Apel a dispus condamnări definitive în dosarul Colectiv: Cristian Popescu-Piedone – 4 ani, Paul Gancea (patron Colectiv) – 6 ani şi 4 luni de închisoare; Costin Mincu (patron Colectiv) – 8 ani de închisoare; Alin George Anastasescu (patron Colectiv) – 11 ani şi 8 luni de închisoare; pompierii George Matei şi Antonina Radu – 8 ani şi 8 luni închisoare; pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise – fiecare 6 ani şi 10 luni; Cristian Niţă (director al firmei de artificii) – 2 ani şi 6 luni cu suspendare.
Antonina Radu a fugit din România înainte de sentinţă, fiind localizată în Republica Moldova, de unde autorităţile române au încercat fără succes să o extrădeze. Ceilalţi care au pedepse cu executare se află în penitenciare.
În urma incendiului de la clubul Colectiv, izbucnit în noaptea de 30 octombrie 2015, 64 de persoane au decedat, iar alte câteva sute au fost rănite.
-
Evenimentacum 3 zile
VIDEO / Un pui de urs a intrat în curtea unei case din cartierul Noua. O femeie care stătea în faţa casei a fost salvată de un căţeluş curajos care a fugărit animalul
-
Fapt diversacum 3 zile
Pensiunile din Viscri au fost rezervate în proporție de 100% pentru perioada vizitei Regelui Charles. Monarhul britanic va ajunge în România pe 2 iunie
-
Socialacum 3 zile
VIDEO / Un grup de copii din judeţul Brașov i-a cântat lui Iohannis „O lume minunată”. Preşedintele întâmpinat ca în „Epoca de Aur” în ziua când 15.000 de cadre didactice au protestat
-
Utilacum 3 zile
Cod galben de viituri pe bazine hidrografice din 15 judeţe, şi în Braşov
-
Evenimentacum 3 zile
Pui de urs, omorât de o maşină în juţeul Covasna. Al doilea animal ucis în trei zile
-
Socialacum 3 zile
Reacţia unui profesor de la Colegiul Național „Andrei Șaguna” după oferta guvernului: „Am luat-o ca pe o jignire personală. Poate că oamenii ăștia nu își dau seama în ce pericol ne aflăm”
-
Economicacum 3 zile
ANPC a sancționat alte 8 bănci din România pentru practici comerciale înșelătoare
-
Socialacum 3 zile
Și angajații CFR amenință că vor intra în grevă din cauza salariilor mici și a condițiilor grele de muncă. Ei anunță un protest amplu în fața Ministerului Transporturilor