Eveniment
Patru braşoveni au furat un excavator

La data de 12 aprilie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila au dispus reținerea a 4 bărbați, aceștia fiind cercetați la acest moment pentru furtul unui exvcavator.
La data de 10 aprilie, polițiștii au fost sesizați de către proprietarul unui miniexcavator cu prire la dispariția utilajului său, care se afla staționat într-un loc extravilan, din localitatea Părău, județul Brașov.
Investigațiile pe care polițiștii le-au efectuat imediat după primirea sesizării au dus la identificarea autorilor furtului, fiind vorba despre patru persoane, din localitatea Șinca, județul Brașov, cu vârste între 19 și 53 de ani.
Toți cei patru identificați au fost conduși la unitatea de poliție pentru audieri, iar în baza materialului probator existent, față de aceștia s-a dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore.
Ulterior, suspecții au fost prezentați judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Făgăraș, care a admis propunerea procurorului de a fi luată măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.
La acest moment persoanele bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt calificat se află în Centrul de Reținere și arestare Preventivă, iar cercetările din dosarul astfel constituit sunt continuate de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila, sub coordorarea unui procuror de caz, în care la finalizarea cercetărilor vor fi dispuse măsurile legale.
-
Economicacum 3 zile
„Zilele porţilor deschise la Aeroportul Braşov”, programul complet al evenimentului
-
Evenimentacum 2 zile
Bărbat tâlhărit şi bătut de o prostituată, pe bulevardul Griviţei din Braşov, după ce a refuzat avansurile ei. Femeia a fugit cu 200 de lei
-
Economicacum 3 zile
Preţul apatamentelor din Braşov în scădere
-
Administrațieacum 23 de ore
S-a aflat data şi ora când primul avion va ateriza pe Aeroportul Braşov
-
Economicacum 2 zile
O fabrică de căști din Brașov și-a crescut profitul de 36 de ori, în doar doi ani. Compania Sennheiser, de la Ghimbav, a înregistrat un câștig de peste 24 de milioane de lei, în 2022
-
Turismacum 2 zile
FOTO – VIDEO / Pădurea cu arbori seculari, motorul turismului din satul Mercheașa. Cum a ajutat un stejar bătrân de peste 920 de ani la dezvoltarea micilor afaceri din zonă
-
Administrațieacum 2 zile
Încă trei toalete automatizate au fost puse în funcțiune, în Brașov. Un singur WC inteligent costă în jur de 50.000 de euro
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / Incendiu izbucnit la o mașină parcată în curtea unei case din Brașov